Keanu Reeves a dezvăluit că vreme de 14 ani s-a aflat pe „lista neagră” a studiourilor Fox

de Cristina Grigore în 16 Apr 2019
La 50 de ani s-a relansat ca star de acţiune cu seria John Wick, a cărei a treia parte se va lansa la noi pe 17 mai

Într-un interviu acordat revistei GQ, Keanu Reeves a dezvăluit că s-a aflat vreme de 14 ani pe „lista neagră” a studiourilor Fox pentru că a refuzat un rol.

Actorul a explicat că, după succesul lui Speed, în 1994, cei de la Fox l-au abordat pentru a face şi continuarea peliculei, însă el a refuzat pentru o punere în scenă a lui Hamlet, în Winnipeg, Canada. Studioul nu a renunţat însă la sequel – Speed 2: Cruise Control a fost lansat în 1997, cu Jason Patric în locul lui Reeves.

„Îmi amintesc că nu am mai lucrat cu Fox până la The day the Earth stood still [2008]”, a spus starul de 54 de ani, care a menţionat şi că a mai făcut apoi un film de studio abia în 2013 (47 Ronin, o producţie ce nu a avut prea mare succes la box office). Cât despre franciza John Wick, care l-a readus în atenţia publicului, actorul a spus că nu se aştepta să mai revină ca actor de acţiune odată ajuns la 50 de ani şi că îşi doreşte să îl joace pe Wick câtă vreme va fi posibil. „Câtă vreme mă vor ţine picioarele [voi continua seria]. Şi câtă vreme publicul mi-o va cere”, a subliniat el.

John Wick: Chapter 3 – Parabellum se va lansa în cinematografele noastre pe 17 mai.

Exploreaza subiecte similare:

Keanu Reeves, Jason Patric, Speed, Speed 2: Cruise Control, The day the Earth stood still, 47 Ronin, John Wick, John Wick: Chapter 2, John Wick 3: Parabellum

Alte știri din cinema

Regizorul iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la biciuire și 8 ani de închisoare înainte de premiera noului său film la Cannes

Cel mai nou film al cineastului Rasoulof, The Seed of the Sacred Fig, va avea premiera în competiție la Cannes în mai.

28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie

Franciza 28 Days Later continuă cu al treilea film, 28 Years Later. Producția va avea premiera vara viitoare, pe 25 iunie 2025. Fanii seriei au așteptat 18 ani pentru o nouă poveste inspirată de hit-ul care l-a făcut cunoscut pe actorul Cillian Murphy.

Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods

XYZ Films se ocupă de vânzările internaționale pentru acest film la viitorul Marché du Film de la Cannes

7 filme cu și despre tenis

Cu documentarul Nasty și lungmetrajul Challengers acum în cinematografe, haideți să trecem în revistă alte filme de care se pot bucura iubitorii sportului alb

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells