Interviu video. Clive Owen este comandantul cu o agendă ascunsă din Valerian and the City of a Thousand Planets

de Gloria Sauciuc în 22 Iul 2017
Valerian și orașul celor o mie de planete rulează în premieră în cinematografele din toată țara

După o dificilă misiune de extracție a unui presupus ultim reprezentant al unei civilizații dispărute, Valerian și Laureline pornesc spre Alpha, stația spațială masivă cunoscută în întreaga galaxie ca „Oraşul celor o mie de planete”. Misiunea lor primordială este de a asigura siguranța comandantului Arun Filitt, jucat de Clive Owen. Iată ce spune actorul despre propriul personaj și despre spectaculosul SF, într-un interviu pe care îl difuzăm mai jos.

„Arunn Filitt (Clive Owen) este un comandant de rang înalt, un militar tipic și genul de lider pe câmpul de luptă. De fapt, personajul meu nu e cel mai decorat, dar stăpânește ceea ce face. Este bine pregătit, a făcut deja multe, este extrem de organizat, este foarte disciplinat”.

Regizorul Luc Besson a creat o echipă de soldaţi mecanizaţi nemiloşi numiţi K-Trons, care servesc ca garda de corp personală a comandantului Filitt. Despre K-Tronii, roboții care îl însoțesc pretutindeni, Clive Owen declară „K-Tronii implică mult CGI, sunt un fel de gărzi de corp, niște unități agresive pe care le-am antrenat să mă ajute în acțiunile în forță. Sunt mari, sunt negri, sunt roboți, sunt primejdioși”.

Legat de venirea agenților Valerian și Laureline pe Alpha, comandantul Arunn Filitt nu este foarte încântat. El este pe punctul de a porni o operațiune militară, iar ei sunt gărzile lui de corp, „un lucru despre care nu sunt foarte încântat, deoarece prefer să nu îi știu foarte aproape de mine. Inițial, ei mă escortează”.

Legat de Orașul celor 1000 de planete, Clive Owen declară că „Alpha este un fel de centru al universului nostru, unde toată lumea se întâlnește, și acolo toate planetele și rasele se intersectează. Sunt multe rase de extratereștri din întregul univers, iar creativitatea și imaginația își spun cuvântul. Când se întâmplă lucruri ciudate, strâng o forță de luptă pentru a interveni”.

Despre cei doi agenți, Valerian și Laureline, Clive Owen spune că sunt jucați de actorii potriviți: „au imaginea potrivită, atitudinea potrivită, energia, au chimia necesară”. Actorul concluzionează - „Este un film reușit, despre un univers expandat”.

Cum misiunea lor este protejarea comandantului jucat de Clive Owen, Valerian și Laureline devin tot mai implicați în misterul din centrul orașului Alpha, devenit în curând o urgență îngrijorătoare. Valerian și Laureline trebuie să decidă dacă au încredere în instinctele lor față de informațiile pe care le-au primit în această misiune.

Exploreaza subiecte similare:

Valérian and the City of a Thousand Planets

Alte știri din cinema

The Apprentice la Cannes: Sebastian Stan interpretează un tânăr Donald Trump într-un film ce relevă corupția din America anilor '70 și '80

Regizorul iranian Ali Abbasi a adus săptămâna aceasta în prim-plan la Cannes filmul The Apprentice, ce explorează ascensiunea lui Donald Trump, de la fiu de milionar la mogul imobiliar necruțător.

Ce-ar fi dacă nu s-ar povesti? Ne-am crea toți niște preteni imaginari ca în IF

IF, pelicula lui John Krasinski din 2024, va intra în cinematografe din data de 31 mai, titlu care are un double entendre: o dată cel propriu-zis al cuvântului "if" din engleză (dacă), dar și acronimul I.F., imaginary friends (prieteni imaginari).

Primele imagini cu Liam Hemsworth în rolul lui Geralt din Rivia pentru cel de-al patrulea sezon al seriei The Witcher

Fanii seriei "The Witcher" de pe Netflix vor avea parte de o schimbare majoră, odată cu preluarea rolului principal de către Liam Hemsworth în sezoanele 4 și 5

Megalopolis, pariul de 120 de milioane de dolari al lui Francis Ford Coppola

Filmul teribil de ambițios pe care Coppola visa să-l facă de peste 40 de ani și pe care l-a finanțat cu aproximativ 120 de milioane de dolari din bani proprii a avut premiera pe Croazetă și a fost întâmpinat de critici cu păreri mixte.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells