Actorul Mircea Albulescu s-a stins din viață la Spitalul Floreasca din Capitală, a anunțat Realitatea TV. Actorul a suferit timp de 30 de ani de diabet, dar problemele cardiace sunt cele care i-au făcut inima să se oprească. Sufletește a fost afectat iremediabil de moartea soției. A lăsat în urmă un fiu, pe Matei, și un nepoțel, Vladimir, zeci de filme și spectacole de teatru, plus cariera pedagogică. Trupul neinsufletit va fi depus in foaierul Salii Marii a Teatrul National „I.L.Caragiale” din Bucuresti sambata, 9 aprilie, intre orele 10.00 – 13.00. Înmormântarea va avea loc duminică, 10 aprilie, orele 14.00, la Cimitirul Reînvierea, anunță UNITER.
S-a născut pe data de 4 octombrie, 1934, la Bucureşti - pe numele său real, Iorgu Constantin V. Albulescu, fiu al lui Vasile I. Albulescu şi al Olgăi F. Albulescu. Iniţial, drumurile vieţii l-au purtat spre arhitectură - după ce a absolvit şcoala medie de profil, a devenit „conductor-arhitect”. Totodată, simţindu-se încă din copilărie atras de scenă, s-a înscris în trupa de amatori a Ateneului Popular „Ana Ipătescu", pentru ca la numai şaisprezece ani, în 1950, să se angajeze ca „artist corp ansamblu" (figurant) la Teatrul Naţional.
Doi ani mai târziu, s-a produs marea lovitură: admis ca student la actorie, în clasa marii personalităţi artistice şi pedagogice Aura Buzescu (paralelă cu a profesorilor Nicolae Bălţăţeanu şi Mihai Popescu), a devenit unul dintre reprezentanţii acelei faimoase Generaţii de Aur, care a absolvit în 1956 - alături de Amza Pellea, Gheorghe Cozorici, Sanda Toma, George Constantin, Silvia Popovici, Victor Rebengiuc, Draga Olteanu-Matei, Constantin Rauţchi şi mulţi alţii. Imediat după absolvire, a început îndelungata sa carieră, prezenţa lui scenică şi cinematografică magnetică şi vocea inconfundabilă făcând un adevărat recital artistic din orice personaj.
În 1967, Sergiu Nicolaescu l-a descoperit cu micul rol al lui Oluper, fictivul frate al lui Decebal din „Dacii", astfel începând o colaborare îndelungată din care merită să-l menţionăm pe doborâtorul Popa Stoica din „Mihai Viteazul” (1971), Paraschiv din „Zile fierbinţi” (1975), Colonelul Mihai Cerchez din „Pentru patrie” (1977 - rol preluat din varianta de televiziune a filmului, realizată separat de către Gheorghe Vitanidis, Doru Năstase şi Sergiu Nicolaescu), Geissler, din „Revanşa” (1978), un bandit din „Nea Mărin Miliardar” (1979), „Capcana mercenarilor” (1980), „Wilhelm Cuceritorul” (1982), „Viraj periculos” (1983), sau „Ziua Z” (1984).
Totuşi, un rol mult mai semnificativ în influenţarea carierei cinematografice a lui Mircea Albulescu l-a avut Manole Marcus. Colaborarea lor a început cu „Canarul şi viscolul” (1969), imediat urmând surprinzătorul „Puterea şi adevărul” (1971), după piesa şi scenariul lui Titus Popovici care, la comanda politică a lui Ceauşescu, prezenta pentru prima oară o viziune critică asupra perioadei dejiste - un fel de „fundătură” din care ne salvase venirea lui Ceaușescu la putere. Cu aplombu-i unic, Mircea Albulescu îl juca pe nimeni altul decât Gheorghe Gheorghiu-Dej (deghizat sub străveziul nume „Pavel Stoian”), câtă vreme victimizatul „Petrescu” (citeşte: Pătrăşcanu) era interpretat de Amza Pellea, iar „Mihai Duma” (adică însuşi Ceaușescu) îi aparţinea lui Ion Besoiu.
Astfel, Manole Marcus a început să-l distribuie pe Albulescu în aproape toate filmele sale, dar rolul care se distinge cu precădere rămâne Ionel Friedmann, textierul evreu din „Actorul şi sălbaticii”, în special prin fineţea şi complexitatea cu care combină bunul-simţ uman şi zgârcenia financiară, umorul şi înţelepciunea, spaima patologică în faţa terorii şi demnitatea de a nu ceda cu nici un chip - şi, mai ales, apoteoza sacrificiului tragic dinainte de final.
Mircea Veroiu, în schimb, ajunsese la o asemenea simbioză cu Iorgu (cum continuau să-i spună prietenii) Albulescu, încât adesea îşi adapta personajele în funcţie de trăsăturile interpretative ale acestuia. Au făcut împreună „Şapte zile” (1973), „Dincolo de pod” (1976 - unde Albulescu a adus pe ecran, din proza lui Slavici, un neuitat Huber), „Artista, dolarii şi ardelenii” (1980), „Semnul şarpelui” (1981), „Somnul insulei” (1995 - ecranizare după celebrul roman „Al doilea mesager”, care a dus la stabilirea lui Bujor Nedelcovici în Franţa) şi, într-un târziu, „Craii de Curtea Veche” (1995).
De vreme ce, aşa cum era şi firesc, cam toţi regizorii importanţi ai vremii se îmbulzeau să-l distribuie în filmele lor, Mircea Albulescu s-a mai impus cu rolul negativ al directorului lichea din „Trei scrisori secrete" (1974, Virgil Calotescu), şoferul dintr-o bucată Savu, din „Cursa" (1975, Mircea Daneliuc), „Avaria” (1978, Ştefan Traian Roman), „Ancheta” (1980, Constantin Vaeni - unde personajul său principal îl reprezenta, de fapt, pe... Ilie Verdeţ, pe-atunci mare demnitar al regimului), şi mai ales tulburătorul „Maistru Michel” Gherlaş din „Înghiţitorul de săbii" (1981, Visarion Alexa - din care se reţin mai ales celebra secvenţă cu „Ordon şmecherii!”, împreună cu George Constantin, şi finalul tragic, cu Mitică Popescu).
Nu putem trece nici peste trioul destinelor învinse întregit cu Dan Condurache şi Ioana Crăciunescu în „La capătul liniei” (1982, Dinu Tănase), sau hidosul Grecu din inegalul „Cel mai iubit dintre pământeni” (1993, Şerban Marinescu).
...Şi ar fi o omisiune de neiertat să ignorăm şi contribuţia pedagogică a lui Mircea Albulescu, al cărei prim germene a încolţit într-o seară din toamna lui 1981, când marele actor, la invitaţia profesoarei Silvia Cucu, a venit să converseze cu studenţii.
Mircea Albulescu şi-a încercat condeiul şi pe tărâmul poeziei, în volume ca „Vizite”, „Pajura singurătăţii”, „Bazar sentimental", „Bilete de favoare” şi „Baraka”. În legislaţiile trecute, a activat intens în U.S.R., U.C.I.N., UNITER, U.Z.R., fiind o vreme şi secretar de stat în Ministerul Culturii.
Din palmaresul său, cele mai prestigioase premii sunt „Premiul Naţional pentru întreaga activitate artistică”, acordat de Ministerul Culturii şi Cultelor în 2003, „Premiul pentru întreaga activitate”, de la Gala Premiilor UNITER 2005, Premiul de Excelenta acordat in cadrul Galei Radio Romania Cultural 2015, Ordinul Meritul Cultural şi Ordinul Serviciul Credincios în grad de Comandor.
A fost unn artist total care, timp de 60 de ani, a interpretat sute de roluri pe scenele Teatrului Municipal din Bucuresti, Teatrului de Comedie si Teatrului National din Bucuresti, a jucat roluri memorabile în peste 70 de filme și a interpretat peste 300 de roluri remarcabile în teatrul radiofonic.
Părerea ta
Spune-ţi părerea