Michael B. Jordan, de la boxer la agent secret. Va juca în adaptarea unui volum din seria de spionaj a lui Tom Clancy

de Cristina Grigore în 6 Feb 2019
Filmul Without Remorse a primit deja o dată de lansare – 18 septembrie 2020

Michael B. Jordan, starul lui Black Panther şi al filmelor Creed, a primit un nou rol de acţiune în Without Remorse, adaptarea romanului cu acelaşi nume din seria de spionaj a lui Tom Clancy. Filmul a primit deja o dată de lansare – 18 septembrie 2020, potrivit Deadline.com.

Actorul îl va interpreta pe John Clark, considerat al doilea cel mai celebru personaj din cărţile lui Clancy, după Jack Ryan. Clark a apărut prima dată în romanul The Cardinal and the Kremlin (1988) – o apariţie sumară, urmată de un rol central în Clear and Present Danger. Este un fost agent CIA şi membru al Navy SEAL, specializat în operaţiuni sub acoperire.

Whitout Remorse descrie anii de început ai personajului, timpul petrecut în Vietnam, dar şi războiul pornit împotriva membrilor unei găşti de traficanţi de droguri, ce i-au ucis iubita. În romanele lui Clancy, Clark devine liderul organizaţiei Rainbow Six, o unitate de elită globală de luptă împotriva terorismului. Studiourile Paramount au în plan şi o adaptare a romanului cu acest nume din serie (după care s-a făcut deja o serie de jocuri video de genul first person shooter).

În adaptările cinematografice ale romanelor lui Clancy, Clark a fost interpretat de Willem Dafoe (Clear and Present Danger) şi Liev Schreiber (The Sum of All Fears). Rămâne de văzut dacă va apărea şi în serialul Amazon cu John Krasinski, Jack Ryan.

De regia lui Without Remorse se vor ocupa regizorul şi scenaristul lui Sicario: Day of the Soldado - Stefano Sollima şi Taylor Sheridan.

Exploreaza subiecte similare:

Black Panther, Creed, Creed II , Michael B. Jordan, Willem Dafoe, Clear and Present Danger, Liev Schreiber, The Sum of All Fears, John Krasinski, Sicario: Day of the Soldado, Stefano Sollima

Alte știri din cinema

The Apprentice la Cannes: Sebastian Stan interpretează un tânăr Donald Trump într-un film ce relevă corupția din America anilor '70 și '80

Regizorul iranian Ali Abbasi a adus săptămâna aceasta în prim-plan la Cannes filmul The Apprentice, ce explorează ascensiunea lui Donald Trump, de la fiu de milionar la mogul imobiliar necruțător.

Ce-ar fi dacă nu s-ar povesti? Ne-am crea toți niște preteni imaginari ca în IF

IF, pelicula lui John Krasinski din 2024, va intra în cinematografe din data de 31 mai, titlu care are un double entendre: o dată cel propriu-zis al cuvântului "if" din engleză (dacă), dar și acronimul I.F., imaginary friends (prieteni imaginari).

Primele imagini cu Liam Hemsworth în rolul lui Geralt din Rivia pentru cel de-al patrulea sezon al seriei The Witcher

Fanii seriei "The Witcher" de pe Netflix vor avea parte de o schimbare majoră, odată cu preluarea rolului principal de către Liam Hemsworth în sezoanele 4 și 5

Megalopolis, pariul de 120 de milioane de dolari al lui Francis Ford Coppola

Filmul teribil de ambițios pe care Coppola visa să-l facă de peste 40 de ani și pe care l-a finanțat cu aproximativ 120 de milioane de dolari din bani proprii a avut premiera pe Croazetă și a fost întâmpinat de critici cu păreri mixte.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells