Bates Motel, revirimentul lui Norman Bates

de Gloria Sauciuc în 25 Iun 2013
Psycho al maestrului suspansului, Alfred Hitchcock, are parte de un prequel: serialul Bates Motel

Relaţia dintre adolescentul de 17 ani Norman Bates (Freddie Highmore) şi mama lui, Norma (Vera Farmiga), este explorată în serialul Bates Motel, un prequel în zece episoade la celebrul film din anul 1960, Psycho (Alfred Hitchcock). Serialul prezintă resorturile care duc la conturarea personalităţii disociate a lui Norman. În luna iulie un nou sezon se va turna pentru o difuzare în 2014, datorită cronicilor pozitive şi populariţăţii serialului printre telespectatorii americani.

Povestea se desfăşoară într-un oraş fictiv diferit - White Pine Bay, Oregon - spre deosebire de acţiunea din Psycho plasată în Fairvale, California. Serialul începe după moartea soţului Normei. Femeia şi mezinul familiei, Norman, pleacă pentru a începe o viaţă nouă în White Pine Bay, unde Norma a cumpărat un motel din asigurarea ce i-a revenit la moartea soţului. Însă problemele nu-i ocolesc pe cei doi nici în noul orăşel.

Serialul nu este un roller coaster al suspansului, însă o serie de evenimente de o gravitate mai mică sau mai mare la care este expus lieceanul se imprimă în subconştientul lui, şi-l afectează într-un mod în care spectatorul ce n-a văzut niciodată Psycho nu l-ar putea anticipa. Aparentul său echilibru nu dă indicii asupra evoluţiei sale, aşa încât dezvăluirea din finalul sezonului va lua prin surprindere spectatorul.

Realizatorii creează o diversiune - atrag atenţia asupra lui Norma, o mamă posesivă, dar totuşi nu frizând patologicul, cu o aură de mister ce persistă până spre final. Vera Farmiga nu supralicitează, în sensul că joacă de parcă e ferm convinsă că personajul ei e în deplinătatea facultăţilor mintale şi îndreptăţită să controleze viaţa fiului ei. Fără ticuri sau manierisme, face portertul unei femei contemporane, care trebuie să-şi crească singură copilul. Chiar o ieşire extrem de violentă e bine pusă în context, încât spectatorul o trece cu vederea (chiar dacă rămâne, totuşi, cu o suspiciune faţă de personajul Norma Bates).

Norman din Psycho avea nevoie de un reviriment în ochii spectatorilor, iar acest prequel în zece episoade i-l oferă. Ne ataşăm de Norman adolescentul. Actorul Freddie Highmore e surpriza serialului. Face din personaj un tânăr interiorizat, stângaci, timid, dar - cu totul - carismatic.

Ceea ce deranjează este că scenariştii au tot băgat cuvinte pe care spectatorul nu trebuia să le audă de la personaje, ci să le folosească în propriile concluzii. Scenariştii fac abuz de replici ca „ce e în neregulă cu mine?” (se întreabă Norman), „tu eşti special” (îi zice Emma Decody, prietena cu fibroză chistică), „nu trebuia să am de-a face cu cineva ca tine” (i se adresează Nicola, cea cu care Norman are o aventură) etc.

Spectatorii iubitori de mystery vor avea parte de crime, poliţişti corupţi, demersuri detectivistice (chiar din partea lui Norman), cazuri de trafic de carne vie şi un subplot despre droguri. Dacă Alfred Hitchcock crea suspans fără să arate înjunghierile (curge sânge, dar nu vedem şi cuţitul intrând în carne), Bates Motel nu cruţă spectatorul. Motelul şi casa colonială din spatele lui, în care locuiesc Norman şi Norma Bates, este reconstituirea fidelă a celor din Psycho.

Serialul a fost dezvoltat de Carlton Cuse (producător executiv al Lost), Kerry Ehrin (Friday Night Lights) şi Anthony Cipriano, personajele fiind inspirate din romanul Psycho (1959), al lui Robert Bloch.

Exploreaza subiecte similare:

Bates Motel, Freddie Highmore, Vera Farmiga, Psycho, Alfred Hitchcock

Alte știri din cinema

The Apprentice la Cannes: Sebastian Stan interpretează un tânăr Donald Trump într-un film ce relevă corupția din America anilor '70 și '80

Regizorul iranian Ali Abbasi a adus săptămâna aceasta în prim-plan la Cannes filmul The Apprentice, ce explorează ascensiunea lui Donald Trump, de la fiu de milionar la mogul imobiliar necruțător.

Ce-ar fi dacă nu s-ar povesti? Ne-am crea toți niște preteni imaginari ca în IF

IF, pelicula lui John Krasinski din 2024, va intra în cinematografe din data de 31 mai, titlu care are un double entendre: o dată cel propriu-zis al cuvântului "if" din engleză (dacă), dar și acronimul I.F., imaginary friends (prieteni imaginari).

Primele imagini cu Liam Hemsworth în rolul lui Geralt din Rivia pentru cel de-al patrulea sezon al seriei The Witcher

Fanii seriei "The Witcher" de pe Netflix vor avea parte de o schimbare majoră, odată cu preluarea rolului principal de către Liam Hemsworth în sezoanele 4 și 5

Megalopolis, pariul de 120 de milioane de dolari al lui Francis Ford Coppola

Filmul teribil de ambițios pe care Coppola visa să-l facă de peste 40 de ani și pe care l-a finanțat cu aproximativ 120 de milioane de dolari din bani proprii a avut premiera pe Croazetă și a fost întâmpinat de critici cu păreri mixte.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
raulk pe 25 iunie 2013 14:12
Am vazut tot sezonul 1 si abia il astept pe al 2 -lea.E un serial captivant si reuseste timp de 42 de min. sa te tina conectat.Plusul filmului sunt interpretarile excelente ale lui Vera Farmiga si Freddie Highmore.
xerses pe 25 iunie 2013 20:11
Nu era pe lista mea acest serial; dar daca tot are atat de multe aprecieri, poate voi incerca sa-l urmaresc.
alex_il_fenomeno pe 17 iulie 2013 13:20
Cred ca era de asteptat, la o asemenea idee, sa apara si un serial. De abia astept sa vad cum este.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells