Record. China întrece la box office Statele Unite

de Cristina Grigore în 3 Mar 2015
Este pentru prima dată în istorie când se întâmplă acest lucru

Cea de-a doua piaţă de film din lume, cea chineză, a înregistrat un record pe luna februarie – odată cu sărbătorirea noului an. Potrivit datelor preluate de TheHollywoodReporter.com de pe site-ul firmei de analiză Entgroup, au fost raportate 650 de milioane de dolari pentru box office-ul chinez, faţă de 640 de milioane de dolari, suma la care s-a ridicat vânzarea biletelor pe teritoriul Statelor Unite (este vorba doar de America de Nord, fără Canada).

Cel mai vizionat film în China a fost The Man From Macau II, cu Chow Yun-Fat, care a obţinut încasări de 104 milioane de dolari, urmat de Dragon Blade, cu Jackie Chan, John Cusack şi Adrien Brody, care a strâns 95 de milioane de dolari în februarie. Wolf Totem a ocupat locul trei în box office-ul chinez – un film de Jean Jacques-Annaud – şi a strâns 72 de milioane de dolari.

Cel mai vizionat film străin de buget mare în China a fost The Hobbit: The Battle of the Five Armies (65 de milioane de dolari încasări), urmat de The Hunger Games: Mockingjay - Part 1 (35,5 milioane de dolari). Înainte de recordul din această lună, cea mai mare cifră la box office a fost obţinută în China graţie lansării, în iulie anul trecut, a lui Transformers: Age of Extinction. Au fost încasaţi atunci 580 de milioane de dolari.

 

Exploreaza subiecte similare:

From Vegas to Macau II, Dragon Blade, The Hobbit: The Battle of the Five Armies, Wolf Totem, The Hunger Games: Mockingjay - Part 1, Transformers: Age of Extinction, Adrien Brody, Jackie Chan, John Cusack

Alte știri din cinema

The Apprentice la Cannes: Sebastian Stan interpretează un tânăr Donald Trump într-un film ce relevă corupția din America anilor '70 și '80

Regizorul iranian Ali Abbasi a adus săptămâna aceasta în prim-plan la Cannes filmul The Apprentice, ce explorează ascensiunea lui Donald Trump, de la fiu de milionar la mogul imobiliar necruțător.

Ce-ar fi dacă nu s-ar povesti? Ne-am crea toți niște preteni imaginari ca în IF

IF, pelicula lui John Krasinski din 2024, va intra în cinematografe din data de 31 mai, titlu care are un double entendre: o dată cel propriu-zis al cuvântului "if" din engleză (dacă), dar și acronimul I.F., imaginary friends (prieteni imaginari).

Primele imagini cu Liam Hemsworth în rolul lui Geralt din Rivia pentru cel de-al patrulea sezon al seriei The Witcher

Fanii seriei "The Witcher" de pe Netflix vor avea parte de o schimbare majoră, odată cu preluarea rolului principal de către Liam Hemsworth în sezoanele 4 și 5

Megalopolis, pariul de 120 de milioane de dolari al lui Francis Ford Coppola

Filmul teribil de ambițios pe care Coppola visa să-l facă de peste 40 de ani și pe care l-a finanțat cu aproximativ 120 de milioane de dolari din bani proprii a avut premiera pe Croazetă și a fost întâmpinat de critici cu păreri mixte.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
XShadowX pe 3 martie 2015 09:33
La ce populatie are China si la ce preturi sunt acolo la cinematografe raportand la SUA , atunci despre ce mai vorbim?
Bayard pe 3 martie 2015 14:09
Daca sunt preturile mai mici, automat ar fi si incasarile. Adevarul este ca sunt innebuniti dupa filme se construiesc cinematografe intr-o veselie. Daca ai lua toate incasarile europene, desi avem populatie mai mare decat SUA, tot am fi sub ei.
0ctavian pe 3 martie 2015 16:38
daca preturile sunt mici spui ca incasarile sunt mici. nimic mai fals. preturile sunt mici dar china are o populatie de 1,4 miliarde. hai sa facem un exercitiu banal. daca 0,2% din pop. chinei cumpara bilet de 1 usd la filmul X atunci filmul are incasari in china de28 milioane (si 28 milioane de chinezi au vazut filmul X ceea ce este deloc usor de atins. 28 milioane de oameni adusi in cinema pt un singur film este impresionant!). SUA are o populatie de 300 milioane si un bilet la film costa mult mfilmul X in SUA este vazut de doar 0.2% din populatia SUA la un pret sa zicem de 10 USD pe bilet filmul ala aduce incasari de 60 milioane USD! ceea ce este peste dublul obtinut in exemplu cu piata chineza. Deci comparatia din articol este mentina sa atraga atentia ca per total china este o piata buna de desfacere pt industria de film doar pentru ca sunt multi clienti (ieftin dar mult! tipic China). Sa tragi concluzia ca piata din China > piata din SUA este aberant....

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells