Cineastul veteran Martin Scorsese a lansat în 2011 un film atipic pentru filmografia sa, o poveste emoționantă de aventuri, ca un basm dedicat tuturor vârstelor, despre copilăria glorioasă a cinemaului. Camera coboară în Parisul interbelic ca o mașină a timpului și se oprește asupra lui Hugo (Asa Butterfield), un băiețel orfan care locuiește în labirintul mecanic al unui turn cu ceas din gara Montparnasse. Tatăl lui (Jude Law), un ceasornicar iscusit, care a murit recent în urma unui incendiu, l-a lăsat pe Hugo în grija unui unchi alcoolic, care l-a lăsat de izbeliște.
Ca să învingă această subită singurătate, Hugo decide să continue reparația unui robot misterios găsit de tatăl său într-un muzeu, cu promisiunea că atunci când va funcționa, robotul va așterne precis un mesaj enigmatic pe hârtie. Într-un traseu amețitor prin labirintul mecanic și printre oameni, Hugo reușește să sustragă o parte din piesele necesare reparației de pe taraba lui Georges (Ben Kingsley), un bătrân țâvnos care vinde dulciuri și jucării în gară. Însă acesta îl prinde pe Hugo și amenință să îl dea pe mâna polițistului gării (Sacha Baron Cohen în încă un rol comic și memorabil). Acest paznic patrulează cu ochii în patru și cu un picior prins într-un exoschelet metalic, însoțit de un doberman care știe toate mirosurile din gară. Îl mai umanizează dragostea pe care i-o poartă timid unei florărese și ridicolul unui flirt savuros livrat de Baron Cohen, dar altfel inspectorul gării pare să se bucure când mai găsește câte un orfan și îl predă orfelinatului.
Impresionat de iscusința inginerească a tânărului hoț, Georges decide să îl angajeze ca să își răscumpere obiectele furate, iar Hugo se împrietenește cu fiica lui adoptivă, Isabelle (Chloë Grace Moretz). Cei doi găsesc și ultima piesă care să pornească robotul și astfel află că Georges este nimeni altul decât regizorul și iluzionistul Georges Méliès, pionierul cinemaului narativ și al efectelor speciale, un cineast care stă, alături de frații Lumière, la temelia istoriei cinematografiei, dar care la un moment dat a încetat să mai facă filme, încercând să își îngroape cât mai adânc aceste amintiri.
În urma unui faliment dezastruos, Méliès a avut într-adevăr o decădere în cariera sa și a alunecat în uitare în rândul publicului. Într-un moment aproape clișeic, iluzionistul deziluzionat și-a ars pelicula și obiectele de decor care îi mai rămăseseră. Restul peliculei fusese confiscată în timpul Primului Război Mondial pentru ca celuloidul să fie reprocesat și utilizat în fabricarea bocancilor pentru soldații de pe front, cam cum ai folosi o bibliotecă ca să faci focul iarna.
Dintr-o fascinație nostalgică față de nașterea cinemaului, Scorsese reconstituie primele proiecții cu intrarea trenului în gară, când spectatorii se speriau crezând că o să fie călcați de tren, precum și niște secvențe tip behind the scenes de pe platoul lui Méliès, în timpul filmărilor pentru pelicule iconice precum „Călătorie spre lună”, în care racheta care arată ca un glonț imens îi intră lunii în ochi și o doare.
Însă dincolo de reconstituiri, filmul abundă în referințe la diverse filme din epoca mută, precum Cabinetul Doctorului Caligari (1920) sau Metropolis (1927). Scorsese ilustrează și celebra deraiere a unui tren care nu a mai putut frâna și a ieșit cu totul din gara Montparnasse, trecând prin perete și ajungând în plină stradă, întâmplare care a avut loc la sfârșitul secolului al XIX-lea.
Așadar, Hugo este un vis chemător plasat în epoca în care au început să se ilustreze visele, ca un companion la celebrul „Cinema Paradiso” despre frumusețea spectacolului cinematografic, dar este și povestea aventuroasă a unei maturizări ce ne inspiră curaj.
Hugo (2011) poate fi vizionat duminică, 13 februarie, ora 17:15, la TV1000
