Motivul surprinzător pentru care Tarantino nu a vrut-o pe Michelle Yeoh în Kill Bill

de Ştefan Dobroiu în 21 Aug 2022
Conform lui Tarantino, Kill Bill este inspirat de un film din 1992 în care joacă experta în arte marţiale

Michelle Yeoh, actriţa malaeziană a cărei carieră a luat avânt cu apariţiile în filmele de acţiune din Hong Kong în anii '90 şi care a devenit un star global în superhitul Crouching Tiger, Hidden Dragon/Tigru și dragon (2000), are o lungă relaţie de prietenie cu popularul regizor Quentin Tarantino.

Într-un interviu recent publicat în revista Town & Country şi preluat de Entertainment Weekly şi Variety, Yeoh a spus că Tarantino a fost unicul în stare să o convingă să revină la actorie după o gravă accidentare survenită în 1996 în timpul filmărilor la The Stunt Woman. "Pentru o vreme am fost convinsă că mi-am rupt coloana vertebrală şi că o să rămân paralizată", spune Yeoh. Chiar dacă acest lucru s-a dovedit neadevărat, actriţa voia să renunţe la periculoasele cascadorii cerute de filmele cu arte marţiale, doar că... Tarantino a vizitat-o la spital în Hong Kong, în timp ce se afla în turneu de promovare cu celebrul său Pulp Fiction. Insistenţele sale au convins-o pe Yeoh să nu renunţe la actorie.

Şi, în acest context, cum de nu a apărut actriţa asiatică în superhitul Kill Bill? "L-am întrebat şi eu pe Quentin. E un tip deştept. Răspunsul lui a fost: 'Cine pe lumea asta ar fi crezut că Uma Thurman te poate învinge?'". 26 ani mai târziu, Yeoh se află la începutul campaniei de promovare pentru Oscar 2023, unde are şanse la o nominalizare la Cea mai bună actriţă în rol principal pentru Everything Everywhere All at Once, una dintre cele mai mari surprize la box office de anul acesta.

Exploreaza subiecte similare:

Quentin Tarantino, Michelle Yeoh, Uma Thurman, Kill Bill: Vol. 1, Pulp Fiction, Everything Everywhere All at Once, Wo hu cang long

Alte știri din cinema

Regizorul iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la biciuire și 8 ani de închisoare înainte de premiera noului său film la Cannes

Cel mai nou film al cineastului Rasoulof, The Seed of the Sacred Fig, va avea premiera în competiție la Cannes în mai.

28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie

Franciza 28 Days Later continuă cu al treilea film, 28 Years Later. Producția va avea premiera vara viitoare, pe 25 iunie 2025. Fanii seriei au așteptat 18 ani pentru o nouă poveste inspirată de hit-ul care l-a făcut cunoscut pe actorul Cillian Murphy.

Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods

XYZ Films se ocupă de vânzările internaționale pentru acest film la viitorul Marché du Film de la Cannes

7 filme cu și despre tenis

Cu documentarul Nasty și lungmetrajul Challengers acum în cinematografe, haideți să trecem în revistă alte filme de care se pot bucura iubitorii sportului alb

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells