Un SF excelent, Sebastian Stan şi un DiCaprio tinerel, sâmbătă seara la TV

de Ştefan Dobroiu în 26 Iun 2020
Primul Contact, Căpitanul America: Războinicul iernii şi Plaja, în program

Arrival/Primul Contact (2016)
AXN, 18:55
Dacă încă nu ai văzut acest SF inteligent şi sensibil, te rugăm să o faci acum. Fascinaţia unei vizite de la o rasă extraterestră mult mai dezvoltată tehnologic ascunde şi un important mesaj despre comunicare, dar şi colaborare între rase sau între naţiuni. Filmul are şi un ataşant mesaj pacifist, una dintre replici, "Războiul nu creează învingători, doar văduve", având şansa să-ţi rămână mult timp în memorie. Opt nominalizări la Oscar în 2017, inclusiv Cel mai bun film şi Cea mai bună actriţă în rol principal (Amy Adams).

Captain America: The Winter Soldier/Căpitanul America: Războinicul iernii (2014)
Pro TV, 20:00
Pentru români, filmul este important pentru că ni-l arată într-un rol titular pe Sebastian Stan, actorul născut la Constanţa a cărui familie a emigrat din ţară imediat după Revoluţie. Dincolo de efecte speciale şi explorarea a noi aspecte din Universul Cinematografic Marvel, noi vedem filmul ca pe o metaforă despre prietenie, cu mesajul că întotdeauna trebuie să găsim surse de timp, răbdare şi empatie pentru cei apropiaţi, indiferent de greşelile sau neajunsurile lor.

The Beach/Plaja (2000)
Paramount Channel, 22:00
Leonardo DiCaprio a devenit un star global cu Titanic în 1997 şi succesul megablockbusterului lui James Cameron l-a determinat să nu mai joace în nimic mai bine de doi ani de zile. Revine în atenţie cu această ecranizare a romanului omonim al lui Alex Garland, în regia lui Danny Boyle, pe atunci cunoscut doar datorită lui Trainspotting. The Beach a fost întâmpinat cu reticenţă în epocă, iar unul din efectele sale amuzante este faptul că autorităţile thailandeze au interzis accesul pe celebra insulă "secretă" Ko Phi Phi Le, pentru că fanii filmului au dat năvală, punând în pericol ecosistemul local.

Ce alt film de sâmbătă ai vrea să vezi la TV?

Exploreaza subiecte similare:

leonardo dicaprio, Sebastian Stan, Danny Boyle, Amy Adams, Trainspotting, The Beach, Captain America: The Winter Soldier, Arrival

Alte știri din cinema

Regizorul iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la biciuire și 8 ani de închisoare înainte de premiera noului său film la Cannes

Cel mai nou film al cineastului Rasoulof, The Seed of the Sacred Fig, va avea premiera în competiție la Cannes în mai.

28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie

Franciza 28 Days Later continuă cu al treilea film, 28 Years Later. Producția va avea premiera vara viitoare, pe 25 iunie 2025. Fanii seriei au așteptat 18 ani pentru o nouă poveste inspirată de hit-ul care l-a făcut cunoscut pe actorul Cillian Murphy.

Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods

XYZ Films se ocupă de vânzările internaționale pentru acest film la viitorul Marché du Film de la Cannes

7 filme cu și despre tenis

Cu documentarul Nasty și lungmetrajul Challengers acum în cinematografe, haideți să trecem în revistă alte filme de care se pot bucura iubitorii sportului alb

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells