Sinopsisul extins pentru The Batman aduce în discuție un mister ce stă în centrul filmului

de Marina Florea în 28 Nov 2021
Atunci când Matt Reeves a preluat regia filmului de la Ben Affleck - acum peste patru ani - și-a expus planurile pentru o „variantă noir, de film polițist” a Cavalerului Întunecat

Cu puțin peste trei luni până la întoarcerea în Gotham City pentru versiunea cavalerului întunecat a lui Matt Reeves și Robert Pattinson, Warner Bros a dat publicității un nou sinopsis pentru The Batman care oferă ceva perspectivă în cadrul poveștii filmului și a misterului din centrul lui.

„După ce - timp de doi ani - a fost Batman și a bântuit străzile, aducând frica în oasele criminalilor, Bruce Wayne (Robert Pattinson) a ajuns în adâncimea tenebrelor din Gotham City. Cu numai câțiva aliați alături - Alfred Pennyworth (Andy Serkis), sau locotenentul James Gordon (Jeffrey Wright) în mijlocul mulțimii de politicieni și de autorități corupte ale orașului, justițiarul cu mască a devenit singura întruchipare a răzbunării drepte în rândul locuitorilor orașului.

Batman va avea premiera la noi pe 4 martie 2022

Atunci când un asasin țintește elita Gotham-ului cu o serie de mașinațiuni sadice, o serie de indicii criptice trimite pe Cel mai mare detectiv din lume într-o investigație a lumii interlope, unde întâlnește personaje precum Selina Kyle/Catwoman (Zoe Kravitz), Oswald Cobblepot/Penguin (Colin Farrell), Carmine Falcone (John Turturro) și Edward Nashton/The Riddler (Paul Dano). Pe măsură ce dovezile conduc tot mai aproape de casă și planurile asasinului devin mai clare, Batman trebuie să dezvolte noi relații, să demaște vinovatul, și să aducă dreptatea în mijlocul abuzului de putere și corupției care au afectat de mult timp Gotham City.”

Atunci când Matt Reeves a preluat regia filmului de la Ben Affleck - acum peste patru ani - și-a expus planurile pentru o „variantă noir, de film polițist” a Cavalerului Întunecat, și acum noul sinopsis susține această perspectivă. Din ceea ce am văzut până acum, fanii au toate drepturile să spere că noul film va oferi asta.

În The Batman, Robert Pattinson (The Lighthouse) își pune mantia și masca în rolul lui Bruce Wayne/Batman alături de Zoe Kravitz (Big Little Lies) în rolul Selina Kyle/Catwoman, Colin Farrell (Fantastic Beasts and Where to Find Them) în rolul Oswald Cobblepot/The Penguin, Paul Dano (Escape at Dannemora) în rolul Edward Nashton/The Riddler, Jeffrey Wright (Westworld) în rolul Jim Gordon, Andy Serkis (War for the Planet of the Apes) în rolul Alfred Pennyworth, John Turturro (The Big Lebowski) în rolul Carmine Falcone, Alex Ferns (Chernobyl) în rolul Comisarului Pete Savage, Con O’Neill (Ordinary Lies) în rolul Chief Mackenzie Bock, Peter Sarsgaard (The Killing) în rolul Procurorului orașului Gotham Gil Colson și Jayme Lawson (Farewell Amor) în rolul Bella Real.

 

Exploreaza subiecte similare:

The Batman, Paul Dano, Robert Pattinson, Matt Reeves

Alte știri din cinema

Regizorul iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la biciuire și 8 ani de închisoare înainte de premiera noului său film la Cannes

Cel mai nou film al cineastului Rasoulof, The Seed of the Sacred Fig, va avea premiera în competiție la Cannes în mai.

28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie

Franciza 28 Days Later continuă cu al treilea film, 28 Years Later. Producția va avea premiera vara viitoare, pe 25 iunie 2025. Fanii seriei au așteptat 18 ani pentru o nouă poveste inspirată de hit-ul care l-a făcut cunoscut pe actorul Cillian Murphy.

Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods

XYZ Films se ocupă de vânzările internaționale pentru acest film la viitorul Marché du Film de la Cannes

7 filme cu și despre tenis

Cu documentarul Nasty și lungmetrajul Challengers acum în cinematografe, haideți să trecem în revistă alte filme de care se pot bucura iubitorii sportului alb

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells