O reîntoarcere la Batman a lui Michael Keaton?

de Ştefan Dobroiu în 23 Iun 2020
Actorul este dorit pentru filmul DC The Flash (2022)

În încercarea lor de a se distanţa cât mai mult de concurenţa Marvel, filmele DC iau tot felul de decizii bizare, una dintre ele fiind aceea de a schimba adesea interpreţii aceluiaşi personaj. Ultimul exemplu este Batman, interpretat de Robert Pattinson într-un film ce se va lansa la anul, dar dorit într-o versiune mai vârstnică pentru The Flash.

Variety anunţă că actorul Michael Keaton - care l-a interpretat pe supererou în 1989 şi 1992, în Batman, respectiv Batman Returns, ambele în regia lui Tim Burton - a primit invitaţia de a-şi relua poate cel mai popular rol al carierei în franciza Universul Extins DC. Negocierile sunt în fază incipientă şi nu avem nicio reacţie de la actor sau reprezentanţii lui, prin urmare Keaton ar putea sau nu să fie interesat de ofertă.

The Flash este regizat de Andy Muschietti şi se va lansa pe 3 iunie 2022. Scenariul este scris de Christina Hodson, la a doua experienţă DC după Birds of Prey (pe care noi l-am primit cu deosebită reticenţă). În rolul supereroului în stare să se mişte cu viteza fulgerului este în continuare Ezra Miller, care l-a interpretat deja pe The Flash în trei filme: Batman V Superman: Dawn of Justice, Suicide Squad şi Justice League. Ştii probabil că în prezent mai avem o versiune a supereroului, ba una chiar populară: în serialul CW cu acelaşi nume, unde interpret este Grant Gustin.

Ce părere ai despre o revenire a lui Michael Keaton la rolul lui Batman?

Exploreaza subiecte similare:

Michael Keaton, Tim Burton, Ezra Miller, Grant Gustin, Christina Hodson, The Flash, Batman V Superman: Dawn of Justice, Justice League, Suicide Squad, Birds of Prey: And the Fantabulous Emancipation of One Harley Quinn, Robert Pattinson

Alte știri din cinema

The Apprentice la Cannes: Sebastian Stan interpretează un tânăr Donald Trump într-un film ce relevă corupția din America anilor '70 și '80

Regizorul iranian Ali Abbasi a adus săptămâna aceasta în prim-plan la Cannes filmul The Apprentice, ce explorează ascensiunea lui Donald Trump, de la fiu de milionar la mogul imobiliar necruțător.

Ce-ar fi dacă nu s-ar povesti? Ne-am crea toți niște preteni imaginari ca în IF

IF, pelicula lui John Krasinski din 2024, va intra în cinematografe din data de 31 mai, titlu care are un double entendre: o dată cel propriu-zis al cuvântului "if" din engleză (dacă), dar și acronimul I.F., imaginary friends (prieteni imaginari).

Primele imagini cu Liam Hemsworth în rolul lui Geralt din Rivia pentru cel de-al patrulea sezon al seriei The Witcher

Fanii seriei "The Witcher" de pe Netflix vor avea parte de o schimbare majoră, odată cu preluarea rolului principal de către Liam Hemsworth în sezoanele 4 și 5

Megalopolis, pariul de 120 de milioane de dolari al lui Francis Ford Coppola

Filmul teribil de ambițios pe care Coppola visa să-l facă de peste 40 de ani și pe care l-a finanțat cu aproximativ 120 de milioane de dolari din bani proprii a avut premiera pe Croazetă și a fost întâmpinat de critici cu păreri mixte.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
ddman pe 23 iunie 2020 16:36
Ca Batman supereroul care sare de pe cladiri clar NU, dar ca Batman mentorul sigur ca da.
ishmael pe 24 iunie 2020 10:21
cam asa va fi rolul lui, un fel de Nick Fury din Avengers. va fi o varianta de Flashpoint si va fi Batman dintr-o realitate alternativa
Phantom_sub pe 27 iunie 2020 01:21
Ce spune Cinemagia nu e zvon. E susținut de publicațiile serioase din America. The Wrap, Variety EW, Hollywood Reporter, Deadline, Slash Film samdp. În ceea ce privește discuțiile. Teoriile despre ce va fi nu au fost confirmate. Rămân doar la nivelul de teorii. Articolul original menționează că nu e 100 la sută că se va concretiza rolul, deci rămâne să vedem.
blackmore pe 25 iunie 2020 01:46
Alta mizerie cu supereroi
Phantom_sub pe 27 iunie 2020 01:23
Alt trol care vrea atenție.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells