Ştiri cu tagul "South Park"
-
The Sopranos/Clanul Soprano, desemnat cel mai bun serial al secolului XXI
17.09.2019 Într-un efort temerar și pantagruelic de a stabili care sunt cele mai bune seriale ale secolului, prestigioasa publicație The Guardian a publicat luni, 16 septembrie, topul serialelor, fiind considerate producțiile lansate în ultimii 20 de ani. The Sopranos/Clanul Soprano (1999), care aducea pe micile ecrane unul dintre cei mai temuți mafioți, a fost ales pe primul loc, fiind așadar desemnat „serialul secolului”. Popularul Game of Thrones, care a frânt inimile fanilor cu finalul neașteptat, s-a clasat pe locul 7, Mad Men (primul serial difuzat de postul AMC) este pe locul 3, Downton Abbey (finalizat în 2015 și „reînviat” de dragul fanilor anul acesta, ca lungmetraj, acum în cinematografe) ocupă locul 50 în clasament, Lost nu a fost dat uitării dar ocupă abia locu... citeşte Taguri: Claire Foy, Patrick Melrose, The Jinx: The Life and Deaths of Robert Durst, The Americans, Jodie Comer, Sandra Oh, Freaks and Geeks, Buffy the Vampire Slayer, South Park, The Good Wife -
Premiera sezonului 22 din South Park: împușcături la școală
23.10.2018 Serialul South Park, câștigător al premiilor Emmy și Peabody, se întoarce pe micile ecrane din România pe 25 octombrie cu sezonul 22. Cele 10 episoade din noul sezon vor putea fi urmărite în exclusivitate pe Comedy Central în fiecare joi, de la ora 00.30, câte un episod, o dată pe săptămână. Episoadele vor putea fi urmărite în reluare în fiecare joi, de la ora 03:30, se vede într-un comunicat remis Cinemagia. South Park a fost recent subiectul unor dezbateri intense în presa din Statele Unite ale Americii, atunci când unul din episoade a ilustrat faptul că un preot al Bisericii Catolice a molestat un băiat. Președintele Ligii Catolice din America, Bill Donohue, i-a numit pe creatorii South Park Trey Parker și Matt Stone niște lași, pentru că nu spun adevărul: ... citeşte Taguri: Matt Stone, Trey Parker, South Park -
Concurs. Urmărește show-urile Comedy Central și găsește personajele faimoase din seriale
29.06.2018 Postul TV Comedy Central lansează „Vânătoarea de personaje Comedy” și trimite cel mai fidel telespectator la Londra, la Friendsfest, se vede într-un comunicat remis de Cinemagia. Cine urmărește show-urile Comedy Central în perioada 2 – 22 iulie 2018 și identifică pe parcursul fiecărei zile de concurs cele trei personaje faimoase din seriale, care vor apărea în colțul din dreapta al ecranului, se poate înscrie pentru a câștiga unul dintre premii: Marele premiu: 1 călătorie cu bilete de avion și două nopți de cazare incluse, pentru două persoane, la Londra, precum și bilete VIP la evenimentul Friendsfest organizat de Comedy Central UK. Friendsfest este un tur organizat de Comedy Central în șase orașe importante din Marea Britanie, dedicat serialului Friends. ... citeşte Taguri: Rick and Morty, Family Guy, South Park -
Premiera sezonului 21 din South Park: protestatarii invadează străzile orașului, cu torțe și steaguri confederate
10.10.2017 Serialul South Park, câștigător al premiilor Emmy și Peabody, se întoarce pe micile ecrane din România pe 12 octombrie, la nici o lună după premiera din SUA (13 septembrie). Dacă pe americani îi așteaptă pauze între episoade (după al treilea, al șaselea și al optulea episod vor urma săptămâni fără noi “porții” din serial), românii vor putea vedea câte un episod pe săptămână. Cele 10 episoade din sezonul cu numărul 21 vor putea fi urmărite în exclusivitate pe Comedy Central, în fiecare joi, de la ora 22.00. După ce l-au satirizat pe Donald Trump din toate unghiurile, creatorii serialului Trey Parker și Matt Stone au declarat că, în noul sezon, serialul se va întoarce la rădăcini, preferând să-l lase în pace pe președintele Americii. Primul epi... citeşte Taguri: South Park -
Hollywood-ul îşi alege serialul favorit
29.09.2015 Într-o iniţiativă de imensă anvergură, publicaţia The Hollywood Reporter a întrebat peste 2800 de profesionişti de la Hollywood care este serialul lor favorit. În funcţie de răspunsuri, publicaţia a realizat un top 100 al celor mai iubite seriale din toate timpurile. Iată un top 10 detaliat, dar şi titluri de pe poziţii mai joase în clasament, aflate încă în producţie. Locul 1 - Friends (1994-2004) NBCCel mai menţionat titlu în sondaj a fost celebrul serial lansat în 1994 şi al cărui episod final a fost urmărit, pe 6 mai 2004, de peste 52 de milioane de americani. Creatorii serialului, David Crane şi Marta Kauffman, au declarat pentru The Hollywood Reporter că cel mai uimitor lucru la influenţa lui Friends este faptul că noile generaţii sunt dispuse să-i ac... citeşte Taguri: The Bastard Executioner, Minority Report, Limitless, Quantico, Blindspot, It's Always Sunny in Philadelphia, Law & Order: Special Victims Unit, scandal, Family Guy, The Good Wife -
30 Rock şi Bridesmaides, în fruntea nominalizărilor la Comedy Awards
07.03.2012 Cea de-a doua ediţie anuală a Comedy Awards, organizată de postul TV Comedy Central, şi-a anunţat ieri nominalizările, iar printre cele mai menţionate titluri se află serialul 30 Rock, alături de producţiile marelui ecran Bridesmaids şi Crazy, Stupid, Love. The Artist, câştigătorul premiului Oscar din acest an, îi are drept contracandidaţi la categoria Cea mai bună comedie pe Bridesmaids, Crazy Stupid Love., Horrible Bosses şi Midnight in Paris, în timp ce regizorul filmului mut, Michel Hazanavicius, ar putea fi cel mai bun regizor de comedie, dacă voturile ar da câştig de cauză lui Woody Allen (Midnight in Paris), James Bobin (The Muppets), Paul Feig (Bridesmaids) sau Glen Ficarra şi John Requa (Crazy, Stupid, Love). Emma Stone (Crazy Stupid Love.), Jennifer Aniston (Horibble Bosses), C ... citeşte Taguri: South Park, Archer, The Simpsons, Family Guy, The Life & Times of Tim, Sofía Vergara, Alec Baldwin, Tina Fey, Modern Family, 30 Rock -
Cele mai tari momente din istoria Oscarurilor
23.02.2012 Cu ajutorul celor de la Total Film şi al altor publicaţii de cinema, iată mai jos o trecere în revistă a câtorva dintre cele mai interesante, emoţionante, amuzante şi surprinzătoare momente din istoria Oscarurilor. Reacţii neaşteptate, glume geniale, discursuri ieşite din comun şi câştigători-surpriză au punctat cele 83 de gale Oscar, transformându-le într-unul din cele mai vizionate show-uri de pe glob. Poţi citi AICI un material cu statistici, recorduri şi informaţii inedite legate de cea de-a 84-a ediţie Oscar, de văzut în noaptea de duminică spre luni pe postul HBO. Care ţi se pare cel mai tare moment de la Oscaruri? ... citeşte Taguri: Clint Eastwood, Ellen DeGeneres, Ben Affleck, Matt Damon, Good Will Hunting, Funny Girl, Barbra Streisand, oscar 2012, Katharine Hepburn, Shirley Temple -
Opt băieţi răi în seriale
19.10.2011 Dau de furcă băieţilor buni din filme, şi aşa fac ca lucrurile să se mişte. Fără ei, poveştile ar fi liniare, necondimentate. Iată o listă cu răii răilor de pe micul ecran. Care e răul tău favorit?... citeşte Taguri: The Simpsons, Reaper, South Park, Doctor Who, Smallville, Heroes, Prison Break, Lost -
România în filme!
28.06.2011 O premieră de săptămâna trecută, Pinguinii domnului Popper (cronică AICI) şi una de săptămâna aceasta, Transylmania, pomenesc de ţara noastră, prin urmare să trecem în revistă alte menţionări ale României în filme de succes de la Hollywood. Află mai jos unde auzi de România şi dacă referirile sunt pozitive sau negative!Recent am auzit de România la cinema în Orphan, horror-ul cu twist final salvator lansat la sfârşitul anului 2009. Acolo, protagonista interpretată excelent de Isabelle Fuhrmann explica legătura dintre Transilvania şi România, punând capăt o dată pentru totdeauna uneia dintre marile confuzii ale americanilor (Transilvania este ÎN România) şi punctând iarăşi bizara aplecare a regizorilor şi scenariştilor de-a exila în ţara noastră toate ciudăţeniile.Fascinaţia americanilor cu... citeşte Taguri: Veronica Mars, South Park, Taken, Friends, Seinfeld, Harry Potter and the Goblet of Fire, Gary Oldman, Monica Bellucci, Bram Stoker's Dracula, Francis Ford Coppola -
South Park, cenzurat după ameninţări de la o grupare islamică
22.04.2010 Echipa serialului satiric South Park a decis să acopere numele profetului Mohamed cu un beep şi să-l înlocuiască pe acesta cu Moş Crăciun într-o secvenţă în care apărea într-un costum de urs. Totodată, echipa a afişat cuvântul "cenzurat" pe imaginile episodului de ieri, anunţă Reuters.La începutul săptămânii gruparea islamică RevolutionMuslim.com a postat un mesaj pe site în care-i avertiza pe Matt Stone şi Trey Parker, două dintre minţile din spatele serialului animat, că "ceea ce fac este stupid şi că ar putea să sfârşească exact ca Theo van Gogh dacă difuzează episodul".Pe site era postată şi o imagine cu Van Gogh, regizorul olandez ucis în 2004 de un militant musulman din cauza filmului Submission: Part I/Supunere, care critica tratamentul aplicat femeilor în ţările musulmane. Pe site ... citeşte Taguri: Submission: Part I, South Park, Theo van Gogh, Trey Parker, Matt Stone
Categorii articole
Gossip
-
Anne Hathaway a avut de sărutat zece actori la audiție, pentru ca agenții de casting să-i identifice partenerul perfect de film
Anne Hathaway lansează pe streaming The Idea of You, în care joacă alături de Nicholas Galitzine (Mary & George) - Brad Pitt, „o ființă îngrozitoare”, scria fiul său, Pax, pe Instagram
- Momentul penibil al anului? Cuplul Kutcher-Kunis prezintă scuze publice
- Nasul prostetic mare al lui Bradley Cooper din filmul Maestro, subiect de controversă
- După 11 ani de căsnicie, Natalie Portman se desparte de soțul ei, în contextul zvonurilor despre infidelitate
Ştiri cinema
-
Seri de film sub stele: începe Herăstrău Open Air by Happy Cinema
Herăstrău Open Air debutează pe data de 1 iunie, cu Prieteni imaginari, un film dedicat copiilor și întregii familii. - 28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie
- Regizorul iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la biciuire și 8 ani de închisoare înainte de premiera noului său film la Cannes
- Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods
- Michelle Yeoh, rol major în mini-seria Blade Runner 2099
Producţie
-
Film românesc cu tematică LGBTQ, în postproducţie
Trei kilometri până la capătul lumii spune povestea unui adolescent respins de familie - Trei kilometri până la capătul lumii, cu Bogdan Dumitrache și Laura Vasiliu, în post-producție
- Un remake anime la hitul live-action One Piece, în lucru la Netflix
- Se filmează noi episoade pentru The Sandman
- Un nou Karate Kid, cu Ralph Macchio şi Jackie Chan
Cronică
-
Trei kilometri până la capătul lumii în competiție la Cannes, o dramă sfâșietoare despre homofobie, corupție și minciuni
Premiera internațională a filmului românesc Trei kilometri până la capătul lumii a avut loc vineri după-amiază la Cannes într-o zi însorită cu cer senin atât pentru cinefili, cât și pentru cinematografia românească. - Furiosa: A Mad Max Saga, George Miller revine la Cannes cu un prequel spectaculos
- Totul despre familia Lefkovics - O poveste despre familie, traume și vindecare
- Munch: Dragoste, fantome și vampiri nobili - Un portret autentic al unui artist complex
- How to Have Sex – Ghidul unei generații despre cum să NU faci sex
Dosarele X
-
Haosul drepturilor de autor: peste zece ani Superman nu va mai zbura!
Ce se va întâmpla când personaje precum Batman şi Superman vor deveni domeniu public? - Cât de (i)relevante sunt procentajele de pe RottenTomatoes?
- The Witcher: de la 9,5 la 4,2. Care e explicaţia?
- Rasismul la Hollywood: cazul Lost
- Regina Elisabeta a II-a: șapte actrițe care au jucat-o fără cusur
Filme de urmărit la TV
Duna
21:45
|
Eternal Sunshine of the Spotless Mind(2004)Strălucirea eternă a minții neprihănite
|
Film +
23:00
|
Bullet Train(2022)Trenul asasinilor
|
Film Now
21:40
|
JFK(1991)JFK
|
CineCloud
A Cinderella Story: Once Upon a Song
Benny Hill
Direct Contact
My Big Fat Greek Wedding 2
Vertical Limit
Karolina Kurkova
Malcolm McDowell
L'Art du Crime
Amour
Murder, She Baked: Just Desserts
Abismo de pasión
Driving Miss Daisy
44 Gatti
The Young Black Stallion
Beyaz Gelincik
Queen Latifah
American Reunion
Umilință
Caotica Ana
Fernandel
Amira Casar
Silicon Valley
Paura d'amare
Surf's Up
Giovanna Mezzogiorno
Horațiu Mălăele
In Her Shoes
James Remar
Sen Anlat Karadeniz
Ksenia Solo
Filme pe genuri
- Acţiune
- Animaţie
- Aventuri
- Comedie
- Crimă
- Documentar
- Dragoste
- Dramă
- Familie
- Fantastic
- Film noir
- Horror
- Istoric
- Mister
- Muzică
- Muzical
- Război
- Romantic
- Scurt metraj
- SF
- Thriller
- Western
- Taguri filme
- Taguri stiri
- Arhiva stiri
- Program TV
Premii filme
Filme noi
- Filme 2026
- Filme 2025
- Filme 2024
- Filme 2023
- Premiere cinema
- Filme la TV
- Filme pe DVD
- Filme pe Blu-ray
- Filme româneşti
- Filme indiene
Filme 2024
Index filme
Program cinema
Actori populari
- Jennifer Lawrence
- Olivia Wilde
- Alessandra Ambrosio
- Taylor Swift
- Anne Hathaway
- Robert Pattinson
- Născuţi azi
Trailere filme
- Horizon: An American Saga -...
- The Blue Angels
- A Quiet Place: Day One
- Bad Boys: Ride or Die
- Never Let Go
- Ultraman: Rising
- MoviePass, MovieCrash
Filme populare
Premiere cinema
- The Strangers: Chapter 1
- Lefkovicsék gyászolnak
- How to Have Sex
- În inima Naționalei
- The Garfield Movie
În curând la cinema
- Furiosa: A Mad Max Saga
- Giants of la Mancha
- If
- Tarot
- Weekend de vis
- Gekijôban Haikyû!! Gomi Suteba no Kessen
- Mașa și cele 6ase umbre
- Thabo and the Rhino Case
- Borromini e Bernini. Sfida alla perfezione
- The Watchers
- My Sweet Monster
- Les gardiennes de la planète
- Bad Boys: Ride or Die
- DogMan
- Inside Out 2
- Nina et le secret du hérisson
- The Bikeriders
- Mothers' Instinct
- A Quiet Place: Day One
- Bastarden
- Love Lies Bleeding
- The Exorcism
- Despicable Me 4
- Fly Me to the Moon
- Gekijô-ban Blue Lock -Episode Nagi-
- Twisters
- Les Indésirables
- Noah's Ark
- Boonie Bears: Back to Earth
Filme noi în SUA
- Kingdom of the Planet of the Apes
- Terra Infirma
- The Crow
- Firebrand
- Kinds of Kindness
- Horizon: An American Saga - Chapter 1
- MaXXXine
- Mufasa: The Lion King
- Deadpool & Wolverine
- Thunderbolts
- Harold and the Purple Crayon
- Trap
- Borderlands
- Alien: Romulus
- Jessica Frost
- Beetlejuice Beetlejuice
- Transformers One
- Speak No Evil
Program TV
Acest site folosește cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Află mai multe
Copyright© 2000-2024 Cinemagia®
Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
South Park