Todos lo saben/Toată lumea ştie, suspans și dramă de familie

de Gloria Sauciuc în 8 Feb 2019
Tranziţia la genul thriller se face gradual - Farhadi fiind preocupat mai întâi de personaje

Todos lo saben, cel mai recent film al regizorul iranian Asghar Farhadi, rulează în premieră pe marile noastre ecrane, supunându-ne atenției o dramă de familie construită pe calapodul unui thriller. Este al doilea film turnat în afara Iranului al regizorului și primul în limba spaniolă.

Asghar Farhadi excelează la mizanscenă şi lucrul cu actorii, făcând captivante cadrele cu multe personaje, ce domină filmul. În plus, reușește să facă consistentă substanţa umană din film, în timp ce acţiunea se desfăşoară pe paradigma genului thriller.

Toate personajele principale din film au ocazia să se exprime, astfel încât ajungem să le cunoaștem, să ne atașăm de ele iar atunci când vinovatul de dispariția fiicei Laurei (Penélope Cruz) poate fi dintre aceste personaje, suntem deconcentrați, răniți, afectați de această dezvăluire finală.

Penélope Cruz şi Javier Bardem joacă rolurile principale din film. Cruz este Laura, o femeie care călătoreşte cu cei doi copii ai ei din Buenos Aires în satul natal din Spania pentru a fi alături de sora ei la nunta acesteia. Peisajul este idilic, imaginea caldă. Nimic nu anunță evoluția dramatică a evenimentelor. Satul spaniol şi podgoria unde Laura a crescut, în sânul familiei în care și Paco (Bardem) a avut un statut special, vor fi fundalul unei povești despre un secret din trecut și o răpire, cu o răsturnare de situaţie şi o revelaţie plină de suspans.

Contextul familial este plin de semnificaţii: familia mare a Laurei e completată de familia extinsă a localității. E o comunitate strânsă în acest sat viticol, unde Toată lumea știe pe toată lumea și unde secretele nu prea există. Acel dătător de angoase „Toată lumea știe” e completat de o revelație de la jumătatea filmului - și anume „toată lumea poate fi vinovată” de dispariția lui Irene (Carla Campra), fiica Laurei. Spectatorul va afla târziu ce anume e posibil să știe toată lumea, grație talentului lui Asghar Farhadi de a crea suspansul.

Tranziţia la genul thriller se face gradual - Farhadi fiind preocupat mai întâi de personaje. Construcţia dramturgică e destul de liniară, iar regia are mai degrabă ritmul moderat al unei drame de familie decât vivacitatea punctată de şocuri a unui thriller.

Lovitura de teatru finală e discret devoalată prin gura personajului Jorge (José Ángel Egido), un polițist retras la pensie, care e consultat în cazul dispariției lui Irene și care face o serie de observații și deducții ce pregătesc revelația. Cu acest personaj înțelegem că Farhadi nu și-a propus o pregătirea alambicată a unei surprize finale, nici urmărirea metodică a investigării cazului, ci a încercat să ne apropie personajele, astfel încât - în final - să fim contrariați de ce se poate întâmpla în sânul unei familii.

Filmul Todos lo saben a fost selectat în competiţia festivalului de la Cannes în 2018. Asghar Farhadi a fost selecționat de trei ori la Cannes, anterior cu Forushande/The Salesman (2016, Premiul pentru scenariu la Cannes) și Le Passé/The Past (2013). Deține două premii Oscar pentru film străin. Farhadi a fost în 2018 în România, ca invitat al Les Films de Cannes à Bucarest.

Exploreaza subiecte similare:

Asghar Farhadi, Javier Bardem, Penélope Cruz, Todos lo saben

Alte știri din cinema

The Apprentice la Cannes: Sebastian Stan interpretează un tânăr Donald Trump într-un film ce relevă corupția din America anilor '70 și '80

Regizorul iranian Ali Abbasi a adus săptămâna aceasta în prim-plan la Cannes filmul The Apprentice, ce explorează ascensiunea lui Donald Trump, de la fiu de milionar la mogul imobiliar necruțător.

Ce-ar fi dacă nu s-ar povesti? Ne-am crea toți niște preteni imaginari ca în IF

IF, pelicula lui John Krasinski din 2024, va intra în cinematografe din data de 31 mai, titlu care are un double entendre: o dată cel propriu-zis al cuvântului "if" din engleză (dacă), dar și acronimul I.F., imaginary friends (prieteni imaginari).

Primele imagini cu Liam Hemsworth în rolul lui Geralt din Rivia pentru cel de-al patrulea sezon al seriei The Witcher

Fanii seriei "The Witcher" de pe Netflix vor avea parte de o schimbare majoră, odată cu preluarea rolului principal de către Liam Hemsworth în sezoanele 4 și 5

Megalopolis, pariul de 120 de milioane de dolari al lui Francis Ford Coppola

Filmul teribil de ambițios pe care Coppola visa să-l facă de peste 40 de ani și pe care l-a finanțat cu aproximativ 120 de milioane de dolari din bani proprii a avut premiera pe Croazetă și a fost întâmpinat de critici cu păreri mixte.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells