Daniel Craig revine ca James Bond, Tom Hiddleston „nu este destul de dur” pentru rol

de Gloria Sauciuc în 7 Apr 2017
Cât este de „dur” Tom Hiddleston se poate vedea pe marile noastre ecrane, în filmul Kong: Skull Island

Daniel Craig se întoarce în următorul film Bond după ce Tom Hiddleston a fost caracterizat drept „prea încrezut”, scrie presa internațională. Daniel Craig are motive să fie liniștit, în schimb Tom Hiddleston are de ce să fie agitat și supărat. Mai mult surse susțin pentru Page Six că producătoarea seriei James Bond, Barbara Broccoli, tocmai l-a convins pe Daniel Craig să mai facă încă un film Bond.

„Discuțiile sunt în curs, însă aceste discuții se îndreaptă în direcția care trebuie”, adăuga una dintre surse. „Există un scenariu - Neal Purvis și Robert Wade (care au scris scenariile pentru mai multe filme Bond) le semnează și producția va începe imediat ce Daniel va confirma 100%”.

Și mai multe vești rele pentru Tom Hiddleston: sursa adaugă că „Barbarei Broccoli nu îi place Tom Hiddleston, este prea încrezut și nu este destul de dur să îl joace pe James Bond”.

Hiddleston era îndrăgostit de ideea de a-l juca pe James Bond, și nu se sfia să se declare disponibil. Totuși, oferta nu a fost făcută oficial, deși Craig declara odată că mai bine își taie venele decât să îl mai joace pe Bond. Declarația a dus la speculații, însă Craig spunea că era o remarcă făcută în contextul oboselii de după filmările la Spectre.

Am putea să mulțumim piesei Othello pentru întoarcerea lui Craig (actorul joacă și pe scenă, iar aceeași Broccoli a fost producătoare și pentru piesa respectivă, având deci un mijloc în plus de a-l convinge). Însă, dacă Craig devine Bond pentru ultima oară, cineva trebuie să ia sarcina pentru următorul film... și probabil acel cineva nu va fi Tom Hiddleston. Ce ziceți de Idris Elba?

Exploreaza subiecte similare:

SPECTRE, Kong: Skull Island, Daniel Craig, Tom Hiddleston, Barbara Broccoli, Neal Purvis, Robert Wade, Idris Elba

Alte știri din cinema

The Apprentice la Cannes: Sebastian Stan interpretează un tânăr Donald Trump într-un film ce relevă corupția din America anilor '70 și '80

Regizorul iranian Ali Abbasi a adus săptămâna aceasta în prim-plan la Cannes filmul The Apprentice, ce explorează ascensiunea lui Donald Trump, de la fiu de milionar la mogul imobiliar necruțător.

Ce-ar fi dacă nu s-ar povesti? Ne-am crea toți niște preteni imaginari ca în IF

IF, pelicula lui John Krasinski din 2024, va intra în cinematografe din data de 31 mai, titlu care are un double entendre: o dată cel propriu-zis al cuvântului "if" din engleză (dacă), dar și acronimul I.F., imaginary friends (prieteni imaginari).

Primele imagini cu Liam Hemsworth în rolul lui Geralt din Rivia pentru cel de-al patrulea sezon al seriei The Witcher

Fanii seriei "The Witcher" de pe Netflix vor avea parte de o schimbare majoră, odată cu preluarea rolului principal de către Liam Hemsworth în sezoanele 4 și 5

Megalopolis, pariul de 120 de milioane de dolari al lui Francis Ford Coppola

Filmul teribil de ambițios pe care Coppola visa să-l facă de peste 40 de ani și pe care l-a finanțat cu aproximativ 120 de milioane de dolari din bani proprii a avut premiera pe Croazetă și a fost întâmpinat de critici cu păreri mixte.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
ishmael pe 7 aprilie 2017 13:09
pana la Daniel Craig, nici unul dintre precedentii Bond nu era dur :) iar ca Hiddleston e considerat prea increzut, nu ma mira: isi cunoaste valoarea plus ca asa e orice britanic cumsecade.

ca viitor Bond, poate fi si Elba daca producatorii isi doresc doar 2 filme, tinand cont ca are o varsta; sau pot alege un actor de 25-30 de ani pe care sa il poata folosi macar in 5-6 filme

spartacus pe 8 aprilie 2017 09:51
„Barbarei Broccoli nu îi place Tom Hiddleston, este prea încrezut și nu este destul de dur să îl joace pe James Bond”?!?!?... Serios?!?... Ăsta e criteriul definitoriu pe care trebuie să îl aibă un actor ca să îl joace pe James Bond?!?... Deci Roger Moore sau Pierce Brosnan au primit rolul pentru că erau ”duri”?!?... O idioțenie maximă, aș spune. Și renunțați la o altă prostie pe care văd că o repetați la infinit: Edris Elba in rolul lui Bond, asta ar însemna colapsul acestei serii.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells