Mark Hamill confirmă rolul din Star Wars VIII

de Gloria Sauciuc în 30 Nov 2015
El a participat la filmări în Irlanda, acolo unde decorul unei mănăstiri pare cadrul pentru o academie Jedi

Cu siguranță că nu doar fanii Războiului Stelelor pot confirma că Episodul VII - The Force Awakens este una dintre cele mai amplu mediatizate premiere a tuturor timpurilor, însă - în pofida acestei mediatizări intense - marea legendă a seriei, Luke Skywalker, nu este nicăieri de găsit. Acest aspect este puțin ciudat ținând cont de moștenirea familiei Skywalker și de prezența actorului Mark Hamill, care juca odinioară celebrul lor. De ce nu apare Hamill pe posterul filmului?

Nu e o întâmplare, după cum declară regizorul și co-scenaristul J.J. Abrams. Totuși, regizorul anunță pe fani să nu își facă griji. Luke a rămas în povestire, cu toate că timpul lui pe marele ecran va fi unul modic. Abrams a confirmat că Luke este „un element foarte important al povestirii”, chiar dacă ar putea fi mai degrabă un element de referință pentru celelalte personaje. Rămâne să aflăm răspunsul cu privire la locul unde va apărea.

Atenția, de data asta, cade pe „noua generație” de personaje, din care face parte și Kylo Ren, cea care se raportează la veteranii precum Luke din povestea anterioară. Deocamdată, pentru fanii care doresc și așteaptă mai mult, e sigur că ei vor primi ceea ce își doresc. Hamill se va întoarce în Episodul VIII, aflat deocamdată în filmări.

Vara trecută, Mark Hamill a participat la filmări pe insula Skellig Michael din Irlanda, acolo unde decorul unei vechi mănăstiri seamnănă cu cadrul ideal pentru o academie Jedi și pentru casa unui Luke îmbătrânit. Între timp, Hamill comenta pe Tweeter revenirea sa, de data aceasta înzestrat cu celebra barbă de Jedi bătrân.

Vreți ca Luke să redevină un personaj principal în Episoadele VIII și IX, un mentor în vârstă în fruntea unei academii de Jedi? Sau cum altfel vi-l imaginați, în ce postură?

Exploreaza subiecte similare:

Star Wars: Episode VII - The Force Awakens, Mark Hamill

Alte știri din cinema

Excelentul Hacks: pot două femei să se stimeze reciproc?

Ar trebui să le despartă o prăpastie, dar reuşesc să construiască o punte

De ce Furiosa e atât de supărată: un motan o întrece în popularitate!

Animaţia Garfield a fost văzută de mai mulţi români decât super-blockbusterul lansat la Cannes

Parthenope, în premieră la Cannes: o fabulă profundă despre frumusețe, libertate, dragoste și antropologie

Noul lungmetraj al cineastului italian Paolo Sorrentino a avut premiera mondială la Cannes săptămâna trecută și este o odă adusă orașului său natal, Napoli, ce explorează destinul epopeic al lui Parthenope, o fată născută în apa napoletană.

The Apprentice la Cannes: Sebastian Stan interpretează un tânăr Donald Trump într-un film ce relevă corupția din America anilor '70 și '80

Regizorul iranian Ali Abbasi a adus săptămâna aceasta în prim-plan la Cannes filmul The Apprentice, ce explorează ascensiunea lui Donald Trump, de la fiu de milionar la mogul imobiliar necruțător.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
alin9314 pe 30 noiembrie 2015 23:25
ar fi foarte interesant ca Luke sa fie Kylo Ren.Ni se arata in trailer respectul care il poarta K Ren lui Darth Vader,deci e cineva cunoscut(poate din familie). Sunt prea multe discutii si nu am vazut nici macar primul film, prea multa atentie se da doar de pe urma unui trailer,si niste tweeturi.
catajedi pe 1 decembrie 2015 12:55
sunt multe zvonuri care spun ca Kylo (S(ky)walker-So(lo)) Ren este fiul lui Han Solo si al printesei Leia si ca acesta il omoara pe tatal sau, Han Solo, cand acesta incearca sa il intoarca inapoi spre partea luminoasa a Fortei, marcand caderea sa definitiva spre partea intunecata a Fortei.
cavallioty pe 1 decembrie 2015 21:15
doar ca Han Solo apare in film,deci aceasta teorie cade,nu cred ca ai fost atent la trailer pana sa scrii(preiei) aceasta varianta
Han_Solo pe 2 decembrie 2015 13:27
Si eu am auzit la fel, Kylo Ren este fiul lui Han si Leia insa cum ca il omoara pe Han Solo nu am vazut/citit/auzit nici unde.
gaborull pe 2 decembrie 2015 11:14
Solo s-a căsătorit cu Organa in 8 DBY, iar împreună au avut trei copii: Jaina, Jacen şi Anakin. Noua Republică fiind ameninţată de mulţi duşmani încă din primii ani de existenţă, Solo a fost tot timpul în mişcare, uneori călătorind alături de Skywalker, fratele lui Organa. Alături de soţia şi credinciosul lui prieten Wookiee, Solo a luptat contra lordului războinic Zsinj, Marelui Amiral Thrawn, împăratului renăscut Palpatine, Amiralului Daala şi rasei Yevetha. În 25 DBY Noua Republică a fost atacată de Yuuzhan Vong. Războiul care a urmat a durat patru ani şi a fost extrem de sângeros. Cel mai bun prieten al lui, Chewbacca şi fiul lui, Anakin Solo au murit amândoi în timpul războiului, morţi care l-au marcat pe fostul contrabandist. Rasa Yuuzhan Vong a fost înfrântă într-un final, iar Noua Republică a fost transformată într-un final în Alianţa Galactică. În 40 BBY, fiul său, Jacen s-a întors spre partea întunecată a Forţei şi a preluat controlul Alianţei Galactice. Solo şi soţia lui s-au alăturat facţiunii rebele care i se opunea, iar cei doi erau pregătiţi să îl omoare, nevaivăzându-l ca fiul lor.
bogyvaly pe 2 decembrie 2015 11:38
?
adyp1988 pe 3 decembrie 2015 15:18
?????

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells