Franciza horror Saw revine cu „Jigsaw”

de Gloria Sauciuc în 24 Iun 2017
Seria de filme de mare succes a fost aparent încheiată în 2010

Franciza horrorSaw” se întoarce pe marele ecran cu al optulea film, intitulat „Jigsaw”. Publicaţia Bloody Disgusting a confirmat că filmul Lionsgate va fi lansat la Halloween, intervalul de timp în obișnuit rezervat tuturor filmelor anterioare din franciza „Saw”.

Jigsaw este porecla lui John Kramer (Tobin Bell), criminalul în serie din centrul francizei, care pune capcane mortale victimelor despre care el consideră că iau viaţa de bună.

Titlul sugerează că această continuare ar putea fi un nou început pentru franciză, care este coordonată de Peter și Michael Spierig („Predestination”).

Sinopsisul oficial al filmului „Jigsaw” spune: „Cadavrele revin prin oraș, fiecare întâlnind o moarte unică şi teribilă. Pe măsură ce ancheta avansează, dovezile indică un singur om: John Kramer. Dar cum este posibil? Omul cunoscut ca Jigsaw a murit de peste un deceniu. Sau un ucenic a luat mantaua lui Jigsaw, poate chiar cineva dintre cei care se ocupă de anchetă?”

 „Saw” a debutat în 2004 sub regia lui James Wan, cu șase continuări în fiecare an până în 2010, acumulând încasări uluitoare de 873 milioane de dolari (689,2 milioane de euro) la nivel mondial.

„Jigsaw” se va lansa în cinematografele britanice pe 20 octombrie

Exploreaza subiecte similare:

SAW, Tobin Bell, James Wan

Alte știri din cinema

The Apprentice la Cannes: Sebastian Stan interpretează un tânăr Donald Trump într-un film ce relevă corupția din America anilor '70 și '80

Regizorul iranian Ali Abbasi a adus săptămâna aceasta în prim-plan la Cannes filmul The Apprentice, ce explorează ascensiunea lui Donald Trump, de la fiu de milionar la mogul imobiliar necruțător.

Ce-ar fi dacă nu s-ar povesti? Ne-am crea toți niște preteni imaginari ca în IF

IF, pelicula lui John Krasinski din 2024, va intra în cinematografe din data de 31 mai, titlu care are un double entendre: o dată cel propriu-zis al cuvântului "if" din engleză (dacă), dar și acronimul I.F., imaginary friends (prieteni imaginari).

Primele imagini cu Liam Hemsworth în rolul lui Geralt din Rivia pentru cel de-al patrulea sezon al seriei The Witcher

Fanii seriei "The Witcher" de pe Netflix vor avea parte de o schimbare majoră, odată cu preluarea rolului principal de către Liam Hemsworth în sezoanele 4 și 5

Megalopolis, pariul de 120 de milioane de dolari al lui Francis Ford Coppola

Filmul teribil de ambițios pe care Coppola visa să-l facă de peste 40 de ani și pe care l-a finanțat cu aproximativ 120 de milioane de dolari din bani proprii a avut premiera pe Croazetă și a fost întâmpinat de critici cu păreri mixte.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells