Noi imagini din Moarte pe Nil. Templul de la Abu Simbel, recreat

de Cinemagia în 20 Sep 2020
Filmul va ajunge în săli pe 23 octombrie

Hercule Poirot (Kenneth Branagh) va rezolva din nou o crimă, în noua adaptare după Moarte pe Nil, romanul Agathei Christie. Noi imagini au fost date publicității cu încântătoarea distribuție. Continuarea la Crima din Orient Express are o distribuție amplă, care va fi prezentă pe vasul de croazieră S.S. Karnak ce călătorește de-a lungul Nilului. Pe vas, Poirot va încerca să dejoace planurile asasinului.

Armie Hammer, din Call Me By Your Name, are un rol central, fiind personajul Simon Doyle, aflat în mijlocul unui triunghi amoros între Linnet (Gal Gadot) și Jacqueline (Emma Mackey). Filmul se lansează la noi pe 23 octombrie.

Deși filmul are acțiunea plasată în Egipt, Moarte pe Nil de fapt nu este filmat acolo, scrie Cinemablend. Regizorul și actorul Kenneth Branagh a explicat situația: „Am recreat templul de la Abu Simbel cu înălțimea lui de 50 de metri. Am construit uriașul vas cu aburi Karnak. Am construit un rezervor masiv de apă în care vasul să poată sta și pluti, astfel încât să avem apă adevărată, un vapor adevărat, oameni adevărați și, din când în când, că suntem în Anglia, soare adevărat”.

Kenneth Branagh a pus în practică o sumă de efecte vizuale reale pentru Moarte pe Nil, care au reușit să dea distribuției senzația că, într-adevăr, se află în Egipt și pe Nil, deși erau foarte departe. Privind în trecut, adevărul este că numeroase filme plasate în Egipt nu au fost filmate acolo: Mumia (1999) a fost filmat în Maroc, Raiders of the Lost Ark (1981), în Tunisia etc.

La ora actuală, există un proces anevoios pentru a primi acordul autorităților egiptene de a filma în Egipt, mai ales dacă e vorba de filmări în zona siturilor istorice. Producătorii trebuie să depună scenariile la Ministerul de Interne al țării și să obțină autorizații de filmare, ceea ce face mai ușor să se filmeze în Anglia și să se recreeze decorul prin efecte vizuale reale sau CG, a mai spus Branagh. În Moarte pe Nil mai joacă Letitia Wright, Annette Bening, Sophie Okonedo, Russell Brand, David French, Dawn French, Ali Fazal și Tom Bateman..

Exploreaza subiecte similare:

Death on the Nile, Kenneth Branagh, Gal Gadot, Armie Hammer, Emma Mackey, Ali Fazal, Dawn French, Russell Brand, David French, Leticia Wright, Sophie Okonedo, Annette Bening

Alte știri din cinema

Regizorul iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la biciuire și 8 ani de închisoare înainte de premiera noului său film la Cannes

Cel mai nou film al cineastului Rasoulof, The Seed of the Sacred Fig, va avea premiera în competiție la Cannes în mai.

28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie

Franciza 28 Days Later continuă cu al treilea film, 28 Years Later. Producția va avea premiera vara viitoare, pe 25 iunie 2025. Fanii seriei au așteptat 18 ani pentru o nouă poveste inspirată de hit-ul care l-a făcut cunoscut pe actorul Cillian Murphy.

Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods

XYZ Films se ocupă de vânzările internaționale pentru acest film la viitorul Marché du Film de la Cannes

7 filme cu și despre tenis

Cu documentarul Nasty și lungmetrajul Challengers acum în cinematografe, haideți să trecem în revistă alte filme de care se pot bucura iubitorii sportului alb

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells