În 2010, Gareth Edwards îşi lansa debutul Monsters, un film cu un buget de 500.000 de dolari, pentru care nu a fost doar regizor şi scenarist, ci şi director de imagine, principal scenograf şi principal creator de efecte vizuale. Legenda spune că Edwards ar fi realizat efectele speciale pe un laptop, contrazicând categoric ideea că un disaster/monster movie are nevoie de o echipă cât o armată şi de un buget cât PIB-ul unei ţări africane. Între timp, Edwards a mai realizat Godzilla (2014) şi cel mai captivant şi emoţionant nou film Star Wars, Rogue One, iar acum britanicul revine în atenţie cu SF-ul The Creator/Creatorul, ce oferă o discuţie relevantă despre viitorul inteligenţei artificiale pe Terra.
Primele minute ale filmului ne catapultează zeci de ani în viitor, când roboţii dotaţi cu inteligenţă artificială convieţuiesc cu oamenii. Detonarea unui bombe nucleare în Los Angeles face peste un milion de victime şi declanşează un război atotdistrugător între Statele Unite, care interzic imediat orice formă de inteligenţă artificială, şi ţările asiatice care refuză să interzică roboţii. Şi iată-ne în 2065, când Joshua (John David Washington), fost soldat combatant în război, primeşte o veste uluitoare: Maya (Gemma Chen), o militantă pro-A.I. de care s-a îndrăgostit în timp ce era infiltrat într-o trupă de gherilă inamică, s-ar putea să fie încă în viaţă. Cea de-a doua veste nu este la fel de bună: sunt dovezi că inteligenţa artificială a creat o armă care trebuie distrusă cu orice preţ, altfel omenirea nu are nicio şansă...
Sunt multe aspecte captivante la The Creator, mai ales modul cum ne forţează să medităm la cum ne vom raporta la inteligenţa artificială în viitor: vom convieţui cu ea sau va trebui să-i declarăm război total, à la Terminator? Şi ce anume transformă inteligenţa artificială într-un egal al omului? Sentimentele? Comportamentul? Din acest punct de vedere, The Creator militează pentru egalitatea de şanse şi pentru bunăvoinţa oferită celor diferiţi de noi.
Ce frapează la premiera de vineri este faptul că arată ca o creatură a lui Frankenstein: bucăţi întregi par luate din alte filme şi puse laolaltă, îmbrăcând această premisă ofertantă într-un outfit care nu se potriveşte întru totul (joben cu pantaloni de trening?). Însuşi regizorul a citat ca surse de inspiraţie filme precum Apocalypse Now, Blade Runner, Akira şi Rain Man, dar premiera de vineri îţi lasă un bâzâit în cap: seamănă considerabil cu The Mandalorian, reunind un cuplu reticent şi improbabil, format din adultul blazat-traumatizat şi "copilul" inocent - dar cu potenţial uriaş - vânat de răufăcători cu planuri diabolice. Ştii deja din trailer că Joshua ajunge să descopere că "arma" este un copil, ceea ce îl face să-şi reevalueze poziţia. Iar aici The Creator împrumută foarte mult din District 9, excelentul SF despre umanitate, xenofobie şi segregare socială al sud-africanului Neill Blomkamp (care şi-a lansat recent cel mai nou film, Gran Turismo, încă în cinematografe).
The Creator este din păcate sabotat în parte şi de nişte alegeri narative de un neverosimil strident: seiful în care se află "arma" are un cod ce poate fi spart în câteva secunde, un hârb de maşină are geamuri anti-glonţ, un dispozitiv de localizare este încă de găsit şi încă funcţionează la cinci ani de la ultima utilizare, soldaţi americani care se mişcă şi ucid în voie, nebăgaţi în seamă în mijlocul teritoriului inamic şi aşa mai departe. Dar, o dată ce te laşi captivat de itinerariul eroului uman, care îşi începe călătoria ca un oponent categoric al ideii de inteligenţă artificială şi ajunge să se întrebe dacă nu cumva ceea ce ne face umani rezidă în altceva şi nu în carnea şi oasele noastre, aceste detalii deranjante se estompează.
Mai multe generaţii au crescut cu abordarea "noi sau ei" din Terminator şi poate că era vremea pentru o actualizare. Şi bine-ar fi ca viitorul, oricât de sumbru, să arate ca în The Creator şi nu ca în franciza iniţiată de James Cameron...
