Ocean's 8: Jaf cu clasă dă lovitura la box office

de Cinemagia în 26 Iun 2018
Filmul le aduce în rolurile principale pe Sandra Bullock, Cate Blanchett, Anne Hathaway, Mindy Kaling, Sarah Paulson, Awkwafina, Rihanna și Helena Bonham Carter

Continuarea seriei de succes, care a făcut istorie cu ingenioasele spargeri marca Ocean, filmul „Ocean’s 8: Jaf cu clasă” ocupă primul loc în box office-ul românesc în weekend-ul de lansare, declasând liderul ultimelor trei săptămâni, Jurassic World: Un regat în ruină. Cu încasări în valoare de aproximativ 885.000 lei, Ocean’s 8  a fost văzut de peste 41.500 spectatori în premieră. Jurassic World: Un regat în ruină a fost văzut de vineri, 22 iunie, până duminică, de 21.474 spectatori. Jurassic World era vizionat la debut de 53.897 spectatori în România.

Filmul le aduce în rolurile principale pe Sandra Bullock, Cate Blanchett, Anne Hathaway, Mindy Kaling, Sarah Paulson, Awkwafina, Rihanna și Helena Bonham Carter. Surprinzătoare vor fi şi apariţiile unor celebrităţi internaţionale ca Zayn Malik, Kim Kardashian, Kendall Jenner, Katie Holmes, Maria Sharapova și, bineînțeles, „marea doamnă a modei” Anna Wintour, coordonatoarea revistei Vogue.

Cinci ani, opt luni, 12 zile… și timpul trece în continuare. Atât de mult a trecut de când Debbie Ocean (Sandra Bullock) proiectează cel mai mare jaf din viața ei.

Pentru asta are nevoie de o echipă de profesioniste în domeniu, începând cu partenera ei de încredere Lou Miller (Cate Blanchett). Împreună recrutează specialistele: bijutierul Amita, hoața de buzunare Constance, experta în garduri Tammy, hacker-iţa Nine Ball și designerul vestimentar Rose. 

Ținta este un superb colier din diamante în valoare de 150 de milioane de dolari, purtat de actrița Daphne Kluger (Anne Hathaway) care va fi starul celui mai mare eveniment al anului – Gala Met.

Planul este perfect, însă totul trebuie să decurgă fără nicio abatere dacă echipa vrea să pună mâna pe diamante. Totul se face la vedere. 

Warner Bros. Pictures prezintă, în asociere cu Village Roadshow Pictures, o producție Rahway Road, „Ocean’s 8: Jaf cu Clasă”, s-a lansat în premieră pe marile ecrane din România, pe 22 iunie şi poate fi vizionat în continuare în cinematografele din toată ţara.

 

 

Exploreaza subiecte similare:

Ocean's 8, Jurassic World: Fallen Kingdom, Sandra Bullock, Anne Hathaway

Alte știri din cinema

How to Have Sex – Ghidul unei generații despre cum să NU faci sex

Debutul în lungmetraj al lui Molly Manning Walker este mult mai profund decât dezvăluie titlul. Producția britanică a primit premiul Un Certain Regard la Festivalul de Film de la Cannes 2023 și urmează să fie proiectată în cinematografele din țară.

Regizorul iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la biciuire și 8 ani de închisoare înainte de premiera noului său film la Cannes

Cel mai nou film al cineastului Rasoulof, The Seed of the Sacred Fig, va avea premiera în competiție la Cannes în mai.

28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie

Franciza 28 Days Later continuă cu al treilea film, 28 Years Later. Producția va avea premiera vara viitoare, pe 25 iunie 2025. Fanii seriei au așteptat 18 ani pentru o nouă poveste inspirată de hit-ul care l-a făcut cunoscut pe actorul Cillian Murphy.

Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods

XYZ Films se ocupă de vânzările internaționale pentru acest film la viitorul Marché du Film de la Cannes

Părerea ta

Spune-ţi părerea
cavallioty pe 27 iunie 2018 08:28
nu stiu daca 41000 spectatori mai poate fi numita lovitura la box office
Dimz pe 30 iunie 2018 15:09
o mizerie

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells