Christian Bale, în rolul lui Moise

de Cristina Grigore în 16 Mar 2013
Actorul îşi negociază zilele acestea apariţia în filmul lui Ridley Scott, Exodus

După populara sa partitură din trilogia The Dark Knight, Christian Bale a fost asaltat de propuneri de roluri, iar numele său a apărut pe lista mai tuturor proiectelor interesante de la Hollywood.

Unul dintre ele, propus de Ridley Scott, are mari şanse de a se fructifica, pentru că starul a acceptat deja, notează Deadline.com, partitura oferită, şi se află acum în negocieri cu studiourile producătoare, 20th Century Fox. Rolul în care îl vom putea vedea în viitor pe Bale este cel al lui Moise, iar filmul, al cărui drum spre producţie a fost accelerat de Scott se numeşte Exodus.

Ştirea vine la doar o zi de la retragerea lui Steven Spielberg din pelicula de buget mare anunţată spre sfârşitul anului trecut, intitulată Gods and Kings şi centrată tot pe viaţa binecunoscutului profet biblic, Moise. Cei de la Warner Bros. încearcă acum să îl coopteze în scaunul regizoral pe Ang Lee, recent recompensat cu un premiu Oscar pentru al său Life of Pi. Competiţia este destul de strânsă; în clipa în care unul dintre aceste filme va intra în pre-producţie, celălalt poate deja să abandoneze cursa.

De scenariul lui Exodus se ocupă acum Steve Zaillian, cel care a colaborat cu Scott şi la American Gangster. Se pare că există public pentru un film despre Moise, căci miniseria The Bible, difuzată de History Channel, a avut rating-uri impresionante. În plus, filmul Cele Zece Porunci din 1956, în care rolul lui Moise a fost jucat de Charlton Heston, a fost unul din blockbusterele de referinţă ale timpului său.

Exploreaza subiecte similare:

Christian Bale, The Dark Knight, ridley scott, Exodus, Steven Spielberg

Alte știri din cinema

The Apprentice la Cannes: Sebastian Stan interpretează un tânăr Donald Trump într-un film ce relevă corupția din America anilor '70 și '80

Regizorul iranian Ali Abbasi a adus săptămâna aceasta în prim-plan la Cannes filmul The Apprentice, ce explorează ascensiunea lui Donald Trump, de la fiu de milionar la mogul imobiliar necruțător.

Ce-ar fi dacă nu s-ar povesti? Ne-am crea toți niște preteni imaginari ca în IF

IF, pelicula lui John Krasinski din 2024, va intra în cinematografe din data de 31 mai, titlu care are un double entendre: o dată cel propriu-zis al cuvântului "if" din engleză (dacă), dar și acronimul I.F., imaginary friends (prieteni imaginari).

Primele imagini cu Liam Hemsworth în rolul lui Geralt din Rivia pentru cel de-al patrulea sezon al seriei The Witcher

Fanii seriei "The Witcher" de pe Netflix vor avea parte de o schimbare majoră, odată cu preluarea rolului principal de către Liam Hemsworth în sezoanele 4 și 5

Megalopolis, pariul de 120 de milioane de dolari al lui Francis Ford Coppola

Filmul teribil de ambițios pe care Coppola visa să-l facă de peste 40 de ani și pe care l-a finanțat cu aproximativ 120 de milioane de dolari din bani proprii a avut premiera pe Croazetă și a fost întâmpinat de critici cu păreri mixte.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
Ovidiu239 pe 16 martie 2013 09:57
Foarte interesant...
cosmin742000 pe 16 martie 2013 14:49
ai luat locul lui Monica ?:)))))
Ovidiu239 pe 16 martie 2013 20:56
Hmmm, pacat ca nu stiu la cine va referiti:))
unkn0wn pe 16 martie 2013 11:15
Un subiect tampit si fictiv.
Maryanf25 pe 16 martie 2013 13:52
pastreaza-ti convingerile pentru tine!
Han_Solo pe 18 martie 2013 07:34
@Bayard - cata dreptate ai. Cosmine, te avertizez, ai grija cu credinciosii astia. Sunt periculosi daca pun mana pe tine...paganule.
adelutza_p pe 16 martie 2013 12:03
Lui Christian Bale i s-a propus acest rol si este in discutii. Nu este nimic sigur, nu a semnat inca.
AndreBlack pe 16 martie 2013 13:59
Ar fi bine daca ar juca el . Este un actor foarte bun .
cosmin742000 pe 16 martie 2013 14:55
Christian Bale nu imi place , Ang Lee nici atat , cat despre subiect ce sa mai zic ?
Macabru pe 17 martie 2013 18:53
Amice, mai bine nu tastai cuvintele alea. Rezuma-te la ceea ce-ti place tie.
Han_Solo pe 18 martie 2013 07:35
Are si cosmin filmele lui preferate. Doar ca sunt productii romanesti si rusesti. In special cele inainte de 89.
alex_il_fenomeno pe 30 martie 2013 12:44
Cu o barba putin mai lunga cred ca rolul i-ar veni cao manusa.
alex_il_fenomeno pe 30 martie 2013 12:46
ca o* scuze de greseala

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells