Premiile Gopo 2013: câştigătorii

de Ştefan Dobroiu în 25 Mar 2013
Află câştigătorii premiilor industriei de film din România!

Toată lumea din familia noastră devine Cel mai bun film al anului 2012, filmul regizat de Radu Jude câștigând cele mai importante trofee ale galei Gopo 2013! Oscarurile româneşti s-au decernat în seara zilei de 25 martie, ceremonia fiind găzduită de Opera Naţională din Bucureşti.

Cele mai importante premii ale industriei de film din România sunt împărţite în urma voturilor a 400 de cineaşti, actori şi jurnalişti, premiile fiind cu atât mai importante cu cât reprezintă aprecierea breslei din care câştigătorii fac parte. Această ediţie a premiilor Gopo a fost umbrită de refuzul lui Cristian Mungiu de a înscrie în concurs După dealuri, producţia premiată la Cannes care ar fi primit categoric trofeul suprem al ediţiei, statueta pentru Cel mai bun film. Din cauza acestei absenţe ilustre, mulţi s-au întrebat ce relevanţă mai are împărţirea statuetelor la celelalte producţii ale anului trecut, unele dintre ele câştigând doar prin nereprezentarea lui După dealuri.

Poţi vedea mai jos câştigătorii premiilor Gopo:

Cel mai bun film
Toată lumea din familia noastră, regia Radu Jude

Cel mai bun regizor
Radu Jude, pentru Toată lumea din familia noastră

Cel mai bun actor
Șerban Pavlu, pentru Toată lumea din familia noastră

Premiul pentru Întreaga Carieră
Mitică Popescu

Premiul pentru cel mai bun actor în rol secundar
Gabriel Spahiu, pentru Toată lumea din familia noastră

Premiul pentru cea mai bună actriță în rol secundar
Mihaela Sîrbu, pentru Toată lumea din familia noastră

Cel mai bun scenariu
Radu Jude, Corina Sabău, pentru Toată lumea din familia noastră

Premiul pentru Întreaga Activitate
Constantin Codrescu

Cea mai bună imagine
Adrian Silișteanu, Undeva la Palilula

Cel mai bun machiaj, cea mai bună coafură
echipa Undeva la Palilula

Cel mai bun film documentar
Turn Off the Lights, Ivana Mladenovic

Premiul Tânără Speranță
regizorul Nicolae Constantin Tănase

Cel mai bun debut
Visul lui Adalbert, regia Gabriel Achim

Premiul publicului pentru filmul cu cele mai mari încasări
Minte-mă frumos, regia Iura Luncașu

Premiul publicului pentru filmul cu cei mai mulți spectatori
Despre oameni și melci, regia Tudor Giurgiu

Cel mai bun montaj
Cătălin Cristuțiu, pentru Undeva la Palilula

Premiul CineTePrinde
Adrian Titieni

Cea mai bună muzică originală
Vasile Șirli, pentru Undeva la Palilula

Cele mai bune decoruri
Helmut Sturmer, Dragoș Buhagian, pentru Undeva la Palilula

Cele mai bune costume
Lia Manțoc, pentru Undeva la Palilula

Exploreaza subiecte similare:

Radu Jude, cristian mungiu, Toată lumea din familia noastră, După dealuri, Undeva la Palilula, Şerban Pavlu, Mihaela Sîrbu, Adrian Silisteanu, Gabriel Achim, Visul lui Adalbert, Gabriel Spahiu

Alte știri din cinema

How to Have Sex – Ghidul unei generații despre cum să NU faci sex

Debutul în lungmetraj al lui Molly Manning Walker este mult mai profund decât dezvăluie titlul. Producția britanică a primit premiul Un Certain Regard la Festivalul de Film de la Cannes 2023 și urmează să fie proiectată în cinematografele din țară.

Regizorul iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la biciuire și 8 ani de închisoare înainte de premiera noului său film la Cannes

Cel mai nou film al cineastului Rasoulof, The Seed of the Sacred Fig, va avea premiera în competiție la Cannes în mai.

28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie

Franciza 28 Days Later continuă cu al treilea film, 28 Years Later. Producția va avea premiera vara viitoare, pe 25 iunie 2025. Fanii seriei au așteptat 18 ani pentru o nouă poveste inspirată de hit-ul care l-a făcut cunoscut pe actorul Cillian Murphy.

Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods

XYZ Films se ocupă de vânzările internaționale pentru acest film la viitorul Marché du Film de la Cannes

Părerea ta

Spune-ţi părerea
sabinalin pe 26 martie 2013 05:54
Ma bucura succesul filmului "Toata lumea din familia noastra", un film excelent. Daca tovarasu' Mungiu n-a vrut, adio si n-avem cuvinte! E de rau cand ti se urca la cap, sa speram ca Netzer va avea alta atitudine...
legolas05 pe 26 martie 2013 14:30
Felicitari
AndreBlack pe 26 martie 2013 16:34
Meritau ca castige mai ales Toata lumea din familia noastra . Mie unul acest film a fost la fel de bun ca si Dupa Dealuri .
alex_il_fenomeno pe 26 martie 2013 19:18
Se pare ca al doilea cel mai bun film a castigat la cele mai importante categorii. Felicitari castigatorilor :)
rob3rt_89 pe 26 martie 2013 20:59
Dupa Dealuri .....

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells