Snowden, un „Most Wanted” al vremurilor noastre

de Cinemagia în 1 Nov 2016
Filmul va avea premiera pe ecranele noastre în data de 18 noiembrie, distribuit de Independența Film

Actorul american Joseph Gordon-Levitt (Inception, The Dark Knight Rises, Looper, 500 Days of Summer) a fost alegerea lui Oliver Stone pentru rolul principal din cel mai recent film al său, Snowden (2016)

Anul acesta, Snowden a avut premiera mondială la Festivalul Internațional de Film din Toronto, pe 9 septembrie. În cinematografele din SUA a intrat o săptămână mai târziu.

„Joseph Gordon-Levitt a fost prima mea opțiune”, spune Oliver Stone. „Într-o oarecare măsură mi s-a părut că-i și seamănă adevăratului Snowden. Dar, cel mai important, mi s-a părut că simte la fel ca Snowden. Unul dintre cele mai bune filme ale sale mi se pare a fi Don Jon, din 2013. Un film mai puțin cunoscut publicului, dar în care Joseph face o super treabă”.

La rândul său, actorul Joseph Gordon-Levitt își amintește: „Era prin 2014… numele Snowden îmi părea cunoscut, dar nu știam exact ce anume făcuse. Apoi am primit un telefon de la Oliver și am început să mă documentez. Dacă dai <<Edward Snowden>> în Google ai să vezi că sunt tot felul de păreri despre el… Am avut și șansa să-l cunosc. Am fost la Moscova și am stat puțin cu el și cu prietena lui. Unul din primele lucruri pe care le-am observat la Snowden este că e un tip foarte manierat și politicos. Tipul de gentleman de modă veche. Adică, începând cu modul în care te salută, îți strânge mâna și chestii din astea. A fost unul dintre detaliile pe care m-am decis să-l folosesc în film.”

Erou sau trădător?

Întrebat fiind dacă el personal îl consideră pe Snowden „erou sau trădător”, Gordon-Levitt a recunoscut că toată lumea îi pune aceeași întrebare. „Este foarte relevant pentru modul în care am început să gândim… Totul a devenit foarte simplist. Trebuie să fie alb sau negru. Ei bine, lucrurile nu stau chiar așa… Nu orice poate fi redat într-un tweet de 140 de litere. Lumea e mult mai complicată de-atât. A încălcat el legea? Da, a încălcat-o! Mă avantajează faptul că el a încălcat legea? Da, e clar că mă avatajează asta!”

Snowden: patriot, soldat, erou, spion

Snowden spune povestea fostului agent CIA și NSA ale cărui dezvăluiri în mai 2013 au dat peste cap comunitatea de informații din întreaga lume. Mai exact povestea a nouă ani zbuciumați din viața lui Snowden: de la racolarea în cadrul CIA și până la fuga sa peste hotare, împreună cu o mulțime de informații compromițătoare despre modul în care serviciile încalcă dreptul la libertate și viață privată în SUA.

Cei nouă ani în care tânărul dornic să-și servească patria cu orice preț (inițial s-a înscris în US Army pentru a lupta în Irak) s-a transformat în „cel mai mare trădător al tuturor timpurilor”, un adevărat Most Wanted al vremurilor noastre.

Banii pentru Snowden, donați

Actorul american a anunțat că va dona întreaga sumă obținută pentru rolul din film pentru „facilitarea unei mai bune relații între democrație și tehnologie”. „A devenit din ce în ce mai clar că internetul, smartphone-urile și tot valul de gadget-uri vor schimba totul. Întrebarea e: pentru noi vor schimba în bine sau în rău?”

Pentru actorul Gordon-Levitt, Snowden (2016) este al doilea film consecutiv bazat pe un documentar de Oscar. Snowden a apărut în urma documentarului Citizenfour (2014). Iar anul trecut el a jucat în The Walk, bazat pe documentarul Man on Wire (2008).

Joseph Gordon-Levitt a devenit cunoscut publicului încă din copilărie, pentru rolul său din serialul de comedie A treia planetă de la Soare.

***

Snowden (2016) este adus în România de Independenţa Film, casă de distribuţie care promovează filme independente de referință, de nișă sau câștigătoare ale unor premii internaționale prestigioase.

Independenţa Film a distribuit pelicule ca: Youth (r. Paolo Sorrentino) - Cel mai bun film european 2015, Dheepan (r. Jacques Audiard) - Palme d’Or 2015, Mommy (r. Xavier Dolan), Deux jours, une nuit (r. Fraţii Dardenne), La grande bellezza (r. Paolo Sorrentino), Nymphomaniac (r. Lars von Trier), La Vie d'Adèle (r. Abdellatif Kechiche), The Hunt (r. Thomas Vinterberg), Amour (r. Michael Haneke), Trainspotting (r. Danny Boyle), Amélie (r. Jean-Pierre Jeunet), Melancholia (r. Lars von Trier), Todo sobre mi madre (r. Pedro Almodóvar), In The Mood for Love (r. Wong Kar Wai), Vicky Cristina Barcelona (r. Woody Allen), Dogville (r. Lars von Trier) etc.

 

Exploreaza subiecte similare:

Snowden

Alte știri din cinema

The Apprentice la Cannes: Sebastian Stan interpretează un tânăr Donald Trump într-un film ce relevă corupția din America anilor '70 și '80

Regizorul iranian Ali Abbasi a adus săptămâna aceasta în prim-plan la Cannes filmul The Apprentice, ce explorează ascensiunea lui Donald Trump, de la fiu de milionar la mogul imobiliar necruțător.

Ce-ar fi dacă nu s-ar povesti? Ne-am crea toți niște preteni imaginari ca în IF

IF, pelicula lui John Krasinski din 2024, va intra în cinematografe din data de 31 mai, titlu care are un double entendre: o dată cel propriu-zis al cuvântului "if" din engleză (dacă), dar și acronimul I.F., imaginary friends (prieteni imaginari).

Primele imagini cu Liam Hemsworth în rolul lui Geralt din Rivia pentru cel de-al patrulea sezon al seriei The Witcher

Fanii seriei "The Witcher" de pe Netflix vor avea parte de o schimbare majoră, odată cu preluarea rolului principal de către Liam Hemsworth în sezoanele 4 și 5

Megalopolis, pariul de 120 de milioane de dolari al lui Francis Ford Coppola

Filmul teribil de ambițios pe care Coppola visa să-l facă de peste 40 de ani și pe care l-a finanțat cu aproximativ 120 de milioane de dolari din bani proprii a avut premiera pe Croazetă și a fost întâmpinat de critici cu păreri mixte.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells