Annabelle 3 dezlănţuie la cinema tot răul din universul The Conjuring

de Cinemagia în 11 Iul 2019
Din 12 iulie, un film disponibil în formatele 2D, 4DX şi Atmos

Păpușa Annabelle, din celebrul univers The Conjuring, revine cu cel de-al treilea film din serie, din 12 iulie, în premieră pe marile ecrane.

Pentru Gary Dauberman, scenaristul filmelor Annabelle, It și The Nun: Misterul de Mânăstire, horror-ul Annabelle 3 reprezintă filmul său debut în calitate de regizor, unde lucrează alături de echipa consacrată de producători Peter Safran (Aquaman) şi James Wan.

„Mi s-a părut că acesta este pasul firesc şi momentul ideal pentru a face această schimbare în cariera mea şi ceea ce a mai contat foarte mult pentru mine a fost că i-am avut alături pe James şi Peter”, a declarat Gary Dauberman. Alături de James Wan, Dauberman a dezvoltat scenariul şi în timpul acestui proces au ştiut amândoi că totul trebuia ancorat în spaţiul reprezentat de casa soţilor Warren, totul în atmosfera relaxata a anilor ’70.

Hotărâți să o împiedice pe Annabelle să mai provoace teroare vreodată, demonologiştii Ed și Lorraine Warren se grăbesc să o aducă în camera sigilată de artefacte supranaturale din propria lor casă si să o închidă într-o cutie sfințită. Însă într-o noapte nefastă, păpușa trezește celelalte spirite malefice din încăpere care încep să o bântuie pe fiica de 10 ani a soților Warren și pe prietenele acesteia.

Actorul Patrick Wilson, care şi de această dată revine în interpretarea lui Ed Warren spune despre partenera lui din film, Vera Farmiga că ea „adoră să joace acest rol pentru că doar ea poate duce lucrurile la un alt nivel de tensiune, în timp ce arăta şi lucruri noi din dinamica de cuplu. De această dată suntem mai mult surprinşi în ipostaza de părinţi iubitori a fiicei noastre Judy, a concluzionat Wilson.

New Line Cinema prezintă o producție Atomic Monster/Peter Safran, Annabelle 3, din 12 iulie pe marile ecrane de la noi din țară, un film disponibil în formatele 2D, 4DX şi Atmos.

 

Exploreaza subiecte similare:

Annabelle Comes Home, Gary Dauberman, Patrick Wilson, Vera Farmiga, Ed Warren, James Wan

Alte știri din cinema

How to Have Sex – Ghidul unei generații despre cum să NU faci sex

Debutul în lungmetraj al lui Molly Manning Walker este mult mai profund decât dezvăluie titlul. Producția britanică a primit premiul Un Certain Regard la Festivalul de Film de la Cannes 2023 și urmează să fie proiectată în cinematografele din țară.

Regizorul iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la biciuire și 8 ani de închisoare înainte de premiera noului său film la Cannes

Cel mai nou film al cineastului Rasoulof, The Seed of the Sacred Fig, va avea premiera în competiție la Cannes în mai.

28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie

Franciza 28 Days Later continuă cu al treilea film, 28 Years Later. Producția va avea premiera vara viitoare, pe 25 iunie 2025. Fanii seriei au așteptat 18 ani pentru o nouă poveste inspirată de hit-ul care l-a făcut cunoscut pe actorul Cillian Murphy.

Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods

XYZ Films se ocupă de vânzările internaționale pentru acest film la viitorul Marché du Film de la Cannes

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells