Ai văzut Sieranevada şi ai poftit la sarmalele cu mămăliguţă şi ardei iute? Provocarea gastronomică din acel excelent film al lui Cristi Puiu este ca o grisină indigestă în comparaţie cu festinul culinar şi vizual din The Taste of Things/La passion de Dodin Bouffant (tradus excelent la noi Dragoste la foc mic), unul dintre cele mai atractive titluri ale noii ediţii Les Films de Cannes à Bucarest (20-29 octombrie). Prin amabilitatea distribuitorului Independenţa Film, Cinemagia a putut vedea filmul mai devreme decât se aştepta şi îţi poate recomanda să NU intri flămând în sala de cinema.
Am scris despre Dragoste la foc mic şi în acest articol despre aspectele politice şi de conjunctură ale alegerii unui film drept candidat naţional la categoria Cel mai bun film străin de la Oscaruri.
Acţiunea din Dragoste la foc mic are loc la sfârşitul secolului 19 în Franţa rurală. La conacul gurmandului Dodin Bouffant (Benoît Magimel) cea mai animată încăpere este fără îndoială bucătăria, unde, sub atenta supraveghere a bucătăresei Eugenie (Juliette Binoche), sunt create, la foc mare sau mic, neîntrecute delicatese culinare cu care amicii lui Bouffant se delectează duminică de duminică. Aflăm repede că Eugenie şi Dodin nu împart doar bucătăria, ci şi patul, dar şi că viaţa lui Eugenie este umbrită de o misterioasă suferinţă...
Publicaţia Variety a etichetat La passion drept un "film gastromantic" ("gastromance", în original) şi cu greu se poate descrie mai bine ce face aici regizorul franco-vietnamez Tran Anh Hùng, premiat cu trofeul pentru Cea mai bună regie la cea mai recentă ediţie a festivalului de la Cannes. Probabil că nu vei vedea anul acesta un film mai vizual decât Dragoste la foc mic, ale cărui cadre cu mâncare probabil ar fi făcut degetele celor mai renumiţi pictori de natură moartă să sfârâie pe pensule. Totul arată pur şi simplu superb şi trebuie văzut pe un ecran cât mai mare pentru a te bucura nu doar de cele mai aspectuoase preparate culinare văzute deceniul ăsta la cinema, ci şi de scenografia ireproşabilă.
Pentru un foodie, Dragoste la foc mic este un film mai mult decât obligatoriu. Punem pariu că cei mai dedicaţi nu doar că vor revedea filmul, ci îşi vor lua şi notiţe, pentru că La passion dă câteva idei ieşite din comun de feluri de mâncare şi, prin indicaţiile cu care Eugenie îşi ghidează aghiotantele, Violette şi Pauline, sugerează şi cum acele feluri de mâncare ar trebui gătite. Desigur, toate opţiunile sunt mult prea elaborate pentru a fi practice în zilele noastre, dar noi sigur o să încercăm una: căpăţânile întregi de salată opărite pentru a-şi concentra culoarea şi savoarea, stoarse şi apoi servite fierbinţi ca garnitură alături de felul principal.
Mai trebuie spus aici că Dragoste la foc mic ar putea da unui nutriţionist coşmaruri: ospeţele lui Dodin au şase feluri de mâncare, fiecare în parte putând fi o masă completă pentru un om normal. Din păcate, marea hibă a filmului este scenariul rudimentar: nu se întâmplă mai nimic în afară de gătit, mâncat şi discuţiile despre gastronomie şi aproape tot ce se întâmplă este un pretext pentru mâncare. Până şi un necaz personal al lui Dodin pare să aibă drept consecinţă doar faptul că gurmandul nu se mai bucură de această plăcere, o abordare care dă scenariului complexitatea şi profunzimea unui meniu de restaurant. Excesiv ca şi ospeţele lui Dodin, Dragoste la foc mic te face să te gândeşti la vechea vorbă englezească "Too much of a good thing can be a bad thing" ("un lucru bun consumat în exces poate deveni rău").
Dragoste la foc mic se lansează în România la sfârşitul lunii februarie, cu două săptămâni înainte de gala Oscar şi o posibilă a 13-a statuetă pentru Cel mai bun film străin câştigată de Franţa.
