Action-thrillerele lui 2018

de Gloria Sauciuc în 10 Ian 2018
Iată care filme, ce împletesc acțiunea și senzațiile tari, se vor perinda pe marile noastre ecrane anul acesta

The Commuter/Pasager în trenul terorii, ce face din Liam Neeson (un specialist al filmelor de acțiune după seria Taken, de altfel) un soi de Hercule Poirot într-un tren de navetiști intră vineri pe marile noastre ecrane. Așadar, ce alt moment mai bun pentru a trece în revistă thrillerele de acțiune ce vor putea fi văzute anul acesta pe marile noastre ecrane?!

The Commuter/Pasager în trenul terorii
premiera în România: 12 ianuarie

În acest thriller plin de adrenalină Liam Neeson este Michael, un agent de vânzări care, pe drumul zilnic spre casă cu trenul, este abordat de o străină misterioasă pentru a dezvălui identitatea unui pasager ascuns în acel tren până ce vor ajunge la ultima stație. Forțat să soluționeze contracronometru un puzzle mortal, Michael va descoperi un plan criminal, și se va trezi prins fără voie într-o conspirație cu miză criminală, atât pentru el, cât și pentru ceilalți pasageri din tren.

A Viszkis/Banditul Whisky
premiera în România: 26 ianuarie

Este povestea adevărată a banditului plecat din România care a jefuit 27 de bănci în Ungaria, strângând peste o jumătate de milion de dolari. Filmul este scris și regizat de Nimród Antal (Predators), care a muncit timp de trei ani la scenariu, consultându-l în permanență pe realul „Whiskey Man”, Attila Ambrus, acum un om liber, mic întreprinzător. Attila Ambrus/Banditul Whiskey devenea un erou popular la sfârșitul anilor 1980 și începutul anilor 1990 tocmai pentru că reușea să facă de râs autoritățile comuniste. Filmul va fi distribuit de Taylor Projects în rețeaua Cinema City din București și din țară.

Red Sparrow
premiera în România: 2 martie

Prim-balerina rusoaică Dominika Egorova devine spioană, împotriva dorinței ei, după ce cariera ei artistică ia sfârşit. Ea învață să-și folosească trupul ca pe o armă, dar se străduiește să-și mențină propria identitate în timpul procesului de formare dezumanizant. Prima ei țintă este Nathaniel Nash, un ofițer CIA care se ocupă de cazurile cele mai sensibile ale spionajului rusesc. Jennifer Lawrence și Joel Edgerton dețin rolurile principale.

Death Wish - Răzbunarea
premiera în România: 9 martie

Filmul este inspirat din seria cu acelaşi nume (adaptare a romanului imaginat de Brian Garfield) ce l-a avut ca protagonist pe Charles Branson, arhitect şi fost militar, transformat într-un justiţiar al New York-ului după ce familia îi este omorâtă de un grup de infractori violenţi. Bruce Willis deține rolul central. Personajul lui își va folosi abilitățile lui unice pentru a deveni un răzbunător ce nu cunoaște îndurarea.

The 15:17 to Paris
premiera în România: 23 martie

Vă mai amintiți cazul celor trei militari americani care au contracarat un atac terorist într-un tren ce se îndrepta spre Paris, în 2015? Clint Eastwood a făcut un thriller despre caz, cu cei trei americani jucându-și propriile roluri. Un carnagiu a fost evitat într-un tren care asigura o legătură între Amsterdam şi Paris, după ce trei militari americani au imobilizat un bărbat puternic înarmat care a deschis focul, într-un atac aparent terorist, la opt luni de la atentatele din capitala Franţei. Doi dintre militari au fost răniţi, unul de un glonţ, celălalt cu o armă albă. Americanii l-ar fi reperat după ce l-au auzit reîncărcând arma, potrivit primelor elemente ale anchetei. Suspectul avea asupra sa o puşcă de asalt de tip Kalaşnikov, un pistol automat, nouă încărcătoare şi un cutter, potrivit unei surse din cadrul poliţiei.

Ocean's 8
premiera în România: 15 iunie

Ocean’s Eight va avea în centru personajul Sandrei Bullock, o verişoară mai bogată a lui Danny Ocean (George Clooney) care, odată ieşită din închisoare, pune la cale un elaborat şi periculos jaf împotriva unui duşman. În filmul regizat de Gary Ross (The Hunger Games, Seabiscuit), joacă şi Cate Blanchett, Helena Bonham Carter, Rihanna, Sarah Paulson.

Sicario 2: Soldado
premiera în România: 22 iunie

Sicario: Asasinul se dovedea, în 2015, un thriller cu stil. Alejandro (Benicio Del Toro) era un amestec de mafiot, om al legii și asasin. Îl vom revedea în sequel. Însă Denis Villeneuve nu mai semnează regia, nici Emmily Blunt nu mai face parte din distribuție. Dar dacă va avea pe jumătate măcar din tensiunea primului, va fi interesant.

Skyscraper
premiera în România: 13 iulie

Detaliile subiectului nu au fost încă date publicității, dar ce se știe este că filmul e un action-thriller cu luare de ostatici, plasat în China. Dwayne Johnson conduce distribuția iar Neve Campbell are rolul principal feminin.

M:I 6 - Mission Impossible
premiera în România: 27 iulie

Probabil că e greu să depăşeşti o scena de acţiune ca cea de la Burj Khalifa, din Mission: Impossible - Ghost Protocol sau pe cea realizată tot de Tom Cruise, cu aeronava A380. Dar pentru ultimul film al seriei, ce se va lansa pe 27 iulie 2018, starul de 55 de ani s-a antrenat mai bine de un an ca să ofere și mai mult în materie de casadorii și senzații tari. Chiar dacă subiectul filmului este încă necunoscut, faptul că Rebecca Ferguson revine în acest episod îl leagă mai mult decât ne-am imagina de anterioara producție.

The Equalizer 2
premiera în România: 24 august

Continuarea thrillerului de acțiune omonim din 2014 cu Denzel Washington îm rolul unui agent retras din activitate care devine un agent al răzbunării ce echilibrează balanța între victime și criminali.

Anna
premiera în România: 7 septembrie

Sasha Luss, una dintre reprezentantele populației Perle din SF-ul Valerian și Orașul celor o mie de planete va deveni noua eroină de acțiune a prolificului Luc Besson în thrillerul Anna.  Cillian Murphy, Luke Evans, Helen Mirren joacă și ei în film.

Bad Times at the El Royale
premiera în România: 12 octombrie

Drew Goddard (The Cabin in the Woods) le dă indicații lui Chris Hemsworth și Jeff Bridges în calitate de regizor în acest film plasat într-un hotel decrepit de lângă Lake Tahoe, California, în perioada anilor 1960.

Exploreaza subiecte similare:

The Commuter, Liam Neeson, A Viszkis, Nimród Antal, Jennifer Lawrence, Joel Edgerton, Death Wish, Bruce Willis, Red Sparrow, The 15:17 to Paris, Clint Eastwood, Gary Ross, Cate Blanchett, Helena Bonham Carter, Rihanna, Sarah Paulson, Soldado, Benicio del Toro, Skyscraper , Dwayne Johnson, Neve Campbell, M:I 6 - Mission Impossible, Bad Times at the El Royale , Anne , Chris Hemsworth, Jeff Bridges, Luc Besson, Cillian Murphy, Luke Evans, Helen Mirren

Alte știri din cinema

Regizorul iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la biciuire și 8 ani de închisoare înainte de premiera noului său film la Cannes

Cel mai nou film al cineastului Rasoulof, The Seed of the Sacred Fig, va avea premiera în competiție la Cannes în mai.

28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie

Franciza 28 Days Later continuă cu al treilea film, 28 Years Later. Producția va avea premiera vara viitoare, pe 25 iunie 2025. Fanii seriei au așteptat 18 ani pentru o nouă poveste inspirată de hit-ul care l-a făcut cunoscut pe actorul Cillian Murphy.

Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods

XYZ Films se ocupă de vânzările internaționale pentru acest film la viitorul Marché du Film de la Cannes

7 filme cu și despre tenis

Cu documentarul Nasty și lungmetrajul Challengers acum în cinematografe, haideți să trecem în revistă alte filme de care se pot bucura iubitorii sportului alb

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells