Seria-documentar „James Cameron: Povestea științifico-fantasticului” începe pe 7 iulie, la AMC

de Cinemagia în 29 Iun 2018
Intervievați sunt Steven Spielberg, George Lucas, Ridley Scott, Christopher Nolan, Arnold Schwarzenegger, Will Smith și Sigourney Weaver

Din 7 iulie, de la ora 15:00, după-amiezele de sâmbătă sunt dedicate - la AMC - seriei-documentar „AMC Visionaries: James Cameron's Story of Science Fiction"/„James Cameron: Povestea științifico-fantasticului", se vede într-un comunicat remis Cinemagia. În fiecare dintre cele șase părți, scenaristul, regizorul și producătorul laureat cu Oscar va explora originile viziunilor futuriste și fascinației noastre pentru lumea SF, prin intermediul interviurilor cu povestitori de renume, vedete și nume ale căror cariere au definit genul acesta de filme, precum: Steven Spielberg, George Lucas, Ridley Scott, Christopher Nolan, Arnold Schwarzenegger, Will Smith și Sigourney Weaver.

Fiecare nou episod va fi pe post sâmbăta, la aceeași oră.

„James Cameron: Povestea științifico- fantasticului” aruncă o privire exclusivă în culisele istoriei unui gen de filme care stă la baza culturii pop contemporane. În fiecare dintre cele 6 părți ale acestei serii-documentar, scenaristul, regizorul și producătorul laureat cu Oscar James Cameron va explora originile science fiction-ului, viziunilor futuriste și fascinației noastre pentru lumea SF, prin intermediul interviurilor cu poveștitori de renume, vedete și nume ale căror cariere au definit genul acesta de filme, ca: Steven Spielberg, George Lucas, Ridley Scott, Christopher Nolan, Arnold Schwarzenegger, Will Smith și Sigourney Weaver. Cameron ne poartă într-o călătorie inițiatică menită să ne ajute să înțelegem de unde provin ideile SF și încotro ne ghidează ele. „AMC Visionaries” este o serie-documentar marca AMC, în care artiști de renume ne spun povești secrete și legende fascinante din culisele lumii lor. Pe lângă seria difuzată în primăvara aceasta pe AMC, „Istoria secretă a benzilor desenate” (cu Robert Kirkman), postul urmează să mai dea și „AMC Visionaries: Eli Roth’s History of Horror” și „AMC Visionaries: Rap Yearbook”.

Episoade

Episodul 1: Alien Life

Science fiction-ul este plin de lumi extraterestre, numai bune de explorat. Ce ne pot învăța extratereștrii despre ce înseamnă să fii om? Extrateștrii din alte lumi sunt o marcă înregistrată a SF-urilor încă de când H.G. Wells a popularizat ideea marțienilor, în „Războiul lumilor”. Dacă aceștia există ori ba este o întrebare fără răspuns, dar nu putem nega faptul că omuleții verzi ne-au fascinat și ne-au înfricoșat de la Wells încoace, de la „Întâlnire de gradul trei”, la „Ziua Independenței”. Science fiction-ul a folosit extratereștrii ca o metaforă pentru a explora idei puternice despre comunicare, colonizare, politică, putere și modul în care ne comportăm între noi.

Episodul  2: Space Exploration

Vom călători vreodată spre stele, așa cum ne imaginăm în scenariile SF? Pentru mulți dintre noi, SF-ul și navele spațiale sunt două fețe ale aceleiași monede. De la H.G. Wells și Jules Verne încoace, călătoria spre stele a fost o temă centrală și o promisiune clară a poveștilor SF. Scriitori ca Arthur C. Clarke, Robert Heinlein și Ray Bradbury au plecat de la această idee și au pus bazele unor francize moderne ca „Star Trek” și „Războiul stelelor”. Ce ne așteaptă în spațiu oare și cum ne vor schimba aceste descoperiri?

Episodul  3: Monsters

De ce ne e frică și de ce ne place atât de mult sentimentul? Monștrii SF ne permit să ne explorăm ungherele întunecate ale sufletelor – a căror existență nu prea vrem să o admitem. Aceste creaturi inspirate de realitate ne reduc temerile (de necunoscut, de a greși, de cei din jur), transformându-le în prezențe vizibile. Sf-ul a apărut grație monștrilor: romanul lui Mary Shelley, „Frankenstein” este considerat a fi prima operă care explorează știința și impactul ei asupra societății. De la „Godzilla” la „Jurassic Park”, de la „Creatura” la „Stranger Things”, în acest episod explorăm cum a folosit science fiction-ul puterea fricii.

Episodul 4: Dark Futures

Ce se întâmplă când vine sfârșitul lumii? SF-ul este plin de distopii și lumi post-apocaliptice care reflectă fascinația noastră pentru sfârșitul lumii. Cum va arăta acesta? Ne vom da oare seama că îl trăim? Și cum am putea supraviețui? Aceste întrebări sunt centrale tematicii SF a unui viitor întunecat. Teama de sisteme de guvernământ brutale a creat opere ca „1984” și „Jocurile foamei”, iar imagini ale unei societăți prăbușite stau la baza unor povești ca „The Walking Dead”. Și dacă avem o apocalipsă, trebuie să avem și un grup de supraviețuitori post-apocaliptici care încearcă să reconstruiască societatea, pentru că omenirea e greu de distrus complet.

Episodul 5: Intelligent Machines

Roboții viitorului – ne vor salva sau ne vor aduce pieirea? Roboții SF sunt întruchiparea ambulantă a unei idei fascinante: inteligența artificială. În ciuda avertismentelor date de Stephen Hawking și Elon Musk, AI-ul rămâne o idee care cuprinde, în măsuri egale, promisiune și pericol. De la începuturile SF-ului (ca „Metropolis”), la pietre de hotar ale genului (ca „Terminatorul”) și până la hituri de box-office (ca „Her”), mașinăriile inteligente sunt o fântână nesecată de idei. Și pe bună dreptate: aceste tehnologii odinioară distantă și potențial periculoase nu mai par atât de îndepărtate.

Episodul 6: Time Travel

Putem călători în timp și, dacă da, ne putem schimba soarta? Călătoria în timp este una dintre cele mai tentante idei din science fiction. H.G. Wells a inventat conceptul de mașină care poate călători în timp în „Mașina timpului”, iar de atunci scriitorii și autorii de film au explorat posibilitățile, paradoxurile și capcanele acestei idei. Există oare linii temporale multiple? Ne putem schimba soarta? Sau suntem păpuși într-o linie temporală fixă? De la „Înapoi în viitor”, la „Terminatorul”, acest episod explorează aceste idei și răspunde întrebărilor iscate de ele.

Exploreaza subiecte similare:

James Cameron, Steven Spielberg, George Lucas, ridley scott, Christopher Nolan, Arnold Schwarzenegger, Will Smith, Sigourney Weaver, James Cameron's Story of Science Fiction

Alte știri din cinema

The Apprentice la Cannes: Sebastian Stan interpretează un tânăr Donald Trump într-un film ce relevă corupția din America anilor '70 și '80

Regizorul iranian Ali Abbasi a adus săptămâna aceasta în prim-plan la Cannes filmul The Apprentice, ce explorează ascensiunea lui Donald Trump, de la fiu de milionar la mogul imobiliar necruțător.

Ce-ar fi dacă nu s-ar povesti? Ne-am crea toți niște preteni imaginari ca în IF

IF, pelicula lui John Krasinski din 2024, va intra în cinematografe din data de 31 mai, titlu care are un double entendre: o dată cel propriu-zis al cuvântului "if" din engleză (dacă), dar și acronimul I.F., imaginary friends (prieteni imaginari).

Primele imagini cu Liam Hemsworth în rolul lui Geralt din Rivia pentru cel de-al patrulea sezon al seriei The Witcher

Fanii seriei "The Witcher" de pe Netflix vor avea parte de o schimbare majoră, odată cu preluarea rolului principal de către Liam Hemsworth în sezoanele 4 și 5

Megalopolis, pariul de 120 de milioane de dolari al lui Francis Ford Coppola

Filmul teribil de ambițios pe care Coppola visa să-l facă de peste 40 de ani și pe care l-a finanțat cu aproximativ 120 de milioane de dolari din bani proprii a avut premiera pe Croazetă și a fost întâmpinat de critici cu păreri mixte.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
Dimz pe 30 iunie 2018 15:01
interesant.
carmen_angelus_romila pe 27 iulie 2018 20:48
James Cameron este unul dintre cei mai buni regizori ai momentului asa ca "Povestea științifico-fantasticului” nu face altceva decat sa ne demonstreze acest lucru.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells