Vestea că Armie Hammer a renunţat, în urma unui scandal online, la rolul principal din aşteptatul serial The Offer, care descrie complicata producţie a clasicului Naşul/The Godfather, ne-a făcut să revenim asupra acestui film extrem de apreciat. Iată mai jos câte obstacole a avut de înfruntat Naşul înainte de a deveni premiera cu cele mai mari încasări din 1972 şi câştigătorul Oscarului pentru Cel mai bun film în 1973.
Puţine sunt titlurile mai cunoscute decât Naşul. Şi încă şi mai puţine sunt filmele care au reuşit să convingă în aceeaşi măsură publicul, criticii şi Hollywood-ul. Naşul nu a fost doar cel mai de succes film din 1972, ci a fost lungmetrajul cu cele mai mari încasări din istorie (ignorând inflaţia) între anul lansării şi 1975, când a fost detronat de ultra-popularul Jaws/Fălci al lui Steven Spielberg. Dar, până să fie încununat cu atâţia lauri, Naşul a fost cât pe ce să moară în faşă.
Sunt nenumărate anecdote despre producţia devenită legendară a filmului. Eforturile lui Albert S. Ruddy, producătorul Paramount (şi cel pe care Armie Hammer ar fi trebuit să-l interpreteze în The Offer), de a găsi un regizor par inexplicabile acum, dar în epocă mai nimeni nu voia să se atingă de ecranizarea după romanul de succes al lui Mario Puzo: nu mai puţin de 12 regizori au refuzat proiectul. Iar Francis Ford Coppola a ajuns pe listă mai întâi pentru că era italoamerican (iar studiourile voiau un regizor căruia cultura poveştii să-i fie cât mai familiară), apoi pentru că era ieftin şi, având abia 31 de ani când s-a apucat de Naşul, influenţabil.
Trebuie spus că regizorului nici măcar nu i-a plăcut romanul lui Puzo, ba chiar a spus despre el că este "destul de ieftin" şi i-a reproşat în repetate rânduri senzaţionalismul. Cu toate acestea, regizorul şi romancierul au lucrat împreună cu folos la adaptarea romanului, munca lor fiind recompensată cu un Oscar pentru Cel mai bun scenariu adaptat.
Conflictele dintre regizor şi studiouri au fost atât de dese şi atât de serioase, încât Coppola a fost de mai multe ori la un pas de a-şi da demisia. Iar studiourile la un pas de a-l concedia. Practic, studiourile voiau un film cât mai puţin costisitor, în timp ce Coppola ştia foarte bine că are nevoie de mult, mult mai mulţi bani pentru a realiza ce avea în minte. Fiecare sută de mii de dolari a fost obţinută cu greu de Coppola, asta în timp ce regizorul avea parte de conflicte şi pe platouri: când editorul Aram Avakian şi regizorul secund Steve Kestner s-au coalizat împotriva lui, Coppola abia a reuşit să-i convingă pe capii Paramount să-i concedieze pentru a-şi vedea liniştit de treabă. Iar asta în timp ce mafia din New York pusese mâna pe scenariu şi insista ca toate menţiunile cu privire la mafie şi Cosa Nostra să dispară...
Nici Marlon Brando nu a fost prima opţiune pentru rolul principal, distribuţia fiecărui rol fiind un alt motiv de certuri între Coppola, care i-a vrut rând pe rând pe Brando, Laurence Olivier, George C. Scott, Anthony Quinn şi Orson Welles, şi studiouri, care aveau obiecţii, prin producătorul Albert S. Ruddy, la toate aceste nume. Brando, de exemplu, nu era dorit pentru că filmele sale recente nu avuseseră succes şi pentru că actorului i se dusese vestea din cauza comportamentul irascibil şi capricios de la filmări.
Dar cea mai grea luptă dusă de Coppola a fost pentru Al Pacino, pe atunci foarte puţin cunoscut. Ping pong-ul negocierilor a durat atât de mult în timpul preproducţiei, încât Pacino a fost angajat abia cu câteva săptămâni înainte de începerea filmărilor. Ştim deja că Naşul i-a adus lui Pacino prima nominalizare la Oscar şi a pus bazele unei extraordinare cariere...
Montajul lui Naşul a durat şase luni de zile, zeci de persoane făcând modificări şi propuneri pentru forma finală a filmului. A fost o luptă continuă între Coppola şi studiouri privind durata. Coppola considera că filmul său avea nevoie de aproape trei ore pentru a include toate secvenţele relevante, în timp ce studiourile voiau o durată mult mai vandabilă publicului larg, de aproximativ două ore. La premieră, Naşul a avut 177 de minute, ceea ce ne determină să credem că regizorul a câştigat...
