„Acum i-acum. Hai că a fost bine până aici, acum să te văd", îmi ziceam. În ajunul examenului final de admitere la UNATC tot ce se întâmplase până atunci părea o joacă. Cam așa e și-n viață, nu-i așa?! În fața marilor valuri ale vieții zici că nu știi dacă poți să le treci, apoi valul vine, e iminent, dintr-o dată te saltă și a și trecut. Apoi te umfli în pene și-ți zici: „Ha, ha, păi, ce?, ăsta a fost val?"... Și cu fiecare val, deși ești mai puternic, rămâi la fel de sensibil în fața următoarelor valuri care par și mai, și mai mari.
Cred că abia cu o zi înainte de etapa finală a examenului de admitere la UNATC am realizat cu adevărat ce mi se întâmplă. Până atunci era doar o dorință aproape nemotivată de a susține neapărat acest axamen la care visasem încă din liceu. Timp de 14 ani ținusem în mine întrebarea „Oare cum ar fi fost dacă aș fi dat acest examen?" și anul 2015 nu era decât anul în care în sfârșit mă prezentam la acest examen. Acum, după ce valul a trecut, 2015 a căpătat altă calitate: e anul în care ceața prin care visasem se limpezea și totul începea să devină foarte clar.
Pentru examenul de admitere m-am pregătit timp de aproape șase luni. Am primit sfaturi extrem de prețioase, am făcut exerciții de dicție, am bifat și câteva ore de canto... M-am bucurat de îndrumarea actrițelor Gina Nicolae Mănescu, Delia Nartea și Luminița Bucur. Fiecare mi-a predat lecția ei, într-un fel anume. Fiecare cu metoda ei. Dar, fără să se fi vorbit între ele, fiecare mi-au dezvăluit același secret: vorbele trebuie să fie născute din gând, nici o vorbă nu are putere și nu transmite nimic fără suportul unui gând. E ca și un „te iubesc" spus cuiva când gândul zboară către altcineva. Acel „te iubesc" nu e doar mincinos, e complet fără valoare și zgârie timpanul ca și o nota falsă scăpată într-o melodie. Orice ureche aude că acolo nu e locul ei...
În repetițiile pentru admitere am înțeles diferența dinte rostirea unui text la prima citire, rostirea unui text proaspăt învățat pe dinafară și rostirea aceluiași text prin puterea gândului. Aveam zile de repetiții în care doar rosteam poeziile, mă auzeam și mi se părea îngrozitor. Nu știam nici de ce zic ce zic, nici cui... Și aveam zile când vorbele acelea deveneau ale mele, pentru că le adusesem la mine și reușeam să exprim prin ele gânduri.
Revin la examenul final... Am venit din nou în fața comisiei, de data aceasta pentru a susține încă două probe de aptitudini: una de dans în grup, alta de improvizație și pentru a spune povestirea. Și aici voiam să ajung... la acest monolog. Eu mi-am ales unul despre o fată care relata ce se întâmplase în timpul unei întâlniri amoroase. Mi-aduc aminte că, înainte să spun povestea, încercam parcă să găsesc momentul potrivit să dau drumul vorbelor... Unul dintre profii din comisie m-a întrebat dacă n-aș vrea să beau apă. Am zis, inițial, nu, apoi m-am răzgândit. Mi-am dat seama că mi-ar prinde bine niște apă. M-am dus spre masa unde se aflau o sticlă cu apă și câteva pahare din plastic, mi-am umplut un pahar, în timp ce-am tras adânc aer în piept... Am început să spun textul așa, fără să stau mult să mă gândesc, apoi am băut apă și am continuat. La final, proful care m-a ales în clasa sa, Puiu Șerban, mi-a cerut să repet același text gândindu-mă că vorbesc despre un bărbat care-mi place. Simplu ca „bună ziua". Aveam foarte bine conturat în minte acest profil și foarte viu. Am spus textul cu un zâmbet de îndrăgostită. Apoi m-a pus din nou să repet, de data asta ca și cum aș fi vorbit despre un bărbat nesuferit. Noroc mie. Și acest profil îmi era la fel de bine conturat și de proaspăt. Ce noroc că viața ne oferă atât de multe experiențe, ce bogați suntem datorită lor. Indiferent ce texte rostim, vorbim despre noi, altfel, textele rămân doar înșiruiri de cuvinte fără sens.
Citește
Fila 1 - Jurnalul unei studente la Actorie. Fila întâi
Fila 2 - Am bătut la uși și mi s-au deschis
Fila 3 - Reținerea emoțiilor transmite cea mai puternica emoție
Fila 4 - Știam doar că trebuie să spun niște poezii, o povestire și să cânt
Fila 5 - Școala de Actorie este, în primul rând, nu despre comoditate
Fila 6 - Cea mai bună lumină nu e cea care te avantajează, ci aceea care te arată exact așa cum ești
Fila 7 - Trăim într-o lume a măștilor, dar în teatru se caută, se apreciază și se respectă adevărul
Fila 8 - Bucuria și nebunia acelor clipe au rămas parte din mine
