Ron Howard va regiza un documentar pentru National Geographic

de Cristina Grigore în 3 Mai 2016
Prima parte a serialului Genius se va axa pe viaţa lui Albert Einstein

Regizorul lui In the Heart of the Sea,The Da Vinci Code, Cinderella Man şi A Beautiful Mind, Ron Howard, a primit oferta celor de la National Geografic, ce îl plasează la cârma primului episod al serialului documentar Genius, axat pe viaţa lui Albert Einstein.

Potrivit Variety.com, povestea va fi adaptarea biografiei scrise de Walter Isaacson, Einstein: His Life and Universe, bazată pe câteva dintre scrisorile acestuia. Pentru ineditul documentar, a cărei producţie va începe în vara acestui an, National Geografic a intrat într-un parteneriat cu o serie de case de producţie, pentru a aduce publicului material „premium” şi a spune „poveşti ofertante, incitante şi inspiraţionale, prin care sărbătorim ingeniozitatea umană”.

De scenariul primului episod al documentarului se va ocupaNoah Pink, potrivit căruia filmul va reda din viaţa celebrului om de ştiinţă şi „activismul politic, viaţa de familie şi relaţiile personale complexe şi volatile”.

Ron Howard urmează să încheie, zilele acestea, producţia lui Inferno, a treia adaptare a seriei romanelor lui Dan Brown.

Exploreaza subiecte similare:

Ron Howard, Genius

Alte știri din cinema

The Apprentice la Cannes: Sebastian Stan interpretează un tânăr Donald Trump într-un film ce relevă corupția din America anilor '70 și '80

Regizorul iranian Ali Abbasi a adus săptămâna aceasta în prim-plan la Cannes filmul The Apprentice, ce explorează ascensiunea lui Donald Trump, de la fiu de milionar la mogul imobiliar necruțător.

Ce-ar fi dacă nu s-ar povesti? Ne-am crea toți niște preteni imaginari ca în IF

IF, pelicula lui John Krasinski din 2024, va intra în cinematografe din data de 31 mai, titlu care are un double entendre: o dată cel propriu-zis al cuvântului "if" din engleză (dacă), dar și acronimul I.F., imaginary friends (prieteni imaginari).

Primele imagini cu Liam Hemsworth în rolul lui Geralt din Rivia pentru cel de-al patrulea sezon al seriei The Witcher

Fanii seriei "The Witcher" de pe Netflix vor avea parte de o schimbare majoră, odată cu preluarea rolului principal de către Liam Hemsworth în sezoanele 4 și 5

Megalopolis, pariul de 120 de milioane de dolari al lui Francis Ford Coppola

Filmul teribil de ambițios pe care Coppola visa să-l facă de peste 40 de ani și pe care l-a finanțat cu aproximativ 120 de milioane de dolari din bani proprii a avut premiera pe Croazetă și a fost întâmpinat de critici cu păreri mixte.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells