După 19 ani de sforţări pentru a termina pelicula Don Quijote, Terry Gilliam a suferit un atac de cord

de Cristina Grigore în 9 Mai 2018
The Man Who Killed Don Quixote, o producţie urmărită de ghinion de la început la sfârşit, ar putea fi eliminată din programul Festivalului de Film de la Cannes

Cineastul Terry Gilliam a lucrat 19 ani la proiectul său „ de suflet” - adaptarea romanului Don Quijote de la Mancha (al lui Miguel de Cervantes) după o idee proprie. După o mulţime de probleme ce au urmărit producţia încă de la început, filmul a fost în sfârşit finalizat şi urma să fie proiectat în cadrul Festivalului de Film de la Cannes (8-19 mai). Gilliam nu se poate însă bucura nici acum de lansarea peliculei. Regizorul de 77 de ani a suferit un atac de cord, scrie Deadline.com, şi a fost spitalizat în week-end la Londra.

Potrivit declaraţiilor familiei, regizorul este acum în afara oricărui pericol. Cu The Man Who Killed Don Quixote, însă, lucrurile nu stau bine – filmul ar putea fi exclus din programul de la Cannes. Producătorul portughez Paulo Branco a susţinut în instanţă că el deţine, de fapt, din august 2016, drepturile exclusive asupra filmului. Branco a solicitat anularea proiecţiei din cadrul festivalului de pe Riviera Franceză. Verdictul va fi dat în cursul acestei zile.

Cu actori celebri în rolurile principale - Adam Driver, Olga Kurylenko, Stellan Skarsgård şi Jonathan Pryce, interpretul lui Don Quijote – filmul spune povestea unui regizor de reclame deziluzionat, atras într-o fantezie ce-l transpune în alte vremuri, de un actor bătrân care se crede Don Quijote şi îl ia drept Sancho Panza. În scurtă vreme, ajunge să nu mai poată face distincţia între ceea ce este real şi ceea ce este doar închipuire.

Copyright foto: Getty Images.

Exploreaza subiecte similare:

Terry Gilliam, The Man Who Killed Don Quixote, Adam Driver, Olga Kurylenko, Stellan Skarsgård, Jonathan Pryce

Alte știri din cinema

The Apprentice la Cannes: Sebastian Stan interpretează un tânăr Donald Trump într-un film ce relevă corupția din America anilor '70 și '80

Regizorul iranian Ali Abbasi a adus săptămâna aceasta în prim-plan la Cannes filmul The Apprentice, ce explorează ascensiunea lui Donald Trump, de la fiu de milionar la mogul imobiliar necruțător.

Ce-ar fi dacă nu s-ar povesti? Ne-am crea toți niște preteni imaginari ca în IF

IF, pelicula lui John Krasinski din 2024, va intra în cinematografe din data de 31 mai, titlu care are un double entendre: o dată cel propriu-zis al cuvântului "if" din engleză (dacă), dar și acronimul I.F., imaginary friends (prieteni imaginari).

Primele imagini cu Liam Hemsworth în rolul lui Geralt din Rivia pentru cel de-al patrulea sezon al seriei The Witcher

Fanii seriei "The Witcher" de pe Netflix vor avea parte de o schimbare majoră, odată cu preluarea rolului principal de către Liam Hemsworth în sezoanele 4 și 5

Megalopolis, pariul de 120 de milioane de dolari al lui Francis Ford Coppola

Filmul teribil de ambițios pe care Coppola visa să-l facă de peste 40 de ani și pe care l-a finanțat cu aproximativ 120 de milioane de dolari din bani proprii a avut premiera pe Croazetă și a fost întâmpinat de critici cu păreri mixte.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
boghiu_andrei pe 10 mai 2018 00:43
Sanatate!
Dimz pe 10 mai 2018 13:29
Multa sanatate, maestre !

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells