The Conjuring 2 - scenariu posibil

de Cristina Grigore în 9 Aug 2013
Loraine Warren, una dintre cei doi investigatori reali pe care s-a bazat filmul, a dezvăluit un alt caz terifiant

Cele mai bine de 140 de milioane de dolari încasate până acum în toată lumea de ultimul horror al lui James Wan (Saw, Insidious) aproape garantează apariția unei continuări, chiar dacă, momentan, aceasta nu a fost anunțată oficial. Site-ul Ain’t It Cool News are însă informații despre posibilul scenariu al acesteia, iar sursa este chiar Lorraine Warren - jumătatea feminină a cuplului de investigatori reali pe care s-a bazat The Conjuring.

Warren a demontat supozițiile fanilor, convinși de faptul că sequel-ul va avea în centru cazul Amityville, și a relatat că The Conjuring 2 va avea loc în a doua jumătate a anilor ’70 și va avea drept protagoniste ”două surori din Enfield, Marea Britanie, despre care a mers vestea cum că ar fi posedate”.

Investigatoarea de fenomene paranormale a declarat că le-a văzut cu ochii ei pe cele două surori levitând, iar pe una dintre ele evaporându-i-se chiar din față pentru a fi găsită, 20 de minute mai târziu, într-un panou foarte mare de electricitate, torsionată într-un asemenea hal, încât nu ar fi putut rearanja părțile corpului nici dacă s-ar fi străduit din răsputeri. Warren a mai spus și că demonul i s-a adresat direct soțului ei în mai multe ocazii, dar și că acesta a fost cel mai terifiant caz din întreaga ei carieră.

Exploreaza subiecte similare:

James Wan, SAW, Insidious, The Conjuring

Alte știri din cinema

The Apprentice la Cannes: Sebastian Stan interpretează un tânăr Donald Trump într-un film ce relevă corupția din America anilor '70 și '80

Regizorul iranian Ali Abbasi a adus săptămâna aceasta în prim-plan la Cannes filmul The Apprentice, ce explorează ascensiunea lui Donald Trump, de la fiu de milionar la mogul imobiliar necruțător.

Ce-ar fi dacă nu s-ar povesti? Ne-am crea toți niște preteni imaginari ca în IF

IF, pelicula lui John Krasinski din 2024, va intra în cinematografe din data de 31 mai, titlu care are un double entendre: o dată cel propriu-zis al cuvântului "if" din engleză (dacă), dar și acronimul I.F., imaginary friends (prieteni imaginari).

Primele imagini cu Liam Hemsworth în rolul lui Geralt din Rivia pentru cel de-al patrulea sezon al seriei The Witcher

Fanii seriei "The Witcher" de pe Netflix vor avea parte de o schimbare majoră, odată cu preluarea rolului principal de către Liam Hemsworth în sezoanele 4 și 5

Megalopolis, pariul de 120 de milioane de dolari al lui Francis Ford Coppola

Filmul teribil de ambițios pe care Coppola visa să-l facă de peste 40 de ani și pe care l-a finanțat cu aproximativ 120 de milioane de dolari din bani proprii a avut premiera pe Croazetă și a fost întâmpinat de critici cu păreri mixte.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
Arlequinade pe 9 august 2013 21:24
Nu credeti ca exagerati deja cu filmul asta?
legolas05 pe 9 august 2013 22:41
Indata auzim si de The Conjuring 3,4,5,6,7....
wildinthecountry pe 10 august 2013 09:35
as prefera sa nu se faca un sequel....
filmul a fost chiar bun
Daca incep cu next...stim pe ce panta se va ajunge....

tatucu_alin pe 22 februarie 2015 11:48
Daca continuarile vor fi regizate tot de James Wan nu se va ajunge pe acea "panta".
octavinspector pe 11 august 2013 00:54
Exact ceea ce anticipam nu a intarziat sa se iveasca !?!
alex_il_fenomeno pe 18 august 2013 20:11
Daca ar fi la fel ca primul, cred ca am avea ce astepta.
AndreBlack pe 12 octombrie 2013 23:47
De-abia astept partea a doua dar doua filme sunt deajuns . Cat despre primul film : Extrem de terifiant .
tatucu_alin pe 14 ianuarie 2015 10:41
Nu prea ma asteptam la o continuare.Oricum,daca filmul va fi regizat tot de James Wan prevad inca un mare succes.
tatucu_alin pe 6 februarie 2015 15:25
Daca continuarea va avea un succes la fel de mare,producatorii vor anunta deja si al treilea film.Nu m-ar deranja mai multe continuari.
alex43497 pe 10 aprilie 2015 15:04
stai asa,vor sa faca o continuare a unui mega esec?
tatucu_alin pe 18 aprilie 2015 15:13
Probleme?

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells