Dacă de obicei luna mai dădea tonul filmelor "de vară", iată că anul acesta bunătăţile de pe marele ecran se îngrămădesc mai repede în cinematografele din România. Cinemagia încearcă să-ţi prezinte mai jos cele mai promiţătoare filme ale lunii.
Nu ne-am oprit de la niciun gen, iar în cele 16 titluri prezentate mai jos am inclus şi trei filme româneşti (sau aproape româneşti), un SF aşteptat, comedie cu personaje animate, o animaţie realizată de creatorul seriei Epoca de gheaţă, un horror de Wes Craven şi aşa mai departe, într-o încercare de a mulţumi toate gusturile. Oricum, cu cinci weekenduri cuprinse în luna aprilie, oferta cinematografelor este mai bogată decât te-ai fi putut aştepta.
Aruncă un ochi asupra prezentărilor şi spune-ne care ţi se pare cel mai promiţător film al lunii!
Filmele lunii aprilie
de Ştefan Dobroiu în 3 Apr 2011
Battle: Los Angeles/1 aprilie
Combinaţie de Ziua Independenţei şi Black Hawk Down, filmul lui Jonathan Liebesman descrie experienţele extreme ale unui grup de soldaţi ajunşi în cel mai fierbinte loc al unui război umano-extraterestru. Dacă îţi plac suspansul şi efectele speciale, acesta e filmul cu care ar trebui să-ţi începi luna, dar s-ar putea să te surprindă asemănările prea evidente cu Ziua Independenţei, mega-succesul lui Roland Emmerich din 1996.
Citeşte şi:
Taguri:
Battle: Los Angeles, Periferic, Hop, The Lincoln Lawyer, Your Highness, L'enfance d'Icare, Red Riding Hood, Scream 4, Rio, Source Code, Paul, Water for Elephants, Hall Pass, 127 Hours, Hereafter, Fast Five, Naşa
Spune-ţi părerea
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.Categorii articole
Gossip
-
Anne Hathaway a avut de sărutat zece actori la audiție, pentru ca agenții de casting să-i identifice partenerul perfect de film
Anne Hathaway lansează pe streaming The Idea of You, în care joacă alături de Nicholas Galitzine (Mary & George) - Brad Pitt, „o ființă îngrozitoare”, scria fiul său, Pax, pe Instagram
- Momentul penibil al anului? Cuplul Kutcher-Kunis prezintă scuze publice
- Nasul prostetic mare al lui Bradley Cooper din filmul Maestro, subiect de controversă
- După 11 ani de căsnicie, Natalie Portman se desparte de soțul ei, în contextul zvonurilor despre infidelitate
Ştiri cinema
-
Un nou rol proeminent pentru Nicholas Galitzine!
Actorul britanic îl va juca pe He-Man într-un film inspirat de jucăria Mattel - Vești bune pentru fanii muzicii rock! GHOST: RITE HERE RITE NOW se va putea vedea în iunie pe marile ecrane
- Furiosa: Saga Mad Max, o nouă aventură epică în cinematografele din România
- Seri de film sub stele: începe Herăstrău Open Air by Happy Cinema
- 28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie
Producţie
-
Film românesc cu tematică LGBTQ, în postproducţie
Trei kilometri până la capătul lumii spune povestea unui adolescent respins de familie - Trei kilometri până la capătul lumii, cu Bogdan Dumitrache și Laura Vasiliu, în post-producție
- Un remake anime la hitul live-action One Piece, în lucru la Netflix
- Se filmează noi episoade pentru The Sandman
- Un nou Karate Kid, cu Ralph Macchio şi Jackie Chan
Cronică
-
The Acolyte: lupta dintre bine şi rău a încetat?
Noul serial Star Wars nu va câştiga noi fani francizei, ba chiar ar putea să şi înstrăineze câţiva... - Parthenope, în premieră la Cannes: o fabulă profundă despre frumusețe, libertate, dragoste și antropologie
- Ce-ar fi dacă nu s-ar povesti? Ne-am crea toți niște preteni imaginari ca în IF
- Excelentul Hacks: pot două femei să se stimeze reciproc?
- The Apprentice la Cannes: Sebastian Stan interpretează un tânăr Donald Trump într-un film ce relevă corupția din America anilor '70 și '80
Dosarele X
-
Haosul drepturilor de autor: peste zece ani Superman nu va mai zbura!
Ce se va întâmpla când personaje precum Batman şi Superman vor deveni domeniu public? - Cât de (i)relevante sunt procentajele de pe RottenTomatoes?
- The Witcher: de la 9,5 la 4,2. Care e explicaţia?
- Rasismul la Hollywood: cazul Lost
- Regina Elisabeta a II-a: șapte actrițe care au jucat-o fără cusur
CineCloud
Auschwitz: The Nazis and the 'Final Solution
Aliens in the Attic
Fernanda Dorogi
Adela Popescu
El niño pez
Hello
Casper Meets Wendy
Lion
Six Flying Dragons
Eric Winter
Lauren Lee Smith
The Merchant of Venice
Hamlet
Domhnall Gleeson
Major Payne
X-Men: First Class
Ghost Dog - The Way of the Samurai
Teri Hatcher
Kelly Stables
Quiero amarte
Maite Perroni
Familie Dr. Kleist
Wild Child
The Wolfman
House Husbands
Ozzy
Il y a longtemps que je t'aime
Welcome to the Rileys
Jessica Simpson
John Ritter
Filme pe genuri
- Acţiune
- Animaţie
- Aventuri
- Comedie
- Crimă
- Documentar
- Dragoste
- Dramă
- Familie
- Fantastic
- Film noir
- Horror
- Istoric
- Mister
- Muzică
- Muzical
- Război
- Romantic
- Scurt metraj
- SF
- Thriller
- Western
- Taguri filme
- Taguri stiri
- Arhiva stiri
- Program TV
Premii filme
Filme noi
- Filme 2026
- Filme 2025
- Filme 2024
- Filme 2023
- Premiere cinema
- Filme la TV
- Filme pe DVD
- Filme pe Blu-ray
- Filme româneşti
- Filme indiene
Filme 2024
Index filme
Program cinema
Premiere cinema
În curând la cinema
- Noaptea lui Vlad
- Mașa și cele 6ase umbre
- Thabo and the Rhino Case
- Borromini e Bernini. Sfida alla perfezione
- The Watchers
- My Sweet Monster
- Les gardiennes de la planète
- Bad Boys: Ride or Die
- DogMan
- Inside Out 2
- Nina et le secret du hérisson
- The Bikeriders
- Mothers' Instinct
- Bastarden
- A Quiet Place: Day One
- Despicable Me 4
- The Exorcism
- Love Lies Bleeding
- Fly Me to the Moon
- Gekijô-ban Blue Lock -Episode Nagi-
- Noah's Ark
- Les Indésirables
- Twisters
- Deadpool & Wolverine
- Boonie Bears: Back to Earth
- Harold and the Purple Crayon
- It Ends with Us
- Trap
- Borderlands
Acest site folosește cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Află mai multe
Copyright© 2000-2024 Cinemagia®
Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
Filmele lunii aprilie
Părerea ta
Spune-ţi părereaInteresant e ca eu am vazut 127 Hours descarcat pe calculator, acum 2 luni, bluray! Ma intreb cate luni i-a luat filmului sa ajunga in Romanica noastra. Aceeasi chestie si cu Hereafter.
1. Battle Los Angeles
2. Your Highnes
3. Fast five
4. The Lincoln Lawyer
5. Red Riding Hood
127 ore l-am vazut de 3 ori pana sa apara la noi :))
super filme !!!!!!!!!!!!!!! hope , rio , source code, etc. !!!!!!!!!!!
seamana cu un film foarte prost gazduit de diva, luni dimineata.cel mai prost film al anului ...sa zicem
Copilaria lui Icar
Periferic
Rio
Hop
Red Riding Hood