Producţie
-
Curat activitate paranormală: regizorul continuării dispare în capcanele seriei Saw
27.01.2010 Vechiul colaborator al seriei Saw, Kevin Greutert, renunţase acum câteva zile la următoarea parte a seriei de capcane a lui Jigsaw pentru a regiza continuarea mega-succesului financiar Activitate paranormală, decizie care l-a făcut pe Oren Peli să spună că noua activitate este "pe mâini bune". Numai că Greutert, în urma unor activităţi mai puţin paranormale dar probabil foarte financiare ale celor de la Lionsgate a fost atras iar în ograda lui Jigsaw, lăsând noua Activitate paranormală de izbelişte. Interesant este faptul că ambele filme ar trebui să apară pe ecrane în Statele Unite şi în România de Halloween, adică la sfârşitul lunii octombrie a acestui an.Cum Saw VII va fi şi 3D, iar filmările la Activitate paranormală 2 ar trebui să înceapă exact peste două săptămâni, cel de-al doilea f ... citeşte Taguri: Paranormal Activity 2, Saw VII, Saw VI, Paranormal Activity, Oren Peli, Kevin Greutert, activitate paranormala, SAW, horror, halloween -
Sherlock Holmes 2 în cărţi
27.01.2010 Sherlock Holmes a făcut treabă bună la box office, câștigând peste 389 milioane de dolari și continuă să crească din punctul de vedere al încasărilor, pentru că în unele țări urmează să se lanseze. Prin urmare, nu veți fi mirați de știrea că un sequel este în cărți, mai ales că Robert Downey Jr. a ieșit din distribuția producției Cowboys And Aliens."Studiourile Warner vor să ne concentrăm pe realizarea unui alt Sherlock Holmes", spune Joel Silver, citat de LA Times. Crezi că mai au lucruri noi de spus Guy Ritchie și Robert Downey Jr într-un eventual nou Sherlock Holmes? ... citeşte Taguri: sherlock holmes, Robert Downey Jr., Joel Silver, Guy Ritchie, Cowboys and Aliens -
Posibilă ecranizare: The World Without Us
06.04.2009 Regizorul filmului I Am Legend, Francis Lawrence, a devenit nostalgic după succesul producţiei SF cu Will Smith în rol principal, aşa încât doreşte să adapteze romanul de anticipaţie The World Without Us. Scris de Alan Weisman şi publicat în 2007, romanul descrie cum ar fi Terra după ce toţi oamenii ar dispărea. Odată ecranizată, povestea ar începe cu o catastrofă care să spulbere rasa umană.Scenaristul filmului I Am Legend şi al viitorului Thor, Mark Protosevich, ar putea să se ocupe de adaptare. The World Without Us arată cum, doar la câteva zile de la dispariţia omului, inundaţii în metroul new-yorkez ar începe să erodeze oraşul, de la fundaţii, şi jungla de asfalt va face loc celei de vegetaţie. Cartea descrie cum milioane de păsări se vor naşte şi că, încet-încet, o mega-faună se va ... citeşte Taguri: Francis Lawrence, Mark Protosevich, Will Smith, Thor, I Am Legend
Articole 241 - 243 din 243
Categorii articole
Gossip
-
Anne Hathaway a avut de sărutat zece actori la audiție, pentru ca agenții de casting să-i identifice partenerul perfect de film
Anne Hathaway lansează pe streaming The Idea of You, în care joacă alături de Nicholas Galitzine (Mary & George) - Brad Pitt, „o ființă îngrozitoare”, scria fiul său, Pax, pe Instagram
- Momentul penibil al anului? Cuplul Kutcher-Kunis prezintă scuze publice
- Nasul prostetic mare al lui Bradley Cooper din filmul Maestro, subiect de controversă
- După 11 ani de căsnicie, Natalie Portman se desparte de soțul ei, în contextul zvonurilor despre infidelitate
Ştiri cinema
-
Seri de film sub stele: începe Herăstrău Open Air by Happy Cinema
Herăstrău Open Air debutează pe data de 1 iunie, cu Prieteni imaginari, un film dedicat copiilor și întregii familii. - 28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie
- Regizorul iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la biciuire și 8 ani de închisoare înainte de premiera noului său film la Cannes
- Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods
- Michelle Yeoh, rol major în mini-seria Blade Runner 2099
Producţie
-
Film românesc cu tematică LGBTQ, în postproducţie
Trei kilometri până la capătul lumii spune povestea unui adolescent respins de familie - Trei kilometri până la capătul lumii, cu Bogdan Dumitrache și Laura Vasiliu, în post-producție
- Un remake anime la hitul live-action One Piece, în lucru la Netflix
- Se filmează noi episoade pentru The Sandman
- Un nou Karate Kid, cu Ralph Macchio şi Jackie Chan
Cronică
-
Trei kilometri până la capătul lumii în competiție la Cannes, o dramă sfâșietoare despre homofobie, corupție și minciuni
Premiera internațională a filmului românesc Trei kilometri până la capătul lumii a avut loc vineri după-amiază la Cannes într-o zi însorită cu cer senin atât pentru cinefili, cât și pentru cinematografia românească. - Furiosa: A Mad Max Saga, George Miller revine la Cannes cu un prequel spectaculos
- Totul despre familia Lefkovics - O poveste despre familie, traume și vindecare
- Munch: Dragoste, fantome și vampiri nobili - Un portret autentic al unui artist complex
- How to Have Sex – Ghidul unei generații despre cum să NU faci sex
Dosarele X
-
Haosul drepturilor de autor: peste zece ani Superman nu va mai zbura!
Ce se va întâmpla când personaje precum Batman şi Superman vor deveni domeniu public? - Cât de (i)relevante sunt procentajele de pe RottenTomatoes?
- The Witcher: de la 9,5 la 4,2. Care e explicaţia?
- Rasismul la Hollywood: cazul Lost
- Regina Elisabeta a II-a: șapte actrițe care au jucat-o fără cusur
Filme de urmărit la TV
Duna
21:45
|
Eternal Sunshine of the Spotless Mind(2004)Strălucirea eternă a minții neprihănite
|
Film +
23:00
|
Bullet Train(2022)Trenul asasinilor
|
Film Now
21:40
|
JFK(1991)JFK
|
Filme pe genuri
- Acţiune
- Animaţie
- Aventuri
- Comedie
- Crimă
- Documentar
- Dragoste
- Dramă
- Familie
- Fantastic
- Film noir
- Horror
- Istoric
- Mister
- Muzică
- Muzical
- Război
- Romantic
- Scurt metraj
- SF
- Thriller
- Western
- Taguri filme
- Taguri stiri
- Arhiva stiri
- Program TV
Premii filme
Filme noi
- Filme 2026
- Filme 2025
- Filme 2024
- Filme 2023
- Premiere cinema
- Filme la TV
- Filme pe DVD
- Filme pe Blu-ray
- Filme româneşti
- Filme indiene
Filme 2024
Index filme
Program cinema
Actori populari
- Jennifer Lawrence
- Olivia Wilde
- Alessandra Ambrosio
- Anne Hathaway
- Taylor Swift
- Robert Pattinson
- Născuţi azi
Trailere filme
- Horizon: An American Saga -...
- The Blue Angels
- A Quiet Place: Day One
- Bad Boys: Ride or Die
- Never Let Go
- Ultraman: Rising
- MoviePass, MovieCrash
Filme populare
Premiere cinema
- The Strangers: Chapter 1
- Lefkovicsék gyászolnak
- How to Have Sex
- În inima Naționalei
- The Garfield Movie
În curând la cinema
- Furiosa: A Mad Max Saga
- Giants of la Mancha
- If
- Tarot
- Weekend de vis
- Gekijôban Haikyû!! Gomi Suteba no Kessen
- Mașa și cele 6ase umbre
- Thabo and the Rhino Case
- Borromini e Bernini. Sfida alla perfezione
- The Watchers
- My Sweet Monster
- Les gardiennes de la planète
- Bad Boys: Ride or Die
- DogMan
- Inside Out 2
- Nina et le secret du hérisson
- The Bikeriders
- Mothers' Instinct
- A Quiet Place: Day One
- Bastarden
- Love Lies Bleeding
- The Exorcism
- Despicable Me 4
- Fly Me to the Moon
- Gekijô-ban Blue Lock -Episode Nagi-
- Twisters
- Les Indésirables
- Noah's Ark
- Boonie Bears: Back to Earth
Filme noi în SUA
- Kingdom of the Planet of the Apes
- Terra Infirma
- The Crow
- Firebrand
- Kinds of Kindness
- Horizon: An American Saga - Chapter 1
- MaXXXine
- Mufasa: The Lion King
- Deadpool & Wolverine
- Thunderbolts
- Harold and the Purple Crayon
- Trap
- Borderlands
- Alien: Romulus
- Jessica Frost
- Beetlejuice Beetlejuice
- Transformers One
- Speak No Evil
Program TV
Acest site folosește cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Află mai multe
Copyright© 2000-2024 Cinemagia®
Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
Arhivă Producţie