Comedie ireverențioasă interzisă în unele țări, săruturi și focuri de armă, plus VR, marți la TV

de Cinemagia în 19 Mai 2020
Kiss Kiss Bang Bang (TNT, 18:55), Ready Player One (CineMAX, 21:00), Interviul (HBO, 23:40), diseară

Comedie ireverențioasă, în care îl vedem pe președintele Coreei de Nord explodând în slow motion, fapt ce a adus filmului banarea în mai multe teritorii, Săruturi și focuri de armă, plus o competiție pe viață și pe moarte în spațiul virtual, semnată de Steven Spielberg, e ceea ce ne propune micul ecran seara aceasta. Programul TV complet poate fi consultat la rubrica dedicată de pe Cinemagia.

Se spune că dragostea și banii nu au nimic în comun dar nu îl poți învinui pe Harry Lockhart - eroul din Kiss Kiss Bang Bang, film programat de TNT marți seară - pentru că a încercat. A lăsat viață să de hoț mărunt pentru Hollywood unde se prezintă la un casting pentru rolul unui detectiv, ce va fi consiliat de un adevărat investigator particular. Acum tot ce trebuie Harry să facă este să o convingă pe fata visurilor sale că este un detectiv adevărat. Apoi, să încerce să nu se împiedice de cadavrele care apăr pe neașteptate-fapt care îl readuce rapid cu picioarele pe pământ. Lumini, camere și multă acțiune!

Shane Black (Lethal Weapon) semnează scenariul și își face de asemenea debutul în calitate de regizor într-un amestec inteliget de buddy movie și noir produs de Joel Silver. Robert Downey Jr., Val Kilmer și Michelle Monaghan interpretează un trio neobișnuit-un intrigant naiv, un detectiv gay dur și o actriță plină de speranța realizării visurilor ei. „Filmul lui Shane Black este obligatoriu de văzut, pentru a observa cât de supraestimat este Pulp Fiction și cât de superficiale sunt premiile acordate de Academia Americana de Film”, a scris un cinefil la pagina filmului de pe Cinemagia.

Ready Player One este un omagiu adus culturii populare ambalat într-un avertisment în ce priveşte viitorul umanităţii, dar şi un manifest pro realitate. Cel de-al 30-lea film al lui Spielberg, programat marți seara de la ora 21, de către Cinemax, are acţiunea plasată în 2045, când suprapopularea şi resursele limitate îi obligă pe oameni să trăiască la limita sărăciei, în containere aruncate unele peste altele parcă la întâmplare. Pentru a fugi de realitatea sumbră, oamenii se retrag în OASIS, o lume virtuală creată de genialul şi asocialul James Halliday (Mark Rylance).

Dacă unii o fac doar pentru că în OASIS pot face orice şi pot arăta cum vor, nu la fel stau lucrurile cu Wade Watts (Tye Sheridan), un adolescent din oraşul Columbus al cărui vis este să câştige o competiţie lansată de Halliday: interpretarea corectă a unor misterioase indicii poate duce la câştigarea competiţiei, premiul fiind chiar OASIS, cea mai profitabilă proprietate din lumea aflată în declin. Sub înfăţişarea lui Parsifal, avatarul său din OASIS, Wade este gata de orice pentru a câştiga, dar pentru asta va trebui să înfrunte competiţia corporaţiei IOI, condusă de Nolan Sorrento (Ben Mendelsohn), un afacerist pentru care OASIS e doar un premiu financiar şi nu un mod de viaţă. Cu o poveste complexă, dar cât se poate de accesibilă, şi un ritm susţinut, Ready Player One e de neratat!

Personajele lui James Franco și Seth Rogen trebuie să facă un interviu cu președintele Coreei de Nord în comedia ireverențioasă Interviul, prgramată marți seara, de la 23.40. Însă, înainte ca cei doi să călătorească spre Coreea de Nord, vor fi vizitaţi de un înalt oficial CIA (jucat de vedeta serialului Masters of Sex, Lizzy Caplan). Coreea de Nord tocmai şi-a demonstrat forţa nucleară şi, cu câteva rachete îndreptate către coasta Californiei, reprezintă un real pericol. Aşa că cei doi americani trebuie să-l elimine pe dictator, cu ricin. Sedus de farmecul agentei CIA, Skylark accceptă misiunea...

Filmul este obraznic, cu un umor de calitate discutabilă, dar în ultimă instanţă la înălţimea aşteptărilor, având elemente de comedie horror. Personajele, mai ales James Franco în rolul lui lui Dave Skylark, sunt fermecătoare şi convingătoare, atingându-şi întregul potenţial. Există aici şi inteligenţă şi isteţime, dar şi multe glume vulgare. Multe, foarte multe. Care, totuşi, reuşesc să fie amuzante”, scrie acelaşi Josh Dickey de la mashable.com

Exploreaza subiecte similare:

Kiss Kiss Bang Bang, Shane Black, Ready Player One, Mark Rylance, James Franco, Seth Rogen, The Interview, Steven Spielberg, Robert Downey Jr., Val Kilmer, Michelle Monaghan, Recomandări TV

Alte știri din cinema

Regizorul iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la biciuire și 8 ani de închisoare înainte de premiera noului său film la Cannes

Cel mai nou film al cineastului Rasoulof, The Seed of the Sacred Fig, va avea premiera în competiție la Cannes în mai.

28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie

Franciza 28 Days Later continuă cu al treilea film, 28 Years Later. Producția va avea premiera vara viitoare, pe 25 iunie 2025. Fanii seriei au așteptat 18 ani pentru o nouă poveste inspirată de hit-ul care l-a făcut cunoscut pe actorul Cillian Murphy.

Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods

XYZ Films se ocupă de vânzările internaționale pentru acest film la viitorul Marché du Film de la Cannes

7 filme cu și despre tenis

Cu documentarul Nasty și lungmetrajul Challengers acum în cinematografe, haideți să trecem în revistă alte filme de care se pot bucura iubitorii sportului alb

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells