La sfârşitul anului se va dezlănţui pe ecrane Viaţa lui Pi, ecranizarea lui Ang Lee după apreciatul roman omonim al canadianului Yann Martel. Câteva ştiri apărute în ultima vreme despre producţie ne-au făcut să recitim romanul cu alţi ochi decât prima oară, gândindu-ne cât potenţial are ecranizarea în materie de recoltat Oscaruri. Află-ne argumentele mai jos!
Probabil că ştii deja povestea: în urma naufragiului unui transatlantic, adolescentul indian Pi Patel, fiul unui director de grădină zoologică, în curs de emigrare spre Canada, este singurul supravieţuitor, ajuns pe o barcă de salvare alături de o zebră, o hienă, un urangutan şi... un tigru de Bengal. Romanul explorează şansele de supravieţuire ale lui Pi, dar şi tribulaţiile sale extreme în derivă în mijlocul oceanului.
Pornind de la premisa că Ang Lee nu şi-a pierdut mâna (mai toate filmele sale, chiar şi cele făcute în afara Hollywood-ului) au prins nominalizări la Oscar, Viaţa lui Pi are şi avantajul că spune o poveste cât se poate de dramatică ajutată de tehnologia 3D. Pentru povestea lui Pi, prizonier într-o barcă de salvare de nouă metri lungime, spaţiul este extrem de important, de unde şi decizia folosirii 3D-ului, soluţie ce va aprecia cât se poate de grăitor distanţele din barcă: uneori eroul uman şi tigrul dorm la nici un metru distanţă unul de celălalt.
Primele secvenţe proiectate în cadrul unei convenţii americane i-au făcut pe mulţi să comenteze cu privire la potenţialul filmului la Oscarurile de la anul, dar multe dintre comentarii priveau categoriile tehnice ale premiilor Academiei. Noi credem că Viaţa lui Pi are suficiente avantaje pentru ca, realizat cu sensibilitatea lui Lee, să prindă nominalizări la categoriile importante, inclusiv la Cel mai bun film.
În primul rând filmul spune o poveste despre supravieţuire. Poate că premisa cărţii pare neverosimilă, dar să nu uităm că Pi este fiul unui director de grădină zoologică, prin urmare cunoştinţele sale despre comportamentul animalelor sunt cât se poate de vaste. În acest context, poate n-ar fi o idee bună să strâmbi din nas când citeşti premisa şi să aştepţi argumentele foarte pertinente găsite de Yann Martel în favoarea convieţuirii celor două fiinţe într-un spaţiu atât de strâmt.
Unul din adevăraţii eroi anului 2012, Pi dovedeşte că voinţa, perseverenţa şi speranţa nu te lasă pradă deznădejdii în lunga sa călătorie pe mare. Este într-adevăr povestea unui om care se foloseşte de resursele minime din barca de salvare nu doar pentru a gasi hrană şi apă potabilă pentru sine şi partenerul de călătorie, dar şi pentru a nu-şi pierde speranţa în faţa unui destin implacabil.
Foarte atractivă ar putea fi şi poziţia lui Pi faţă de religie. Născut hindus şi practicant al religiei sale, Pi se îndrăgosteşte de valorile creştinismului, dar şi de cele ale islamismului. În inima sa, Vishnu, Iisus şi Mahomed sunt veneraţi cu aceeaşi nepărtinitoare ardoare, într-o odă adusă bunei înţelegeri între principalele religii.
Mai mult, Viaţa lui Pi spune o poveste despre prietenie. Relaţia dintre Pi şi tigrul Richard Parker aminteşte de cea dintre Chuck (Tom Hanks) şi Wilson, mingea de volei cu care acesta vorbeşte pentru a nu-şi pierde minţile în timpul anilor petrecuţi pe insula unde naufragiase. Bineînţeles, Pi şi Richar Parker nu se "împacă" la fel de bine ca Chuck şi Wilson, dar puştiul va ajunge la un moment dat să-i fie recunoscător partenerului său, din motive cât se poate de neaşteptate...
În acest moment Viaţa lui Pi este cel mai aşteptat film al lui 2012 de către Cinemagia. Vom vedea la Oscarurile de la anul cât ne-am înşelat şi cât am avut dreptate. Premiera românească a filmului este programată pentru 21 decembrie.
De ce o să ia Viaţa lui Pi Oscarul!
de Ştefan Dobroiu în 14 Iun 2012Citeşte şi:
Spune-ţi părerea
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.Categorii articole
Gossip
-
Anne Hathaway a avut de sărutat zece actori la audiție, pentru ca agenții de casting să-i identifice partenerul perfect de film
Anne Hathaway lansează pe streaming The Idea of You, în care joacă alături de Nicholas Galitzine (Mary & George) - Brad Pitt, „o ființă îngrozitoare”, scria fiul său, Pax, pe Instagram
- Momentul penibil al anului? Cuplul Kutcher-Kunis prezintă scuze publice
- Nasul prostetic mare al lui Bradley Cooper din filmul Maestro, subiect de controversă
- După 11 ani de căsnicie, Natalie Portman se desparte de soțul ei, în contextul zvonurilor despre infidelitate
Ştiri cinema
-
Un nou rol proeminent pentru Nicholas Galitzine!
Actorul britanic îl va juca pe He-Man într-un film inspirat de jucăria Mattel - Vești bune pentru fanii muzicii rock! GHOST: RITE HERE RITE NOW se va putea vedea în iunie pe marile ecrane
- Furiosa: Saga Mad Max, o nouă aventură epică în cinematografele din România
- Seri de film sub stele: începe Herăstrău Open Air by Happy Cinema
- 28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie
Producţie
-
Film românesc cu tematică LGBTQ, în postproducţie
Trei kilometri până la capătul lumii spune povestea unui adolescent respins de familie - Trei kilometri până la capătul lumii, cu Bogdan Dumitrache și Laura Vasiliu, în post-producție
- Un remake anime la hitul live-action One Piece, în lucru la Netflix
- Se filmează noi episoade pentru The Sandman
- Un nou Karate Kid, cu Ralph Macchio şi Jackie Chan
Cronică
-
The Acolyte: lupta dintre bine şi rău a încetat?
Noul serial Star Wars nu va câştiga noi fani francizei, ba chiar ar putea să şi înstrăineze câţiva... - Parthenope, în premieră la Cannes: o fabulă profundă despre frumusețe, libertate, dragoste și antropologie
- Ce-ar fi dacă nu s-ar povesti? Ne-am crea toți niște preteni imaginari ca în IF
- Excelentul Hacks: pot două femei să se stimeze reciproc?
- The Apprentice la Cannes: Sebastian Stan interpretează un tânăr Donald Trump într-un film ce relevă corupția din America anilor '70 și '80
Dosarele X
-
Haosul drepturilor de autor: peste zece ani Superman nu va mai zbura!
Ce se va întâmpla când personaje precum Batman şi Superman vor deveni domeniu public? - Cât de (i)relevante sunt procentajele de pe RottenTomatoes?
- The Witcher: de la 9,5 la 4,2. Care e explicaţia?
- Rasismul la Hollywood: cazul Lost
- Regina Elisabeta a II-a: șapte actrițe care au jucat-o fără cusur
CineCloud
Marioara Murărescu
Shake It Up!
Beauty & the Briefcase
Broken English
Jessica Biel
Alberto Sordi
The Croods
Black Panther
In the Land of Women
Emmanuelle Chriqui
Smoke
Bridesmaids
Blood: The Last Vampire
The Three Musketeers
Baywatch
Ana Maria Orozco
The Princess and the Frog
The Pineapple Express
Blackthorn
Alicia Machado
James Maslow
Miss Pettigrew Lives for a Day
Suburban Girl
Anna Paquin
Early Edition
Fargo
The Lady in the Van
Mike Newell
Priest
Jasmine Villegas
Filme pe genuri
- Acţiune
- Animaţie
- Aventuri
- Comedie
- Crimă
- Documentar
- Dragoste
- Dramă
- Familie
- Fantastic
- Film noir
- Horror
- Istoric
- Mister
- Muzică
- Muzical
- Război
- Romantic
- Scurt metraj
- SF
- Thriller
- Western
- Taguri filme
- Taguri stiri
- Arhiva stiri
- Program TV
Premii filme
Filme noi
- Filme 2026
- Filme 2025
- Filme 2024
- Filme 2023
- Premiere cinema
- Filme la TV
- Filme pe DVD
- Filme pe Blu-ray
- Filme româneşti
- Filme indiene
Filme 2024
Index filme
Program cinema
Premiere cinema
În curând la cinema
- Noaptea lui Vlad
- Mașa și cele 6ase umbre
- Thabo and the Rhino Case
- Borromini e Bernini. Sfida alla perfezione
- The Watchers
- My Sweet Monster
- Les gardiennes de la planète
- Bad Boys: Ride or Die
- DogMan
- Inside Out 2
- Nina et le secret du hérisson
- The Bikeriders
- Mothers' Instinct
- Bastarden
- A Quiet Place: Day One
- Despicable Me 4
- The Exorcism
- Love Lies Bleeding
- Fly Me to the Moon
- Gekijô-ban Blue Lock -Episode Nagi-
- Noah's Ark
- Les Indésirables
- Twisters
- Deadpool & Wolverine
- Boonie Bears: Back to Earth
- Harold and the Purple Crayon
- It Ends with Us
- Trap
- Borderlands
Acest site folosește cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Află mai multe
Copyright© 2000-2024 Cinemagia®
Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
De ce o să ia Viaţa lui Pi Oscarul!
Părerea ta
Spune-ţi părereaNu am citit cartea, dar pun pariu ca nu se poate face un film dupa o carte care transmite numai emotii.
Da, The Dark Night Rises si The Hobbit sunt competitori buni, dar nu v-ati obisnuit ca cei care si-au lasat amprenta proeminent in cinematografie nici nu sunt bagati in seama? *coughs*HP*coughs*