Premierele săptămânii 5-11 octombrie 2018

de Ştefan Dobroiu în 5 Oct 2018
Află ce-i de văzut weekend-ul acesta la cinema!

Luna octombrie începe molcom, cu doar trei premiere în cinematografe. Dar cuvântul de ordine pentru acestea este „distracţie”, căci săptămâna oferă numai cinema escapist: comedie, film cu supereroi şi o animaţie pentru copii. Iată mai jos recomandările noastre.

Poţi consulta pe site programul proiecţiilor pentru a vedea cum strecori o vizită la cinema în planurile de distracţie ale acestui sfârşit de săptămână şi, dacă vrei să intri la film fără să stai la coadă, apasă butonul „Cumpără bilet” de sub afişele filmelor pentru a folosi cea mai rapidă, practică, modernă şi lipsită de bătăi de cap metodă de achiziţionare a biletelor!

Bucureştenii au parte de al doilea weekend al festivalului de animaţie Anim'est. Acest festival, împreună cu Anonimul, One World Romania, NexT şi festivalul Transilvania, organizează evenimentul „La film, nu la vot! #boicot”, prin care invită publicul să meargă la film şi nu la referendumul acuzat că ar milita pentru limitarea drepturilor minorităţilor sexuale. Evenimentul programează mai multe titluri cu tematică LGBTQ. În acelaşi timp, la Arad are loc a cincea ediţie a festivalului de film documentar fARAD, cu o bogată şi interesantă selecţie de cinema de non-ficţiune.

Aici poţi afla detalii despre toate premierele lunii octombrie.

Venom
Distracţia începe cu unul dintre cei mai populari antieroi (termen care descrie personajele cu o extrem de fluidă interpretare a binelui şi-a răului) din benzile desenate Marvel, vajnic inamic al lui Spider-Man. Tom Hardy îl interpretează pe jurnalistul Eddie Brock, care, după o contră cu un inventator ultra-bogat (Riz Ahmed) îşi vede cariera distrusă. În timp ce investighează laboratorul de cercetări al inventatorului, Eddie intră în contact cu o creatură extraterestră şi împreună devin Venom, o creatură extrem de puternică şi cu un nestăvilit apetit pentru fiinţe vii. O ameninţare din spaţiu şi resursele practic infinite ale antagonistului, inventatorul, vor ridica o mulţime de probleme improbabilului duo. Trebuie să spunem că pe noi filmul ne-a dezamăgit: este prea familiar, repetând elemente deja văzute în mult prea multe alte producţii cu supereroi. Dar pentru mulţi spectatori ar putea fi distractiv. Nu rata cele două secvenţe de pe genericul de final.

Cronica noastră, aici.

Johnny English Strikes Again/Johnny English loveşte din nou
Cu greu se putea găsi un titlu mai corect pentru acest sequel cu Johnny English, pentru că orice face împiedicatul agent secret este o lovitură pentru el, pentru cei din jur sau pentru ţară. Retras din activitate, English este rechemat la datorie atunci când un hacker află identităţile tuturor agenţilor sub acoperire şi, în urma unui concurs de împrejurări, numai English îl poate înfrunta. Doar că eroul nu mai este deloc la curent cu noile tehnologii, prin urmare provocarea sa este mai mare decât s-ar fi aşteptat. Evident, se va trezi într-o mulţime de încurcături, cele mai multe provocate chiar de el...

Wheely: Voios şi Iute
Cu un titlu inspirat de celebra franciză Furios şi iute, această animaţie împrumută copios din spiritul seriei Cars şi ne poartă în Gasket city, unde Wheely, un mic taxi prăfuit ţine cu tot dinandinsul să concureze pentru titlul de rege al şoselelor. Întâlnirea cu superba maşină de lux Bella di Monetti îi va face lui Wheely motorul să tureze mai tare, doar că ceea ce pare a fi începutul unei frumoase poveşti de dragoste se transformă rapid într-o tragedie: Bella este răpită de o reţea de hoţi de maşini exclusiviste. Rămâne pe portierele lui Wheely să o salveze, înfruntând inamici mai mult decât periculoşi.

Ce film vei vedea weekend-ul acesta la cinema?

Exploreaza subiecte similare:

Venom, Wheely, Johnny English Strikes Again

Alte știri din cinema

The Apprentice la Cannes: Sebastian Stan interpretează un tânăr Donald Trump într-un film ce relevă corupția din America anilor '70 și '80

Regizorul iranian Ali Abbasi a adus săptămâna aceasta în prim-plan la Cannes filmul The Apprentice, ce explorează ascensiunea lui Donald Trump, de la fiu de milionar la mogul imobiliar necruțător.

Ce-ar fi dacă nu s-ar povesti? Ne-am crea toți niște preteni imaginari ca în IF

IF, pelicula lui John Krasinski din 2024, va intra în cinematografe din data de 31 mai, titlu care are un double entendre: o dată cel propriu-zis al cuvântului "if" din engleză (dacă), dar și acronimul I.F., imaginary friends (prieteni imaginari).

Primele imagini cu Liam Hemsworth în rolul lui Geralt din Rivia pentru cel de-al patrulea sezon al seriei The Witcher

Fanii seriei "The Witcher" de pe Netflix vor avea parte de o schimbare majoră, odată cu preluarea rolului principal de către Liam Hemsworth în sezoanele 4 și 5

Megalopolis, pariul de 120 de milioane de dolari al lui Francis Ford Coppola

Filmul teribil de ambițios pe care Coppola visa să-l facă de peste 40 de ani și pe care l-a finanțat cu aproximativ 120 de milioane de dolari din bani proprii a avut premiera pe Croazetă și a fost întâmpinat de critici cu păreri mixte.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells