Thugs of Hindustan/Rebelii din Hindostan este fără îndoială cea mai mare producţie bollywoodiană a anului şi, după premiera mondială din 8 noiembrie, a bătut deja mai bine de zece recorduri pe glob. Aventura din perioada când imperiul britanic încerca să controleze subcontinentul indian (ceea ce avea să facă deplin din 1858) a fost criticată pentru asemănările cu franciza Piraţii din Caraibe şi pentru lungimea nejustificată, dar are şi câteva elemente care ar putea captiva publicul din România.
Nebunia începe în 1795, când trupele britanice conduse de comandantul John Clive (actorul britanic Lloyd Owen, care vorbeşte - de dragul publicului indian - aproape exclusiv în hindi) reuşeşte, prin şantaj şi înşelăciune, să-şi subjuge unul din regatele indiene. Familia regală este executată, dar Zafira, fiica regelui, este salvată în ultima clipă de aliatul cel mai de preţ al acestuia, Khudabaksh (Amitabh Bachchan, care se bucură de aproape o jumătate de deceniu de gigantică popularitate în India). 11 ani mai târziu îl revedem pe războinic devenind, cu supranumele Azaad (adică "liber" sau "libertate") şi având-o pe Zafira (Fatima Sana Shaikh) alături, un adevărat ghimpe în coasta invaziei britanice. Când Owen îşi dă seama că în luptă nu-l va învinge pe curajosul rebel, englezul recurge la un şiretlic, iar aici intră în scenă alunecosul Firangi (Aamir Khan), un indian care consideră că India poate fi a oricui, atâta vreme cât buzunarele sale sunt pline de bani...
Unul din meritele filmului este acela că determină publicul să-şi asume ideea de libertate şi să pună semnul egal între rebelii lui Azaad şi, să zicem, dacii în timpul războaielor cu romanii, sau românii înfruntând invazia otomană. Rebelii din Hindostan foloseşte câteva elemente uşor de recunoscut şi apreciat, astfel încât publicul de la noi nu are nicio problemă să se identifice cu idealurile rebelilor, chiar dacă acţiunea are loc pe un alt continent şi la două secole distanţă.
Din păcate filmul suferă din cauza unei lungimi complet nejustificate şi a unui scenariu dezlânat. Regizorul şi scenaristul Vijay Krishna Acharya poate s-a gândit că dacă-i aduce laolaltă pentru prima oară pe Bachchan şi Khan (star de categorie A al Bollywood-ului, care de două decenii încoace nu a avut niciun eşec de casă sau critică, spre deosebire de mai cunoscuţii Salman şi Shah Rukh) succesul este deja asigurat. Din păcate lucrurile nu sunt atât de simple, filmul deranjând întrucâtva şi din cauza asemănărilor evidente cu seria Piraţii din Caraibe.
Thugs of Hindostan recurge la câteva dintre soluţiile bollywoodiene clasice pentru a-şi implica publicul. Avem parte de o luptă între bine şi rău, binele fiind întotdeauna imaculat, iar răul întotdeauna în stare numai de abuz, lăcomie şi crimă. Evident, unicul lăsat să evolueze este eroul, în acest caz Firangi, care trebuie să aleagă între a fi unealtă a răului sau promotor al binelui. Escroc, trădător, materialist şi mincinos, el va fi tentat de promisiunea bogăţiei, dar în urma unor împrejurări va cunoaşte ceva ce nu poate fi cumpărat cu bani: respectul celor din jur. În stilul său original şi ritmat de soundtrack-ul asurzitor şi omniprezent al filmului, Firangi va ajunge să încline în direcţia bună.
Thugs of Hindostan este în acest moment filmul bollywoodian cu cel mai bun debut (după două zile de proiecţii) din toate timpurile. Este, în schimb, departe de a fi cea mai bună producţie Bollywood din ultimii ani. Printre efecte speciale, urmăriri, dileme, acrobaţii şi dansurile a căror protagonistă este populara Katrina Kaif (aici redusă la simplu accesoriu vizual), filmul nu reuşeşte să şteargă senzaţia de familiar şi previzibil, chiar dacă se dezlănţuie în stil mare. Este, în acelaşi timp, poate cel mai extravagant vizual film de public pe care îl vei vedea în România în a doua jumătate a lui 2018.
