Ia sfârşit unul dintre cele mai de succes parteneriate cinematografice: Disney - Jerry Bruckheimer

de Cristina Grigore în 20 Sep 2013
Eşecurile financiare repetate au determinat celebra companie să renunţe la colaborarea cu producătorul Piraţilor din Caraibe

Studiourile Disney şi producătorul Jerry Bruckheimer au decis să pună punct colaborării lor de aproape 20 de ani, scrie Variety.com. Contractul dintre cele două părţi urmează să expire în primăvara lui 2014, iar discuţiile pentru negocierile finale vor începe luna viitoare.

Parteneriatul lui Bruckheimer cu Disney datează încă din 1994, când acesta servea drept producător executiv al comediei The Ref, apărută sub egida Touchstone Pictures, aflată în posesia Disney. De-a lungul anilor, mai multe succese financiare au consolidat legătura dintre producător şi studiourile lui Mickey Mouse, printre care se numără filmele lui Michael Bay de dinainte de Transformers (Armaghedon, Pearl Harbour), seria National Treasure, dar şi franciza de miliarde Pirates of the Caribbean.

Ruptura dintre cele două forţe ale cinematografiei americane a survenit în urma unei serii de eşecuri la box-office, începute cu Prince of Persia: The Sands of Time şi încheiate cu recentul The Lone Ranger, în urma căruia, cel puţin, studiourile au pierdut în jur de 200 de milioane de dolari. Faptul că va scăpa de „factorul de risc” financiar reprezentat acum de cineast este un lucru bun pentru Disney, care are în agendă pelicule de familie şi animaţii 3D precum Frozen, Maleficent şi Cinderella, dar şi o producţie din care speră să îşi rotunjească din plin încasările, Star Wars Episode VII.  

Preşedintele Walt Disney Studios, Alan Horn, a ţinut însă să menţioneze că, pe viitor, nu este exclusă total posibilitatea de a mai lucra cu Bruckheimer, pe care l-a numit „o legendă a Hollywood-ului”. Producătorul a replicat: „Apreciez foarte mult minunata colaborare şi suportul pe care l-am avut la Compania Walt Disney pentru aproape 20 de ani şi cele 27 de filme pe care le-a făcut împreună”, a spus el.

„Vestea bună este că vom continua să lucrăm împreună la Pirates of Caribbean şi National Treasure, dar şi ale proiecte pe care le-am început cu studioul. […] Vom continua să facem filme de aventură şi suntem nerăbdători să revenim şi la producţii ca Black Hawk Down, Enemy of the State, Beverly Hills Cop şi The Rock”, a mai declarat acesta.

Exploreaza subiecte similare:

jerry bruckheimer, Michael Bay, Transformers, Armageddon, Pearl Harbor, National Treasure, Prince of Persia: The Sands of Time, The Lone Ranger, Frozen, Maleficent, Star Wars: Episode VII, Black Hawk Down, Enemy of the State, Beverly Hills Cop, The Rock

Alte știri din cinema

The Apprentice la Cannes: Sebastian Stan interpretează un tânăr Donald Trump într-un film ce relevă corupția din America anilor '70 și '80

Regizorul iranian Ali Abbasi a adus săptămâna aceasta în prim-plan la Cannes filmul The Apprentice, ce explorează ascensiunea lui Donald Trump, de la fiu de milionar la mogul imobiliar necruțător.

Ce-ar fi dacă nu s-ar povesti? Ne-am crea toți niște preteni imaginari ca în IF

IF, pelicula lui John Krasinski din 2024, va intra în cinematografe din data de 31 mai, titlu care are un double entendre: o dată cel propriu-zis al cuvântului "if" din engleză (dacă), dar și acronimul I.F., imaginary friends (prieteni imaginari).

Primele imagini cu Liam Hemsworth în rolul lui Geralt din Rivia pentru cel de-al patrulea sezon al seriei The Witcher

Fanii seriei "The Witcher" de pe Netflix vor avea parte de o schimbare majoră, odată cu preluarea rolului principal de către Liam Hemsworth în sezoanele 4 și 5

Megalopolis, pariul de 120 de milioane de dolari al lui Francis Ford Coppola

Filmul teribil de ambițios pe care Coppola visa să-l facă de peste 40 de ani și pe care l-a finanțat cu aproximativ 120 de milioane de dolari din bani proprii a avut premiera pe Croazetă și a fost întâmpinat de critici cu păreri mixte.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
Han_Solo pe 20 septembrie 2013 10:17
"Vom continua să facem filme bune şi suntem nerăbdători să ne reîntoarcem şi al producţii ca Black Hawk Down, Enemy of the State, Beverly Hills Cop şi The Rock” - poti te rog sa verifici inca o data fraza? Adica filmele acestea vor avea continuari?
MikkaelWolfganger pe 20 septembrie 2013 13:08
Sau reboot-uri/remake-uri?
Han_Solo pe 20 septembrie 2013 23:21
Remake la Black Hawk Down suna mai penibil ca si Black Hawk Down II dar cu Hollywood-ul nu se stie :))
Tyson_Kyd pe 20 septembrie 2013 10:52
Pacatsa auzi asa ceva . Este bine totusi ca lucreaza in continuare la ce au inceput si nu ne lasa cu ochii in soare .
vladimir84 pe 20 septembrie 2013 22:37
Era si timpul.
Arlequinade pe 22 septembrie 2013 03:14
De parca e vina regizorului ca studiourile Disney isi aleg cele mai tampite proiecte in care sa bage sute de milioane de doalri.
Arlequinade pe 22 septembrie 2013 03:14
dolari*
Altair19 pe 22 septembrie 2013 11:45
Nu inteleg cum au pierdut 200 milioane de dolari cu The Lone Ranger.....bugetul a fost de 215 milioane dolari iar la bocoffice au adunat 244 milioane de dolari. Intr-adevar, nu a fost un succes, dar nici o pierdere de 200 milioane cum spune cinemagia.
Altair19 pe 22 septembrie 2013 11:46
*boxoffice
DoctorWho pe 23 septembrie 2013 07:03
Anul acesta două filme Disnez cu buget mare, OZ şi Iron Man 3 au avut fiecare câte 100 milioane buget de reclamă; Lone Ranger e pe aproape şi el.
alex_il_fenomeno pe 11 octombrie 2013 11:16
Isi scot cei de la Disney banii. Totusi imi pare rau de producator.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells