Distanța dintre mine și mine și 3 Faces, premiile publicului la Les Films de Cannes à Bucarest

de Cinemagia în 29 Oct 2018
Fondatorul festivalului, regizorul Cristian Mungiu, a anunțat pe scenă premiile ediției cu numărul 9

Timp de 10 zile, Les Films de Cannes à Bucarest a adus pe marile ecrane, la Cinema PRO, Cinema Elvire Popesco, Cinema Muzeul Țăranului, Cinemateca Union, CINETic și Grand Cinema&More din Băneasa Shopping City, în proiecții cu săli pline, filme premiate la Cannes, avanpremiere românești, retrospective de autor, Focus Mexic și proiecții speciale.

În seara de duminică, 28 octombrie, a avut loc gala de închidere a ediției bucureștene a festivalului. Fondatorul festivalului, regizorul Cristian Mungiu, a anunțat pe scenă premiile ediției cu numărul 9 a Les Films de Cannes à Bucarest. Acestea au fost:

Câștigătorul competiției Filminute, din cele 25 de filme selectate, este Roman Sinitsyn din Rusia, pentru filmul One.

Câștigătorii secțiunii Une minute de vie, une minute de cinema - filme de un minut realizate de liceeni din trei licee bucureștene: Liceul Bilingv „Miguel de Cervantes”, Colegiul Național „Spiru Haret” și Colegiul Național Bilingv „George Coșbuc” - sunt: Șnițel, Parizer – echipa formată din Matei Reu, David Mitran, Matei Cotimanis, Rutina/Break Free – echipa formată din: Arina Ciocan, Vlad Cojocaru, Iris Păun și Yala – Matei Bumbuț.

Juriul Une minute de vie, une minute de cinema și Filminute a fost format din: Olivier Dô Hùu, sound designer și mixeur francez cu experiență de peste 25 de ani în cinema, Ludmila Cvikova, curator de film independent și consultant de scenariu, de finanțare și de strategii festivaliere, Mina Dos Santos, ofițer de presă al FILAF – Festival International du Livre d’Art et du Film din Perpignan (Franța).

Câștigătorul celei de-a treia ediții a secțiunii Work in Progress organizată de festival este Marius Olteanu, cu filmul Monsters. Premiul în valoare de 5000 de euro a fost oferit de Orange România și înmânat pe scenă de dl Yves Martin – Chief Marketing Officer al Orange România.

Filmul câștigător al premiului publicului din secțiunea Aide à la distribution este 3 Faces, de regizorul iranian Jafar Panahi. Filmul va avea parte de un sprijin de distribuție în valoare de 2500 de euro, oferit de Asociația Cinemascop. Premiul a fost anunțat de dna Hélène Roos –Director al Institutului Francez din România și de Ioana Dragomirescu – Responsabil program Cinema Elvire Popesco.

Filmul câștigător al premiului publicului din secțiunea Avanpremiere românești ale toamnei este Distanța dintre mine și mine, de Mona Nicoară și Dana Bunescu. Dl Bogdan Ficeac, Directorul General Dacin Sara, a prezentat premiul în valoare de 5000 de euro, oferit de Societatea de Gestiune Colectivă Dacin Sara, Asociația Cinemascop și Agenția PiArt Vision. Premiul a fost ridicat de distribuitorii Cătălin Anchidin și Ilinca Belciu (Rollercoaster PR).

În cadrul programului Managing Talents, cinci actori români au fost selecționați să participe în programul festivalului Kilkenny Subtitle Film Festival, unde vor întâlni peste 80 de agenți de casting din întreaga lume. Este vorba despre: Bogdan Iancu, Alina Șerban, Adrian Titieni, Cristina Flutur și Vlad Ivanov.

Les Films de Cannes à Bucarest a primit un premiu de la Fundația 9 pentru organizarea Omagiului Lucian Pintilie. Premiul a fost înmânat pe scenă de dna Corina Șuteu, membră a consiliului director al Fundației 9 și de dna Anca Drăgoi, director executiv al Fundației 9.

Seara s-a terminat cu proiecția în premieră a filmului Sunset, de László Nemes (Oscar pentru cel mai bun film străin pentru Son of Saul, 2016). Regizorul a intrat pe skype la începutul proiecției pentru un scurt dialog cu publicul.

Ediția a noua a Les Films de Cannes à Bucarest este organizată de Asociația Cinemascop și Voodoo Films și realizată în parteneriat cu Ambasada Franței și Institutul Francez din Bucureşti.

Les Films de Cannes à Bucarest este un proiect cultural finanțat de Ministerul Culturii și Identității Naționale, Centrul Naţional al Cinematografiei, Primăria Municipiului București, prin ARCUB, realizat cu sprijinul SACD / Société des Auteurs et Compositeurs Dramatiques, Reprezentanța Comisiei Europene în România, DACIN SARA, CREDIDAM.

Parteneri: Air France, KLM, Institutul Cultural Român, Ambasada Mexicului în România, Hotel Mercure, Hotel Cișmigiu, UPS, Defi, SERVE, Universitatea Hyperion, Librăria Kyralina, L'Atelier des Fêtes.

 

 

Alte știri din cinema

The Apprentice la Cannes: Sebastian Stan interpretează un tânăr Donald Trump într-un film ce relevă corupția din America anilor '70 și '80

Regizorul iranian Ali Abbasi a adus săptămâna aceasta în prim-plan la Cannes filmul The Apprentice, ce explorează ascensiunea lui Donald Trump, de la fiu de milionar la mogul imobiliar necruțător.

Ce-ar fi dacă nu s-ar povesti? Ne-am crea toți niște preteni imaginari ca în IF

IF, pelicula lui John Krasinski din 2024, va intra în cinematografe din data de 31 mai, titlu care are un double entendre: o dată cel propriu-zis al cuvântului "if" din engleză (dacă), dar și acronimul I.F., imaginary friends (prieteni imaginari).

Primele imagini cu Liam Hemsworth în rolul lui Geralt din Rivia pentru cel de-al patrulea sezon al seriei The Witcher

Fanii seriei "The Witcher" de pe Netflix vor avea parte de o schimbare majoră, odată cu preluarea rolului principal de către Liam Hemsworth în sezoanele 4 și 5

Megalopolis, pariul de 120 de milioane de dolari al lui Francis Ford Coppola

Filmul teribil de ambițios pe care Coppola visa să-l facă de peste 40 de ani și pe care l-a finanțat cu aproximativ 120 de milioane de dolari din bani proprii a avut premiera pe Croazetă și a fost întâmpinat de critici cu păreri mixte.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells