Emilia Clarke rupe tăcerea privind controversatul final la Urzeala Tronurilor

de Marina Florea în 21 Iun 2021
În penultimul episod al sezonului 8, regina Daenerys, după ani întregi în care eliberase oraşe în cele Şapte Regate, şi-a măcelărit propriul popor.

Era dintotdeauna clar că serialul Urzeala Tronurilor nu se îndrepta către un Happy End, însă una dintre cele mai întunecate finaluri o aștepta pe Daenerys Targaryen. Pe de o parte, faptul că unul dintre cele mai îndrăgite personaje își pierde mințile și devine malefică are sens în universul Urzelii Tronurilor. Chiar și așa, mulți au simțit că evoluția personajului ei a fost nemeritată, iar soarta ei a fost unul dintre multele lucruri care au mers prost în Urzeala Tronurilor, scrie looper.com.

De aceea, să auzim ce anume spune Clarke însăși despre soarta personajului ei; în timpul unui interviu cu corespondentul MTV News, Josh Horowitz, Clarke și-a exprimat părerea asupra problemei finalului Urzelii Tronurilor: „Înțeleg ce anume a enervat oamenii”, spune Clarke. „Ințeleg perfect”.

Clarke și-a dezvăluit propria părere despre personaj, subliniind că a jucat-o pe Daenerys pentru opt sezoane, fiind hotărâtă să o joace până la final. „Totuși, ca actor, nu ai putea să fii corect față de personajul tău în care ai investit sânge, sudoare și lacrimi pentru zece ani dacă nu ai fi în acord cu ea. Așadar, nu puteam spune „Hm. Ce să-i faci, joc scena...”

Horowitz a întrebat-o apoi pe Clarke cum a reacționat la prima citire a scenariului: „Ei bine, prima reacție a fost că primești un pumn în stomac, e acea surpriză de genul: 'Ooo, ok!'”. Clarke a mai spus că s-a întrebat cum anume vor reacționa fanii la așa o desfășurare a evenimentelor.

Daenerys Targaryen a fost favorita telespectatorilor de-a lungul sezoanelor, finala venind ca o lovitură în plex pentru fani, din cauza genocidului inițiat de „mama dragonilor”.

În penultimul episod al sezonului 8, regina Daenerys, după ani întregi în care eliberase oraşe în cele Şapte Regate, şi-a măcelărit propriul popor. Co-autorii David Benioff şi D.B. Weiss au apărat decizia de a o pune pe Daenerys împotriva Debarcaderului Regelui, deşi oraşul se predase deja.

În penultimul episod, personajul a devenit malefic, iar fanii, cărora nu le-a venit să creadă, au considerat că finala sezonului e un eșec de proporții. Weiss a adăugat că, deşi acţiunile ei au fost „oribile”, ea a simţit că singura ei opţiune este să exploateze frica oamenilor faţă de ea. Producătorul continuă: „Cred că, atunci când ea spune `Să instaurăm frica!`, se resemnează la gândul că trebuie să facă lucruri într-un mod neplăcut, şi trebuie să le ducă la capăt într-un mod oribil pentru mulţi”.

Pe Twitter, un spectator dezamăgit scria: „Cum a devenit Daenerys regina nebună într-un singur episod? Opusul a tot ceea ce a fost de la început. De la scenariu şi până la evoluţia bruscă a personajelor sezonul este un dezastru. Personajele şi fanii merită mai mult...” Un altul nota pe aceeași rețea de socializare: „Scenariul GoT o face pe Daenerys o regină atât de nebună încât e greu de privit”. Alţi spectatori s-au arătat dezamăgiţi că scenariul o împinge pe Daenerys pe urmele tatălui său defunct, imprevizibilul Aerys II Targaryen, supranumit „Regele nebun”.

Alte știri din cinema

The Apprentice la Cannes: Sebastian Stan interpretează un tânăr Donald Trump într-un film ce relevă corupția din America anilor '70 și '80

Regizorul iranian Ali Abbasi a adus săptămâna aceasta în prim-plan la Cannes filmul The Apprentice, ce explorează ascensiunea lui Donald Trump, de la fiu de milionar la mogul imobiliar necruțător.

Ce-ar fi dacă nu s-ar povesti? Ne-am crea toți niște preteni imaginari ca în IF

IF, pelicula lui John Krasinski din 2024, va intra în cinematografe din data de 31 mai, titlu care are un double entendre: o dată cel propriu-zis al cuvântului "if" din engleză (dacă), dar și acronimul I.F., imaginary friends (prieteni imaginari).

Primele imagini cu Liam Hemsworth în rolul lui Geralt din Rivia pentru cel de-al patrulea sezon al seriei The Witcher

Fanii seriei "The Witcher" de pe Netflix vor avea parte de o schimbare majoră, odată cu preluarea rolului principal de către Liam Hemsworth în sezoanele 4 și 5

Megalopolis, pariul de 120 de milioane de dolari al lui Francis Ford Coppola

Filmul teribil de ambițios pe care Coppola visa să-l facă de peste 40 de ani și pe care l-a finanțat cu aproximativ 120 de milioane de dolari din bani proprii a avut premiera pe Croazetă și a fost întâmpinat de critici cu păreri mixte.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells