Ştiri cu tagul "Dan Hurduc"
-
Serialul Umbre se întoarce cu un nou sezon pe 20 noiembrie
10.10.2019 Al treilea sezon al producției HBO Europe Umbre, scris și regizat de Bogdan Mirică, va avea premiera pe 20 noiembrie la HBO și pe HBO GO. Noul sezon are șapte episoade, se vede într-un comunicat remis Cinemagia. După un sezon doi care prefața confruntarea lui Relu cu Emilian, în al treilea sezon Umbre, mult-așteptatul „care-pe-care” îl găsește pe Relu încercând să scape din capcanele întinse de Emilian. Relu nu se dă în lături de la nimic, pentru că în joc nu e doar libertatea lui, ci întreaga operațiune a „familiei” de interlopi de care aparține. Serialul este făcut după „Small Time Gangster”. Mizele sunt din ce în ce mai mari, Nicu e pe cale să extindă imperiul, iar Relu este - mai nou - mâna lui dreaptă. Pe această tablă de șah minată, un ... citeşte Taguri: Vitalie Bantaș, Augustin Viziru, Sergiu Costache, Stefan Velniciuc, Mihai Călin, Dan Hurduc, Gabi Huian, Mădălina Craiu, Doru Ana, Costel Caşcaval -
Începe producția celui de-al treilea sezon al serialului Umbre
10.09.2018 După două sezoane de succes, HBO Europe a început pregătirile pentru Umbre 3. Filmările pentru sezonul al treilea, scris de Bogdan Mirică, încep toamna aceasta în București, se vede într-un comunicat remis Cinemagia. Umbre urmărește povestea lui Relu care jonglează cu responsabilitățile sale de familie, dar și pe cele față de mafie, lumi diferite care încep să se intersecteze din ce în ce mai mult. Finalul sezonului al doilea a prezis un punct fără întoarcere pentru Relu (Șerban Pavlu) atunci când Emilian (Laurențiu Bănescu) pare din ce în ce mai aproape să îl prindă pe Căpitanu și pe apropiații săi. Separată de Relu, Gina (Maria Obretin) încearcă să îl țină în frâu pe Chuckie (Dan Hurduc), acum adolescent. Fiica lui Relu și a Ginei, Magda (Mă... citeşte Taguri: Bogdan Mirică, Gabriel Huian, Mădălina Craiu, Maria Obretin, Dan Hurduc, Laurențiu Bănescu, Şerban Pavlu, Umbre -
Sezonul 2 al serialului Umbre, din 12 noiembrie, în exclusivitate la HBO și pe HBO GO
02.10.2017 Cel de-al doilea sezon al celui mai popular serial original HBO Europe, produs în România, Umbre, va avea premiera pe 12 noiembrie 2017 în 17 țări. Umbre II poartă semnătura scenaristului și regizorului Bogdan Mirică. Două din cele şase episoade ale noului sezon sunt regizate de Igor Cobileanski. Noul sezon va avea şase episoade și este scris și regizat de Bogdan Mirică, cel care semnează și regia alături de Igor Cobileanski. Imaginea poartă semnătura lui Andrei Butică. Acest sezon va putea fi urmărit în toate țările din Europa în care HBO operează: România, Polonia, Bulgaria, Ungaria, Croația, Republica Cehă, Muntenegru, Macedonia, Serbia, Slovenia, Slovacia, Bosnia și Hertegovina, dar și Danemarca, Suedia, Norvegia, Finlanda și Spania. Finalul primului ... citeşte Taguri: Dorel Vişan, Doru Ana, Mădălina Craiu, Dan Hurduc, Andreea Vasile, Maria Obretin, Şerban Pavlu, Igor Cobileanski, Bogdan Mirică, Umbre -
Amplu program de filme româneşti la Anonimul 14: Perfect sănătos, Marița, Țara moartă, în program
27.07.2017 Festivalul Internaţional de Film Independent Anonimul prezintă şi anul acesta un amplu program de filme româneşti, atât în avanpremieră în România, cât şi deja lansate în cinema. În avanpremieră în România şi într-o primă vizionare de public: Perfect sănătos, regia Anca Damian (românia, 2017). Un thriller de autor construit în jurul unei morţi suspecte, Perfect sănătos este povestea unui tânăr care încearcă să reconstituie ultimele momente din viaţă tatălui său şi astfel tulbură liniştea unui oraş de provincie. Proiectat marţi, 8 august, în Deschiderea Serii Filmului Românesc la Anonimul, în prezenţa regizoarei Anca Damian, a Liei Bugnar- care semnează scenariul împreună cu Anca Damian, a actorilor Anghel Damian - în rol principal - şi Codi... citeşte Taguri: Andrei Dăscălescu, Planeta Petrila , Dan Hurduc, Irina Saulescu, Vara s-a sfârșit, Ana mon amour, Cristi Iftime, Mircea Albulescu, Daniel Serbanica, Adrian Păduraru -
„Vara s-a sfârşit”- din 5 mai în cinematografe
05.05.2017 Lungmetrajul „Vara s-a sfârşit”, în regia lui Radu Potcoavă, va rula din 5 mai 2017 în cinematografele din România. Cel de-al treilea lungmetraj semnat de Radu Potcoavă, primul film românesc din ultimii 25 de ani în care personajele principale sunt interpretate de copii, a avut premiera mondială anul trecut, în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Montréal. Acțiunea din „Vara s-a sfârşit” are loc într-un mic oraș de la malul Dunării, în timpul vacanței de vară. Mircea (Nicholas Bohor) acceptă să-l ajute pe Alex (Dan Hurduc) să-și însceneze răpirea și să-și șantajeze tatăl mai tot timpul absent, nerealizând consecințele pe care astfel de jocuri le pot avea. „Vara s-a sfârșit este un film despre copilărie. Despre cum era în anii '... citeşte Taguri: Alex Dragomir, Mălina Ionescu, Cătălin Cristuţiu, Oleg Mutu, Svetlana Mihăilescu, Mihai Albu, Crina Tofan, Dorian Boguta, Virginia Rogin, Valentin Popescu -
Avanpremieră „Domestic" – proiecţie specială şi dezbatere pentru iubitorii de animale
11.03.2013 Luni, 18 martie, de la ora 19.00, în sala ArCuB (Batişte, nr. 14) din Bucureşti, filmul Domestic va fi proiectat în avanpremieră, special pentru iubitorii de animale. Stăpânii de câini, pisici, papagali, porumbei, canari, hamsteri şi orice alte animale sunt invitaţi să vadă, în avanpremieră, o comedie în care se vor regăsi, în regia lui Adrian Sitaru. O poveste dulce-amăruie despre oameni şi animalele care îi iubesc necondiţionat, Domestic intră în cinematografele din ţară din 22 martie. Proiecţia va fi urmată de o dezbatere pe tema interacţiunii om-animal, la care vor lua parte Alina Rusu, doctor în studiul comportamentului animal, psiholog şi preşedinte al Asociaţiei Române de Activităţi şi Terapie Asistate de Animale, Victor Chitic – specialist ... citeşte Taguri: Dan Hurduc, Sergiu Costache, Ioana Flora, Clara Vodă, Gheorghe Ifrim, Ariadna Titieni, Adrian Titieni, Adrian Sitaru, Domestic -
Iată afişul oficial al filmului Domestic!
15.02.2013 Din 22 martie 2013, comedia lui Adrian Sitaru, Domestic, le va răspunde curioşilor la întrebarea Ce gust are dragostea preparată la cuptor?. Al treilea lungmetraj al lui Adrian Sitaru vorbeşte despre un fel de Arcă a lui Noe pe verticală, aşezată pe etajele unui bloc în care vecinii şi animalele lor dezvoltă legături complicate care, de cele mai multe ori, sfârşesc fie în suc propriu, fie în sânge. Posterul oficial al filmului regizat de Adrian Sitaru, lansat astăzi, este o creaţie a artistei Ann Mei, din Rusia. „Mi-am dorit un film simplu, amuzant dar şi emoţionant. Inspirat în mare măsură din copilărie, filmul se bazează pe câteva poveşti cu animale domestice (şi nu numai), copii şi părinţii acestora. Să ne uităm puţin în jurul nostru: câţi oamen... citeşte Taguri: Dan Hurduc, Sergiu Costache, Ioana Flora, Clara Vodă, Gheorghe Ifrim, Adrian Titieni, Adrian Sitaru, Domestic
Categorii articole
Gossip
-
Anne Hathaway a avut de sărutat zece actori la audiție, pentru ca agenții de casting să-i identifice partenerul perfect de film
Anne Hathaway lansează pe streaming The Idea of You, în care joacă alături de Nicholas Galitzine (Mary & George) - Brad Pitt, „o ființă îngrozitoare”, scria fiul său, Pax, pe Instagram
- Momentul penibil al anului? Cuplul Kutcher-Kunis prezintă scuze publice
- Nasul prostetic mare al lui Bradley Cooper din filmul Maestro, subiect de controversă
- După 11 ani de căsnicie, Natalie Portman se desparte de soțul ei, în contextul zvonurilor despre infidelitate
Ştiri cinema
-
Seri de film sub stele: începe Herăstrău Open Air by Happy Cinema
Herăstrău Open Air debutează pe data de 1 iunie, cu Prieteni imaginari, un film dedicat copiilor și întregii familii. - 28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie
- Regizorul iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la biciuire și 8 ani de închisoare înainte de premiera noului său film la Cannes
- Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods
- Michelle Yeoh, rol major în mini-seria Blade Runner 2099
Producţie
-
Film românesc cu tematică LGBTQ, în postproducţie
Trei kilometri până la capătul lumii spune povestea unui adolescent respins de familie - Trei kilometri până la capătul lumii, cu Bogdan Dumitrache și Laura Vasiliu, în post-producție
- Un remake anime la hitul live-action One Piece, în lucru la Netflix
- Se filmează noi episoade pentru The Sandman
- Un nou Karate Kid, cu Ralph Macchio şi Jackie Chan
Cronică
-
Trei kilometri până la capătul lumii în competiție la Cannes, o dramă sfâșietoare despre homofobie, corupție și minciuni
Premiera internațională a filmului românesc Trei kilometri până la capătul lumii a avut loc vineri după-amiază la Cannes într-o zi însorită cu cer senin atât pentru cinefili, cât și pentru cinematografia românească. - Furiosa: A Mad Max Saga, George Miller revine la Cannes cu un prequel spectaculos
- Totul despre familia Lefkovics - O poveste despre familie, traume și vindecare
- Munch: Dragoste, fantome și vampiri nobili - Un portret autentic al unui artist complex
- How to Have Sex – Ghidul unei generații despre cum să NU faci sex
Dosarele X
-
Haosul drepturilor de autor: peste zece ani Superman nu va mai zbura!
Ce se va întâmpla când personaje precum Batman şi Superman vor deveni domeniu public? - Cât de (i)relevante sunt procentajele de pe RottenTomatoes?
- The Witcher: de la 9,5 la 4,2. Care e explicaţia?
- Rasismul la Hollywood: cazul Lost
- Regina Elisabeta a II-a: șapte actrițe care au jucat-o fără cusur
Filme de urmărit la TV
Duna
21:45
|
Eternal Sunshine of the Spotless Mind(2004)Strălucirea eternă a minții neprihănite
|
Film +
23:00
|
Bullet Train(2022)Trenul asasinilor
|
Film Now
21:40
|
JFK(1991)JFK
|
CineCloud
Live
Alien: Covenant
Arthur Christmas
Porțile albastre ale orașului
Emmanuelle Seigner
Who's Afraid of Virginia Woolf?
Gravity
Mona Lisa Smile
Black and Blue
Oliver Hardy
Sheree J. Wilson
Hawthorne
Paris, je t'aime
7 Khoon Maaf
Thandiwe Newton
Un surâs în plină vară
The Imaginarium of Doctor Parnassus
Catherine Siachoque
In America
Primeval
Martin Scorsese
Rocky Balboa
Amy Adams
Rich Man, Poor Man
Imperium: Augustus
Patrick J. Adams
Lake Placid 3
Candelaria Molfese
Stéphane Audran
NCIS: Los Angeles
Filme pe genuri
- Acţiune
- Animaţie
- Aventuri
- Comedie
- Crimă
- Documentar
- Dragoste
- Dramă
- Familie
- Fantastic
- Film noir
- Horror
- Istoric
- Mister
- Muzică
- Muzical
- Război
- Romantic
- Scurt metraj
- SF
- Thriller
- Western
- Taguri filme
- Taguri stiri
- Arhiva stiri
- Program TV
Premii filme
Filme noi
- Filme 2026
- Filme 2025
- Filme 2024
- Filme 2023
- Premiere cinema
- Filme la TV
- Filme pe DVD
- Filme pe Blu-ray
- Filme româneşti
- Filme indiene
Filme 2024
Index filme
Program cinema
Actori populari
- Jennifer Lawrence
- Olivia Wilde
- Alessandra Ambrosio
- Taylor Swift
- Anne Hathaway
- Robert Pattinson
- Născuţi azi
Trailere filme
- Horizon: An American Saga -...
- The Blue Angels
- A Quiet Place: Day One
- Bad Boys: Ride or Die
- Never Let Go
- Ultraman: Rising
- MoviePass, MovieCrash
Filme populare
Premiere cinema
- The Strangers: Chapter 1
- Lefkovicsék gyászolnak
- How to Have Sex
- În inima Naționalei
- The Garfield Movie
În curând la cinema
- Furiosa: A Mad Max Saga
- Giants of la Mancha
- If
- Tarot
- Weekend de vis
- Gekijôban Haikyû!! Gomi Suteba no Kessen
- Mașa și cele 6ase umbre
- Thabo and the Rhino Case
- Borromini e Bernini. Sfida alla perfezione
- The Watchers
- My Sweet Monster
- Les gardiennes de la planète
- Bad Boys: Ride or Die
- DogMan
- Inside Out 2
- Nina et le secret du hérisson
- The Bikeriders
- Mothers' Instinct
- A Quiet Place: Day One
- Bastarden
- Love Lies Bleeding
- The Exorcism
- Despicable Me 4
- Fly Me to the Moon
- Gekijô-ban Blue Lock -Episode Nagi-
- Twisters
- Les Indésirables
- Noah's Ark
- Boonie Bears: Back to Earth
Filme noi în SUA
- Kingdom of the Planet of the Apes
- Terra Infirma
- The Crow
- Firebrand
- Kinds of Kindness
- Horizon: An American Saga - Chapter 1
- MaXXXine
- Mufasa: The Lion King
- Deadpool & Wolverine
- Thunderbolts
- Harold and the Purple Crayon
- Trap
- Borderlands
- Alien: Romulus
- Jessica Frost
- Beetlejuice Beetlejuice
- Speak No Evil
- Transformers One
Program TV
Acest site folosește cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Află mai multe
Copyright© 2000-2024 Cinemagia®
Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
Dan Hurduc