E gata scenariul lui Star Wars: Episode VII

de Cristina Grigore în 21 Ian 2014
Următorul pas: stabilirea distribuției. În paralel, studiourile Disney pregătesc spin-off-uri ale francizei, unul dintre filme avându-l în centru pe Boba Fett

În vreme ce studiourile Disney încearcă încă să stabilească detaliile noului film și viitorul francizei Star Wars, regizorul lui Star Wars: Episode VII a terminat scenariul reboot-ului, după cum a arătat în declarația preluată de către TheWrap.com.

”Lucrăm de zor la Episode VII, am terminat scenariul și acum suntem prinși cu pregătirile pentru filmări”, a declarat J.J. Abrams pentru site-ul menționat. Cineastul a confirmat și un zvon recent, legat de participarea la audiții a lui Jesse Plemons din Breaking Bad (interpretul lui Todd în serial), însă a refuzat să menționeze dacă acesta va face parte din distribuție.

Între timp, studiourile pregătesc și un film de sine stătător despre aventurile lui Boba Fett, unul dintre cele mai populare personaje din universul Star Wars. De scenariu se va ocupa tot unul dintre scenariștii Episode VII, Lawrence Kasdan, iar la cârma peliculei are șanse să ajungă Joe Johnston (Captain America: The First Avenger).

Exploreaza subiecte similare:

Star Wars: Episode VII, J.J. Abrams, Jesse Plemons, Breaking Bad, Lawrence Kasdan, Joe Johnston, Captain America: The First Avenger

Alte știri din cinema

The Apprentice la Cannes: Sebastian Stan interpretează un tânăr Donald Trump într-un film ce relevă corupția din America anilor '70 și '80

Regizorul iranian Ali Abbasi a adus săptămâna aceasta în prim-plan la Cannes filmul The Apprentice, ce explorează ascensiunea lui Donald Trump, de la fiu de milionar la mogul imobiliar necruțător.

Ce-ar fi dacă nu s-ar povesti? Ne-am crea toți niște preteni imaginari ca în IF

IF, pelicula lui John Krasinski din 2024, va intra în cinematografe din data de 31 mai, titlu care are un double entendre: o dată cel propriu-zis al cuvântului "if" din engleză (dacă), dar și acronimul I.F., imaginary friends (prieteni imaginari).

Primele imagini cu Liam Hemsworth în rolul lui Geralt din Rivia pentru cel de-al patrulea sezon al seriei The Witcher

Fanii seriei "The Witcher" de pe Netflix vor avea parte de o schimbare majoră, odată cu preluarea rolului principal de către Liam Hemsworth în sezoanele 4 și 5

Megalopolis, pariul de 120 de milioane de dolari al lui Francis Ford Coppola

Filmul teribil de ambițios pe care Coppola visa să-l facă de peste 40 de ani și pe care l-a finanțat cu aproximativ 120 de milioane de dolari din bani proprii a avut premiera pe Croazetă și a fost întâmpinat de critici cu păreri mixte.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
cristi23 pe 21 ianuarie 2014 12:16
au planuri mari cu respectiva seria.......cu siguranta va fi o invazie de fime....atat cu seria star wars cat si cu spin-offs....sper doar sa fie de caliatate
darayawaus pe 21 ianuarie 2014 14:39
Reboot??? Esti sigura? Eu auzisem c-ar fi sequel.
cosmin742000 pe 21 ianuarie 2014 14:44
Nu cred ca va fi mare lucru de Star Wars 7
Costirik pe 21 ianuarie 2014 15:16
Reboot???????Asta se intampla daca lasi o femeie sa scrie despre Star Wars....
keops pe 21 ianuarie 2014 20:56
filmul despre Boba Fett va fi neinteresat pt mine
Skynet.Zbenga pe 22 ianuarie 2014 04:18
nu sunt prea incantat de acest proiect
alex_il_fenomeno pe 17 februarie 2014 12:48
Pfff.... Nici ei nu stiu ce vor de la acest film.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells