Dorește-ți ceva cu adevărat și acel lucru se va-ntâmpla cu siguranță. Mai devreme sau mai târziu, dar se va întâmpla. Îți promit! Ei, ar mai fi ceva, dacă nu se întâmplă, nu te chinui, nu forța lucrurile. Toate se întâmplă la timpul lor și nimic, dar absolut nimic nu e întâmplător.

Ăsta da început, n-am ce spune... Promit că urmarea nu va fi nicidecum atât de plictisitoare sau previzibilă. Dar era nevoie de această introducere, ca să fim înțeleși din capul locului cum stau lucrurile.

Onorez cu plăcere invitația primită de la Cinemagia de a scrie un jurnal despre viața de student la Actorie. Dar, până să intru în miezul povestirilor de culise, să-ți spun câte ceva despre mine și despre drumul meu până aici.

„Salut, mă numesc Anca Bejan, am 33 de ani (acușica 34), sunt studentă în anul al II-lea la Actorie, clasa Prof. Conf. Univ. Puiu Șerban, în cadrul UNATC, București". La câte casting-uri pentru reclame și filme am fost în ultimul an, îți spun introducerea asta și dacă mă trezești brusc din somn. Asta e prezentarea pe care o faci la astfel de preselecții, dar o să povestesc altă dată mai multe despre asta.

Am intrat din prima și printre primii la Actorie, așa că nu cunosc travaliul prin care trece un adolescent care-și dorește atât de mult să urmeze cursurile acestei școli vocaționale și e respins o dată sau de câteva ori, apoi trebuie să-și regăsească forța de a încerca încă și încă o dată... Știu, însă, câte ceva despre ce înseamnă să te pregătești timp de trei ani în liceu pentru examenul de admitere la UNATC și să amâni 14 ani acest examen.

Tata este ofițer (colonel) și economist (se vede că pasiunea pentru facultăți e moștenire de familie), mama e inginer, soră-mea e medic... și nici mai departe în arborele genealogic nu am legături cu artele, așa că te rog să excluzi din start prejudecata potrivit căreia dacă n-ai „pile” nu ai ce căuta aici sau nu faci nimic în meseria asta. La fel te rog să nu te înfrâneze nici vârsta, aspectul fizic sau greutatea. În această școală, în această profesie ușa este larg deschisă pentru oricine. Cum pentru oricine? Uite așa. Talentul, harul se găsesc mai ales acolo unde la prima vedere ai spune că nu e nimic.   

De ce am amânat eu atât de mult acest examen? Am o scuză, dar e doar o scuză. Tata n-a fost deloc fericit de alegea mea în liceu și mi-a subminat încrederea în mine și în acest drum. Dacă, însă, aș fi fost suficient de hotărâtă, dacă ar fi fost să fie, ar fi fost... Îmi aduc aminte cât de mult am suferit după Bacalaureat când am plecat în vacanță la bunici cu gândul că sunt singura elevă din MF3 care nu e studentă la nici o facultate.

Într-o zi a sunat telefonul, era tata, și am aflat că sunt înscrisă la Filosofie și Jurnalistică, la o universitate particulară. Au fost un chin primele săptămâni de școală. Mergeam la cursuri și simțeam cum îmi tocesc degeaba coatele pe bănci, pentru că nu știam dacă voi face vreodată așa ceva... Mai mult, mă tot gândeam ce-ar fi fost, oare, dacă aș fi dat examenul la Actorie. Mai ales că una dintre colegele mele, pe care eu am cooptat-o în trupa de teatru a liceului, a intrat cu 10 și este astăzi una dintre cele mai promițătoare actrițe: Iulia Lumânare.

În următoarea filă de jurnal îți povestesc cum au trecut cei 14 ani și ce m-a „chemat" la admitere chiar și după atât de mult timp de la terminarea liceului...

Au început pregătirile pentru examenul de admitere la Actorie