Premierele săptămânii 16-22 august 2019

de Ştefan Dobroiu în 16 Aug 2019
Află ce-i de văzut weekend-ul acesta la cinema!

După două săptămâni cu doar una sau două premiere, revenim la un ritm normal la jumătatea lunii august. Noul film al lui Quentin Tarantino domină programul cinematografelor, acesta fiind completat de o comedie ireverenţioasă şi o dramă emoţionantă. Iată mai jos recomandările noastre.

Poţi consulta pe site programul proiecţiilor pentru a vedea cum strecori o vizită la cinema în planurile de distracţie ale acestui sfârşit de săptămână şi, dacă vrei să intri la film fără să stai la coadă, apasă butonul "Cumpără bilet" de sub afişele filmelor pentru a folosi cea mai rapidă, practică, modernă şi lipsită de bătăi de cap metodă de achiziţionare a biletelor!

Dacă nu te vezi mergând la cinema în acest weekend, ai o alternativă: Netflix lansează chiar azi al doilea sezon din excelentul serial Mindhunter creat de apreciatul David Fincher. După ce am urmărit primul sezon într-o singură noapte (cronica noastră, aici), cam ştim cu ce o să ne umplem weekend-ul.

Once Upon a Time in Hollywood/A fost odată la... Hollywood
Quentin Tarantino, Leonardo DiCaprio, Brad Pitt, Margot Robbie, Al Pacino. Chiar mai e nevoie să spunem ceva despre cel de-al nouălea film al lui Tarantino? Cum este mijlocul verii, distribuitorul Intercom Film nu a făcut o vizionare de presă şi cum filmul nu a avut proiecţii în avanpremieră îl vom recupera cel mai probabil în timpul weekend-ului. Cronicile au etichetat aproape unanim Once Upon a Time in Hollywood drept o primă operă de maturitate a teribilistului Tarantino, ceea ce ne-a făcut încă şi mai curioşi.

The Art of Racing in the Rain/Povestea incredibilă a lui Enzo
Există două genuri de nişă care îşi fac frecvent apariţia în programele cinematografelor din România. Unul ar fi filmul de dragoste cu adolescenţi, celălalt drama lacrimogenă în care diverse animale vorbitoare îşi învaţă stăpânii ce este cu adevărat important în viaţă. Evident, Povestea incredibilă a lui Enzo face parte din a doua categorie, iar actorul Milo Ventimiglia îşi recanalizează energiile din superhitul TV This Is Us pentru a ne arăta cum să facem faţă suişurilor şi coborâşurilor vieţii. Este de precizat că acest film de gen are toate şansele să polarizeze criticii şi publicul: pe site-ul rottentomatoes doar 44% dintre cronici sunt pozitive, în timp ce 96% dintre spectatori au apreciat filmul. Nu mai trebuie spus că este bine să ai şerveţele din belşug când intri în sala de cinema.

Good Boys/Băieți buni
Am văzut comedia produsă de Seth Rogen, iar rezultatul a fost una dintre cele mai categorice cronici pe care Cinemagia le-a scris anul acesta. Nu avem nimic împotriva comediilor ireverenţioase şi nici nu roşim când diverse jucării sexuale îşi fac apariţia pe ecran, dar combinaţia dintre aceste jucării şi copii de 12 ani are un supărător iz de exploatare. Filmul ne arată ce se întâmplă când trei puşti de clasa a şasea vor să descopere misterele săruturilor şi intră astfel în vizorul a două eleve de liceu cărora le fură drogurile. Poate că am fi primit comedia cu mai mult entuziasm dacă măcar o parte din glumele fără perdea ar fi funcţionat.

Cronica noastră, aici.

Weekend-ul acesta se mai lansează la cinema, în locaţiile Happy Cinema, documentarul Van Gogh & Japan, despre modul cum arta asiatică l-a influenţat pe celebrul Van Gogh.

Ce film vei vedea weekend-ul acesta la cinema?

Exploreaza subiecte similare:

Once Upon a Time in Hollywood, The Art of Racing in the Rain, Good Boys, Mindhunter, Quentin Tarantino, leonardo dicaprio, Brad Pitt, Margot Robbie, Al PAcino, David Fincher, Milo Ventimiglia, Seth Rogen, This Is Us, Van Gogh & Japan

Alte știri din cinema

Regizorul iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la biciuire și 8 ani de închisoare înainte de premiera noului său film la Cannes

Cel mai nou film al cineastului Rasoulof, The Seed of the Sacred Fig, va avea premiera în competiție la Cannes în mai.

28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie

Franciza 28 Days Later continuă cu al treilea film, 28 Years Later. Producția va avea premiera vara viitoare, pe 25 iunie 2025. Fanii seriei au așteptat 18 ani pentru o nouă poveste inspirată de hit-ul care l-a făcut cunoscut pe actorul Cillian Murphy.

Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods

XYZ Films se ocupă de vânzările internaționale pentru acest film la viitorul Marché du Film de la Cannes

7 filme cu și despre tenis

Cu documentarul Nasty și lungmetrajul Challengers acum în cinematografe, haideți să trecem în revistă alte filme de care se pot bucura iubitorii sportului alb

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells