Kick-Ass (cronică aici) şi Iron-Man, pe care Cinemagia o să-l vadă chiar mâine, ne-au făcut să trecem în revistă câţiva dintre cei mai populari supereroi fără superputeri de pe marele ecran. Aici poţi citi un articol despre justiţiarii marelui ecran, adică acei oameni ca mine şi ca tine care decid să facă ceva ordine în societate, iar mai jos poţi să afli mai multe despre supereroi în toată puterea cuvântului, dar care sunt, la fel, oameni ca tine şi ca mine.
Iron Man este primul exemplu care ne vine în minte, mai ales că Iron Man 2, sequelul la mega-succesul din 2008, se va lansa vineri pe ecrane. Robert Downey Jr. se întoarce în rolul genialului (şi afemeiatului) inventator Tony Stark. Oricât de genial ar fi, şi pe el îl doare dacă-şi dă cu ciocanul peste deget, din simplul motiv că Stark nu are nicio superputere. El este unul dintre cei mai populari supereroi Marvel doar datorită armurii sale roş-aurii, care-l transformă într-un justiţiar de top. Poate să zboare ca Superman, iar mini-gadget-urile ascunse în mai toate încheieturile îţi vor da mult de furcă dacă eşti un super-villain şi n-ai altă treabă decât să provoci prăpăd prin lume. Un alt aspect ne-super al lui Iron Man sunt oponenţii săi, foarte ne-super şi ei. Dacă în primul film a luptat cu teroriştii şi răul Jeff Bridges în costum de Iron Monger, acum Tony Stark are ceva de împărţit cu Mickey Rourke/Ivan Vanko, şi el purtător de armură, a lui putând genera fulgere electrice în stare să taie o maşină de curse în două. Ca în trailer!
2008 a fost, categoric, anul supereroilor ne-super, pentru că tot atunci a răbufnit pe ecrane şi Batman, în excelentul The Dark Knight al lui Christopher Nolan. Lipsit de orice putere supraumană, Bruce Wayne compensează cu un buget nelimitat în ceea ce priveşte investiţiile în armament şi convingerea că lucrurile pot merge bine în încercatul Gotham City. Şi el are de-a face cu un villain ne-super: criminalul Joker, interpretat magistral de Heath Ledger. În comparaţie cu alţi supereroi precum Spider-Man, ale căror filme nu se vor decât un fel de "salon de prezentare" a celor mai elaborate efecte speciale, Cavalerul negru bifează şi el capitolul FX, dar plusează cu unele dintre cele mai interesante întrebări despre umanitate, motivaţie şi justiţie. Dacă nu l-ai văzut încă, nu mai aştepta, mai ales că un final al trilogiei lui Christopher Nolan cu omul-liliac tot va intra la un moment dat în producţie şi e bine să te duci la cinema cu temele făcute...
Este adevărat că nu ai auzit niciodată de Green Arrow? Normal că n-ai auzit, pentru că încă nu s-a făcut filmul despre acest Robin Hood extrem de modern. În 2008 David Goyer (The Dark Knight) a scris un scenariu despre Green Arrow intitulat Green Arrow: Escape from Super Max. Se pare că eroul, care compensează lipsa puterilor cu un foarte meseriaş arc şi săgeţi ultra-hi-tech, era băgat la zdup nevinovat. Interesant este că închisoarea cu pricina, Super Max, e plină de supereroi (numele îi vine de la superhero maximum security, probabil), printre care şi maleficul Joker, iar o mare parte din frumuseţea ideii vine din aspectul extrem de special pe care îl vor avea "reşedinţele" deţinuţilor. Pentru a evada din această super-închisoare, Green Arrow şi noii lui prieteni trebuie să dea dovadă de o extraordinară inventivitate. Lex Luthor şi The Riddler apar şi ei în scenariu, dar în acest moment nu se ştie dacă proiectul va intra vreodată în producţie.
În universul DC Comics nici Catwoman nu avea cine ştie ce puteri, iar din supereroii care vor vedea în curând lumina ecranului ar mai putea fi amintiţi Green Lantern şi Jonah Hex. Primul nu are superputeri, ci le dobândeşte purtând Inelul Puterii, dat lui de extraterestrul Abin Sur, a cărui navă se prăbuşeşte pe Terra. În filmul regizat de Martin Campbell, Green Lantern şi alteregoul său uman Hal Jordan sunt interpretaţi de Ryan Reynolds. Jonah Hex a apărut tot sub pălăria DC Comics şi ne poartă în Vestul Sălbatic unde justiţiarul cu faţa oribil mutilată (Josh Brolin) trebuie să lupte, ajutat de frumoasa Megan Fox, cu un fel de terorist al vremurilor respective, interpretat de John Malkovich.
Până îi vezi pe marile ecrane pe aceşti supereroi, nu uita că deloc super-ii Kick-Ass şi Hit-Girl se află încă în cinematografele din România.
Care dintre supereroii de mai sus e preferatul tău? Ce supereroi ne-super mai ştii?
Cei mai ne-super supereroi
de Ştefan Dobroiu în 26 Apr 2010Citeşte şi:
Taguri:
supereroi, Christopher Nolan, Robert Downey Jr., Jeff Bridges, Mickey Rourke, Heath Ledger, Ryan Reynolds, Josh Brolin, Megan Fox, John Malkovich, Martin Campbell, Kick-Ass, iron man 2, Green Lantern, Jonah Hex
Spune-ţi părerea
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.Categorii articole
Gossip
-
Anne Hathaway a avut de sărutat zece actori la audiție, pentru ca agenții de casting să-i identifice partenerul perfect de film
Anne Hathaway lansează pe streaming The Idea of You, în care joacă alături de Nicholas Galitzine (Mary & George) - Brad Pitt, „o ființă îngrozitoare”, scria fiul său, Pax, pe Instagram
- Momentul penibil al anului? Cuplul Kutcher-Kunis prezintă scuze publice
- Nasul prostetic mare al lui Bradley Cooper din filmul Maestro, subiect de controversă
- După 11 ani de căsnicie, Natalie Portman se desparte de soțul ei, în contextul zvonurilor despre infidelitate
Ştiri cinema
-
Un nou rol proeminent pentru Nicholas Galitzine!
Actorul britanic îl va juca pe He-Man într-un film inspirat de jucăria Mattel - Vești bune pentru fanii muzicii rock! GHOST: RITE HERE RITE NOW se va putea vedea în iunie pe marile ecrane
- Furiosa: Saga Mad Max, o nouă aventură epică în cinematografele din România
- Seri de film sub stele: începe Herăstrău Open Air by Happy Cinema
- 28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie
Producţie
-
Film românesc cu tematică LGBTQ, în postproducţie
Trei kilometri până la capătul lumii spune povestea unui adolescent respins de familie - Trei kilometri până la capătul lumii, cu Bogdan Dumitrache și Laura Vasiliu, în post-producție
- Un remake anime la hitul live-action One Piece, în lucru la Netflix
- Se filmează noi episoade pentru The Sandman
- Un nou Karate Kid, cu Ralph Macchio şi Jackie Chan
Cronică
-
The Acolyte: lupta dintre bine şi rău a încetat?
Noul serial Star Wars nu va câştiga noi fani francizei, ba chiar ar putea să şi înstrăineze câţiva... - Parthenope, în premieră la Cannes: o fabulă profundă despre frumusețe, libertate, dragoste și antropologie
- Ce-ar fi dacă nu s-ar povesti? Ne-am crea toți niște preteni imaginari ca în IF
- Excelentul Hacks: pot două femei să se stimeze reciproc?
- The Apprentice la Cannes: Sebastian Stan interpretează un tânăr Donald Trump într-un film ce relevă corupția din America anilor '70 și '80
Dosarele X
-
Haosul drepturilor de autor: peste zece ani Superman nu va mai zbura!
Ce se va întâmpla când personaje precum Batman şi Superman vor deveni domeniu public? - Cât de (i)relevante sunt procentajele de pe RottenTomatoes?
- The Witcher: de la 9,5 la 4,2. Care e explicaţia?
- Rasismul la Hollywood: cazul Lost
- Regina Elisabeta a II-a: șapte actrițe care au jucat-o fără cusur
CineCloud
Marioara Murărescu
Shake It Up!
Beauty & the Briefcase
Broken English
Jessica Biel
Alberto Sordi
The Croods
Black Panther
In the Land of Women
Emmanuelle Chriqui
Smoke
Bridesmaids
Blood: The Last Vampire
The Three Musketeers
Baywatch
Ana Maria Orozco
The Princess and the Frog
The Pineapple Express
Blackthorn
Alicia Machado
James Maslow
Miss Pettigrew Lives for a Day
Suburban Girl
Anna Paquin
Early Edition
Fargo
The Lady in the Van
Mike Newell
Priest
Jasmine Villegas
Filme pe genuri
- Acţiune
- Animaţie
- Aventuri
- Comedie
- Crimă
- Documentar
- Dragoste
- Dramă
- Familie
- Fantastic
- Film noir
- Horror
- Istoric
- Mister
- Muzică
- Muzical
- Război
- Romantic
- Scurt metraj
- SF
- Thriller
- Western
- Taguri filme
- Taguri stiri
- Arhiva stiri
- Program TV
Premii filme
Filme noi
- Filme 2026
- Filme 2025
- Filme 2024
- Filme 2023
- Premiere cinema
- Filme la TV
- Filme pe DVD
- Filme pe Blu-ray
- Filme româneşti
- Filme indiene
Filme 2024
Index filme
Program cinema
Premiere cinema
În curând la cinema
- Noaptea lui Vlad
- Mașa și cele 6ase umbre
- Thabo and the Rhino Case
- Borromini e Bernini. Sfida alla perfezione
- The Watchers
- My Sweet Monster
- Les gardiennes de la planète
- Bad Boys: Ride or Die
- DogMan
- Inside Out 2
- Nina et le secret du hérisson
- The Bikeriders
- Mothers' Instinct
- Bastarden
- A Quiet Place: Day One
- Despicable Me 4
- The Exorcism
- Love Lies Bleeding
- Fly Me to the Moon
- Gekijô-ban Blue Lock -Episode Nagi-
- Noah's Ark
- Les Indésirables
- Twisters
- Deadpool & Wolverine
- Boonie Bears: Back to Earth
- Harold and the Purple Crayon
- It Ends with Us
- Trap
- Borderlands
Acest site folosește cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Află mai multe
Copyright© 2000-2024 Cinemagia®
Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
Cei mai ne-super supereroi
Părerea ta
Spune-ţi părereaacum ast sa vad si iron man 2 :P:)
Singura lui super-putere e setea de razbunare:))