Pixar se va concentra pe producţii originale după lansarea lui Toy Story 4

de Cristina Grigore în 16 Mai 2019
În martie 2020 studioul va lansa animaţia Onward

Studiourile Disney/Pixar au pus accent în ultimii ani mai mult pe continuările unor producţii de succes (precum The Incredibles, Finding Nemo, Toy Story) însă acest lucru este pe cale să se schimbe, potrivit unuia dintre producătorii Pixar, Mark Nielsen.

El a menţionat, într-o declaraţie preluată de cinemablend.com, că acest lucru se datorează, în parte, schimbării schimbării conducerii departamentului de creaţie al companiei - în urma unor acuzaţii de hărţuire sexuală, John Lasseter a fost nevoit să cedeze locul lui Pete Docter (scenaristul şi regizorul lui Up şi Inside Out).

“Suntem foarte optimişti în legătură cu viitorul studioului”, a punctat Nielsen, care a ţinut să menţioneze şi că, de acum încolo, se va pune accent pe noutate şi creativitate: “Docter este în căutarea unor voci noi care să alimenteze proiectele ce urmează să fie dezvoltate. După acesta de acum [Toy Story 4, n. red.], vom merge doar pe filme originale”, a mai spus el.

Disney are în planul de lansări patru filme Pixar, ce vor fi lansate între 2020 şi 2022. Primul dintre acestea va fi Onward [plasat într-o lume fabuloasă, în care doi fraţi elfi pleacă într-o „extraordinară aventură” de redescoperire a magiei], a cărui lansare a fost stabilită pentru 6 martie 2020.

Exploreaza subiecte similare:

Toy Story 4, John Lasseter, Pete Docter, Up, Inside Out, Finding Nemo, The Incredibles, Toy Story

Alte știri din cinema

The Apprentice la Cannes: Sebastian Stan interpretează un tânăr Donald Trump într-un film ce relevă corupția din America anilor '70 și '80

Regizorul iranian Ali Abbasi a adus săptămâna aceasta în prim-plan la Cannes filmul The Apprentice, ce explorează ascensiunea lui Donald Trump, de la fiu de milionar la mogul imobiliar necruțător.

Ce-ar fi dacă nu s-ar povesti? Ne-am crea toți niște preteni imaginari ca în IF

IF, pelicula lui John Krasinski din 2024, va intra în cinematografe din data de 31 mai, titlu care are un double entendre: o dată cel propriu-zis al cuvântului "if" din engleză (dacă), dar și acronimul I.F., imaginary friends (prieteni imaginari).

Primele imagini cu Liam Hemsworth în rolul lui Geralt din Rivia pentru cel de-al patrulea sezon al seriei The Witcher

Fanii seriei "The Witcher" de pe Netflix vor avea parte de o schimbare majoră, odată cu preluarea rolului principal de către Liam Hemsworth în sezoanele 4 și 5

Megalopolis, pariul de 120 de milioane de dolari al lui Francis Ford Coppola

Filmul teribil de ambițios pe care Coppola visa să-l facă de peste 40 de ani și pe care l-a finanțat cu aproximativ 120 de milioane de dolari din bani proprii a avut premiera pe Croazetă și a fost întâmpinat de critici cu păreri mixte.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells