Premierele săptămânii 4-10 august 2017

de Ştefan Dobroiu în 4 Aug 2017
Află ce-i de văzut weekend-ul acesta pe marile ecrane

Este săptămâna în care o admirăm pe Charlize Theron într-un nou rol de acţiune şi în care vedem dacă a meritat lunga aşteptare a unei noi ecranizări după un popular roman de Stephen King. Nu trebuie neglijată nici întâlnirea cu filmul câştigător al Premiului Oscar pentru Cel mai bun film străin în 2017. Iată mai jos recomandările noastre.

Aici detalii despre celelalte premiere din august.

Poţi consulta pe site programul proiecţiilor pentru a vedea cum strecori o vizită la cinema în planurile de distracţie ale acestui sfârşit de săptămână şi, dacă vrei să intri la film fără să stai la coadă, apasă butonul "Cumpără bilet" de sub afişele filmelor pentru a folosi cea mai rapidă, practică, modernă şi lipsită de bătăi de cap metodă de achiziţionare a biletelor!

Atomic Blonde: Agenta sub acoperire
O variantă feminină a lui John Wick, Atomic Blonde ne-o arată pe Charlize Theron în rolul unei agente MI6 prinse în jocurile duble şi triple ale spionilor în Berlinul anului 1989, cu doar câteva zile înainte de prăbuşirea Zidului. Cu secvenţe de acţiune memorabile, un soundtrack populat cu cele mai cunoscute hituri europene ale perioadei şi câteva întorsături de situaţie imprevizibile, Atomic Blonde este captivant şi distractiv şi reuşeşte să iasă din seria de action-uri copy-paste pe care Hollywood-ul le scoate pe bandă rulantă, insistând că sunt originale. Şi încă ceva: nu ai cum să nu recomanzi un film în care eroina se luptă din răsputeri într-un cinematograf, în timp ce pe ecran este proiectat Călăuza lui Tarkovski.  

Cronica noastră, aici.

The Dark Tower/Turnul Întunecat
Ecranizarea după saga lui Stephen King a venit cu o surpriză: filmul nu a avut proiecţie de presă, astfel încât să-i putem face o cronică înainte de premieră. De obicei decizia distribuitorului de a nu programa o proiecţie de presă este cauzată de încercarea de a micşora numărul de reacţii negative dinaintea weekend-ului lansării. Cronicile americane ne-au confirmat intuiţia, acestea descriind filmul drept incomprehensibil, lipsit de personalitate şi prea generic, în ciuda alegerii inspirate a lui Idris Elba în rolul Pistolarului, singurul în stare să ţină piept "omului în negru" (Matthew McConaughey), o creatură malefică gata de orice pentru a distruge Turnul întunecat, structură ce susţine în echilibru mai multe realităţi. Mai multe voci au spus că unicul care are ceva de câştigat din ecranizare este chiar Stephen King, pentru că publicul dezamăgit de film se va repezi să-i citească saga.

The Salesman/Clientul
Recomandat atât de câştigarea premiului Oscar pentru Cel mai bun film străin, cât şi de cele două premii obţinute la Cannes (Cel mai bun actor, Cel mai bun scenariu), filmul lui Asghar Farhadi poate fi în sfârşit văzut pe marile noastre ecrane. Povestea îi are în centrul atenţiei pe Emad şi Rana, un cuplu de actori care repetă pentru o punere în scenă a piesei Moartea unui comis voiajor. Un atac asupra Ranei va avea grave consecinţe asupra vieţilor celor doi. Clientul este fără îndoială unul dintre cele mai bune filme ale anului, fiind descris ca "o nouă bijuterie" a unuia dintre cei mai apreciaţi regizori iranieni.

Ce film vei vedea weekend-ul acesta la cinema?

Exploreaza subiecte similare:

Atomic Blonde, The Salesman, The Dark Tower

Alte știri din cinema

Regizorul iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la biciuire și 8 ani de închisoare înainte de premiera noului său film la Cannes

Cel mai nou film al cineastului Rasoulof, The Seed of the Sacred Fig, va avea premiera în competiție la Cannes în mai.

28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie

Franciza 28 Days Later continuă cu al treilea film, 28 Years Later. Producția va avea premiera vara viitoare, pe 25 iunie 2025. Fanii seriei au așteptat 18 ani pentru o nouă poveste inspirată de hit-ul care l-a făcut cunoscut pe actorul Cillian Murphy.

Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods

XYZ Films se ocupă de vânzările internaționale pentru acest film la viitorul Marché du Film de la Cannes

7 filme cu și despre tenis

Cu documentarul Nasty și lungmetrajul Challengers acum în cinematografe, haideți să trecem în revistă alte filme de care se pot bucura iubitorii sportului alb

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells