Chris Pratt, de nerecunoscut cu barbă

de Cristina Grigore în 1 Oct 2015
Imaginea a fost surprinsă pe platourile de filmare ale noului său film, Passengers

După ce pentru rolul din Guardians of the Galaxy, ce i-a adus notorietatea, actorul Chris Pratt a slăbit considerabil şi s-a transformat într-un pachet de muşchi, iată că actorul surprinde din nou printr-un look în vogă astăzi printre actori. O imagine recentă a actorului, în care acesta apărea cu barbă şi părul ceva mai lung, a ajuns online şi a făcut furori printre fani.

Cei de la EntertainmentWeekly.com au notat însă că inedita înfățișare a lui Pratt se datorează noului său rol din Passengers, o dramă SF ce va fi lansată în iarna anului viitor. În urmă cu doar câteva zile, de pe platoul de filmare al peliculei, din Atlanta, Georgia, erau transmise imagini în care Pratt apărea fără podoaba facială de efect.

Passengers, regizat de Morten Tyldum (The Imitation Game) spune povestea unui grup de călători interstelari care, pentru a face faţă lungii călătorii, sunt puşi să doarmă în capsule criogenice. Pratt joacă rolul unuia dintre pasageri, care, dintr-o eroare tehnică, se trezeşte cu 60 de ani mai devreme. Dezolat, acesta se hotărăşte să mai trezească un pasager (Aurora, jucată de Jennifer Lawrence), pentru a avea cu cine să interacționeze.

Exploreaza subiecte similare:

Chris Pratt, actor, Passengers

Alte știri din cinema

The Apprentice la Cannes: Sebastian Stan interpretează un tânăr Donald Trump într-un film ce relevă corupția din America anilor '70 și '80

Regizorul iranian Ali Abbasi a adus săptămâna aceasta în prim-plan la Cannes filmul The Apprentice, ce explorează ascensiunea lui Donald Trump, de la fiu de milionar la mogul imobiliar necruțător.

Ce-ar fi dacă nu s-ar povesti? Ne-am crea toți niște preteni imaginari ca în IF

IF, pelicula lui John Krasinski din 2024, va intra în cinematografe din data de 31 mai, titlu care are un double entendre: o dată cel propriu-zis al cuvântului "if" din engleză (dacă), dar și acronimul I.F., imaginary friends (prieteni imaginari).

Primele imagini cu Liam Hemsworth în rolul lui Geralt din Rivia pentru cel de-al patrulea sezon al seriei The Witcher

Fanii seriei "The Witcher" de pe Netflix vor avea parte de o schimbare majoră, odată cu preluarea rolului principal de către Liam Hemsworth în sezoanele 4 și 5

Megalopolis, pariul de 120 de milioane de dolari al lui Francis Ford Coppola

Filmul teribil de ambițios pe care Coppola visa să-l facă de peste 40 de ani și pe care l-a finanțat cu aproximativ 120 de milioane de dolari din bani proprii a avut premiera pe Croazetă și a fost întâmpinat de critici cu păreri mixte.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells