În fiecare noapte, în timp ce oraşul doarme, echipe frenetice înarmate cu maşini rapide, camere video scumpe şi radare de poliţie pornesc la vânătoare prin Los Angeles în căutarea unui subiect senzaţional. Aceşti jurnalişti independenţi, cunoscuţi şi sub numele de „prădători de noapte”, vânează accidente de maşină, incendii, crime şi orice alt fel de incident pe care îl filmează în speranţa ca apoi să-l vândă televiziunilor locale pentru jurnalele de ştiri. Alergând de la un incident unde e prezentă poliţia la altul, aceştia sunt mânaţi de un calcul simplu care converteşte infracţiunile şi victimele în dolari şi cenţi. Neobosit şi atrăgător din punct de vedere vizual, animat de jocul lui Jake Gyllenhaal, Nightcrawler oferă nu doar senzaţii tari prin scenele întunecate, dar - în acelaşi timp - dă de gândit.
Lou Bloom (Jake Gyllenhaal) este un tânăr care îşi doreşte cu disperare să găsească de lucru, şi care descoperă lumea plină de tensiune a reporterilor de ştiri senzaţionale din Los Angeles. Astfel, el dă peste un grup de cameramani amatori care filmează accidente auto, incendii, crime şi alte scene dramatice, intrând într-o lume periculoasă - cea a „prădătorilor de noapte”, unde fiecare sirenă anunţă o oportunitate, iar victimele înseamnă bani. Cu ajutorul Ninei (Rene Russo), o veterană a acestei ipostaze sordide a jurnalismului care sunt ştirile senzaţionale, Lou face progrese. În această cursă nebunească pentru ştiri de senzaţie, el devine totuşi starul propriei sale poveşti.
Revista Time scrie despre personajul lui Jake Gyllenhaal: „un fermecător neica nimeni, Lou este urmaşul spiritual al lui Travis Bickle, personajul lui De Niro în Taxi Driver, şi ai protagoniştilor la fel de introvertiţi din filmele de abordare existenţialistă ale Noului val francez, semnate Robert Bresson şi Jean-Pierre Melville”. Film International, pe de altă parte, notează: „pentru a împrumuta exprimarea din Visions of the Apocalypse (2003) al lui Wheeler Winston Dixon, publicul trăieşte sub <Tirania imaginii>, nu numai aceea creată de alţii, ci şi aceea auto-creată. Este epoca <întâi filmează şi apoi pune întrebări>, oriunde, oricând. Este un nou gest care implică termenul <instantaneu>, de care Sy (Robin Williams) din One Hour Photo (2002), filmul sumbru al lui Mark Romanek, aduce aminte publicului. De altfel, în limba engleză <snapshot> (instantaneu) era un termen din vânătoarea cu armele de foc. Un alt cuvânt, <selfie>, implică şi egoismul (<selfishness>, în engleză) care ia naştere în oameni faţă de semenii lor odată cu disponibilitatea tehnologiei: de exemplu, scena dezgustătoare cu adolescenţi americani bogaţi care fac <selfie>-uri în faţa oamenilor fără adăpost. Nightcrawler, având ca protagonist un personaj care bântuie noaptea în căutarea de material pentru ştiri senzaţionale (fără să îi pese de victimele găsite în cale), parodiază în cheie tragică aceste obsesii ale momentului nostru.
Utilizarea mijloacelor media pentru a descrie ipostazele gestului de a privi nu este o noutate în filmele poliţiste: a apărut la Antonioni în Blowup (1966), la DePalma în filmul Blow out, omagiu din 1981 la adresa filmului precedent, la Coppola în The Conversation (1974). Dacă Harry Caul (Gene Hackman) are casete audio care demonstrează existenţa fricii, înregistrările lui Bloom (Jake Gyllenhaal) îi dau senzaţii tari atunci când le filmează (noaptea), când le vinde (la prima oră a dimineţii) şi când le urmăreşte la TV (ziua, aflat acasă, fidel unei naturi vampirice). Este similar altui fotograf de scene tragice, Weegee (o sursă de inspiraţie pentru Kubrick, pentru care a fotografiat platoul de filmare de la Dr. Strangelove, şi se pare şi sursa de inspiraţie pentru însăşi vocea lugubră a personajului principal)”.
The Guardian notează că „Nightcrawler funcţionează foarte eficient ca un thriller auster, în care oraşul noaptea are un luciu rece, metalic, marcă a directorului de imagine Robert Elswit. Nu o fi revoluţionar, dar Nightcrawler iese în evidenţă, astăzi, ca o anomalie binevenită, amintindu-ne filmele poliţiste dure ale regizorilor Michael Mann, Sidney Lumet sau James B. Harris. Gilroy amestecă, puţin, şi o urmărire de maşini în punctul culminant, dar aceasta este latura comercială. Mai important este că filmul aduce un nou gen de monştri pe ecran: anume latura abjectă a omului însuşi”.
Părerea ta
Spune-ţi părerea