După ce a scris şi regizat Star Wars: Ultimii Jedi, film care i-a polarizat pe fanii hardcore ai francizei Star Wars, Rian Johnson a făcut o schimbare de direcţie în carieră, lansând în 2019 şi 2022 Knives Out şi Glass Onion: A Knives Out Mystery, două filme fără îndoială populare, dar, cel puţin în opinia mea, teribil de supraevaluate. Din fericire, Johnson îşi spală păcatele cu Poker Face, o simpatică reambalare a unei formule tip Columbo (asasinul e cunoscut de la început) ţinută în spate de la fel de simpatica Natasha Lyonne (Orange Is the New Black). Poker Face va fi disponibil în România din 22 septembrie, pe SkyShowtime.
Unde filmele Knives Out îşi epuizează publicul prin simplul fapt că-l bombardează cu o multitudine de personaje şi întorsături de situaţie şi dezvăluiri abracadabrante, de ajungi să nici nu-ţi mai pese de rezolvarea misterului, Poker Face este scris considerabil mai curat. În centrul atenţiei se află Charlie Cale (Lyonne), chelneriţă la un cazino blagoslovită cu o abilitate incredibilă: intuieşte fără greş când cineva o minte. După o moarte neaşteptată la cazino, Charlie ajunge să fie vânată de răufăcători prin mai multe state americane.
Captivantă la Poker Face este combinaţia dintre abordarea "procedurală" a poveştii, anume fiecare episod explorează un crimă căreia Charlie îi dă de capăt datorită abilităţii ei, şi un ataşant arc narativ desfăşurat pe întregul sezon: când eroinei i se promite că va fi găsită "şi în gaură de şarpe", torturată şi apoi ucisă, e clar că ea are toată motivaţia să pună cât mai mare distanţă între ea şi urmăritorii ei. Va reuşi să se salveze? Sau aceste cumplite ameninţări vor deveni realitate?
Faptul că fiecare caz este rezolvat într-o oră îl forţează pe Johnson, care a creat nouă dintre episoade şi a scris două dintre ele, să recurgă la o reconfortantă economie de mijloace. Dacă în Knives Out era celebrat excesul de personaje şi interacţiuni, prin comparaţie Poker Face este de-a dreptul minimalist, prin simplul fapt că percepem totul prin ochii la Charlie. Cu excepţia scenei de început a fiecărui episod, în care are loc crima şi din care eroina lipseşte, aproape că nu este cadru fără ca ea să fie prezentă, punând întrebări meşteşugite pentru a-i prinde pe criminali cu minciuna.
Şi aşa ajungem la un alt mare atu al serialului: Natasha Lyonne, care este şi producătoarea lui Poker Face, scriind şi regizând unul dintre cele zece episoade. După ce a interpretat unul dintre cele mai interesante personaje din Orange Is the New Black, Lyonne are acum o generoasă platformă care îi pune în valoare simţul replicii şi întreaga paletă de grimase, zâmbete jenate şi gestica neîndemânatică. Da, se poate spune că actriţa se joacă pe ea însăşi, pentru că interpretarea nu de îndepărtează prea mult de rolurile din Orange Is the New Black şi Russian Doll, dar nu te saturi nicio clipă de ea. Şi cumva actriţa reuşeşte să "vândă" şi premisa fantezistă a poveştii, anume că cineva poate şti, fără să greşească vreodată, când este minţit.
Lyonne este singura actriţă din distribuţie care apare în toate cele zece episoade, Benjamin Bratt urmând-o de la distanţă, cu apariţii în cinci. Pe generic îi mai vedem pe Joseph Gordon-Levitt, Ron Perlman, Ellen Barkin, Chloë Sevigny, Nick Nolte, Luis Guzmán, Rhea Perlman (de văzut acum pe ecrane în Barbie) şi mulţi, mulţi alţii.
Poker Face este fără îndoială unul dintre cele mai bune seriale ale anului, iar abordarea sa procedurală descurajează cumva binging-ul, ceea ce îl face şi mai uşor de savurat.
